Mărturisirea de bază a credinţei

Crezul Apostolic este la origini mărturisirea de credință pe care o rosteau cei care se converteau la creștinism, înainte de a fi botezați. Ca formulă de credință, o regăsim în esență, dar nu neapărat și în cuvinte, chiar din timpul celor 12 apostoli. Crezul Apostolic, conformându-se cuvintelor lui Isus: „Cine va crede și va fi botezat se va mântui” (Marcu 16,16), reprezenta condiția prealabilă pentru a fi botezat. Numai cei care credeau puteau fi botezați. Chiar și atunci când, în Biserica primară, erau botezați copiii, cineva trebuia să rostească pentru ei această mărturisire de credință.

Din momentul în care Crezul Apostolic a fost pentru prima dată exprimat, au apărut numeroase alte formulări, care au fost aprobate și folosite în Biserică. Această formă a Crezului rămâne însă cea mai răspândită profesiune de credință în lume. Pentru cel care dorește să vorbească despre creștinism, nu există alt punct de plecare decât credința creștină. „Credința noastră”, ni se spune, „este garanția realităților sperate, dovada realităților care nu se văd” (Evrei 11,1).

Crezul Apostolic afirmă ceea ce trebuie să accepte despre cuvântul lui Dumnezeu, adică despre credință, oricine se numește creștin. Trei sunt adevărurile fundamentale pe care le afirmăm în Crezul Apostolic:

• Lumea nu a existat dintotdeauna, ci a fost creată de Dumnezeu, care există din eternitate.
• Dumnezeu s-a făcut om în persoana lui Isus Cristos, care s-a născut din Fecioara Maria, a murit pe cruce și a înviat din morți și care se va întoarce în ziua de pe urmă să îi judece pe cei vii și pe cei morți.
• Cristos l-a trimis pe Duhul Său cel Sfânt, care este sufletul Bisericii întemeiate de Cristos, iar prin Biserică noi primim toate harurile de care avem nevoie ca să ajungem la viața cea veșnică, pentru care am fost creați.

Trebuie să subliniem că credința în aceste adevăruri revelate reprezintă baza creștinismului. Nu putem spera decât în ceea ce știm că este adevărat; credința ne oferă garanția că speranța noastră nu este zadarnică. Nu putem iubi decât ceea ce știm că este bun; credința ne asigură că Dumnezeu este atât de bun încât trebuie să îl iubim cu toată inima și cu tot sufletul nostru.