Căsătoria
94. Ce este căsătoria creștinească?
Căsătoria creștinească este un sacrament, prin care două persoane libere, bărbat și femeie, se unesc pentru toată viața lor, și primesc de la Dumnezeu harul de a îndeplini cu credință și până la moarte datoriile lor.
EXPLICAȚIE: 1. Căsătoria a fost înființată de Dumnezeu în Paradisul pământesc când i-a dat lui Adam de soție pe Eva. Isus Cristos apoi a ridicat-o la demnitatea de sacrament; așa că pentru creștini nu este căsătorie care să nu fie sacrament.
2. Unirea bărbatului cu femeia în căsătorie este sfântă, pentru că este sfințită de harul sacramentului. Această unire e până la moarte, așa că precum preotul tot preot rămâne înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi un rău, un lepădat și afurisit de Biserică, tot așa bărbatul și femeia rămân soți și nedespărțiți înaintea lui Dumnezeu până la moarte, chiar dacă din nenorocire sar despărți.
3. Căsătoria ca sacrament, dacă mirii sunt cu suflet curat, le dă multe haruri trebuincioase pentru îndeplinirea datoriilor lor.
Credeam că te-ai fi făcut soră (călugăriță). Într-un mic oraș se văzu de o bucată de vreme o schimbare în purtarea unei tinere, căci mergea mai des la biserică, se spovedea și se împărtășea mai des. Mulți rămâneau uimiți și nu știau pricina acelei schimbări. Când iată că într-o Duminică aud că se vestește că ea se logodise. O doamnă, întâlnind-o, îi zise: «M-am mirat foarte mult când am aflat că ești mireasă; văzându-te că deveniseși mai evlavioasă, credeam că te-ai fi făcut maică». Tânăra îi răspunse: Tocmai pentru că mă gândeam să mă căsătoresc, mi-am dublat rugăciunile și evlavia, ca Dumnezeu să mă binecuvânteze; pentru că știu că căsătoria are multe datorii și multe greutăți, și de aceea cel care se căsătorește nu se roagă niciodată îndeajuns spre a primi de la Dumnezeu harurile trebuincioase. De aceea Biserica dorește ca căsătoria să se facă dimineața la Sf. Liturghie, pentru ca mirii să se poată spovedi, împărtăși și să se roage mai bine ca să dobândească de la Dumnezeu harurile trebuincioase pentru starea ce o îmbrățișează.
(Spirago)
95. Așadar cei căsătoriți nu se pot despărți niciodată?
Pentru pricini mari, superiorii bisericești pot învoi celor căsătoriți să trăiască despărțiți, dar ei rămân tot căsătoriți și nici unul din amândoi nu se poate căsători din nou, câtă vreme trăiește partea cealaltă.
EXPLICAȚIE: 1. Dumnezeu a voit ca unirea căsătoriei să nu se poată desface niciodată, de aceea divorțul, adică desfacerea totală, este nu numai împotriva legii naturii dar și a lui Cristos, iar relele divorțului sunt mult mai mari, decât acelea ce le primește traiul rău și neliniștit a celor căsătoriți.
2. Numai pentru pricini mari superiorii bisericești, pot învoi ca cei căsătoriți să trăiască despărțiți, cu toate acestea rămân uniți și soți înaintea lui Dumnezeu până la moarte.
Nu putem. Henric VIII, regele Angliei, deși la început, s-a arătat apărătorul catolicismului totuși condus de patimi își alungă soția sa legitimă, Caterina de Aragona, și voi ca Papa sa-i aprobe de a se recăsători cu concubina sa Ana Bolena. Papa, cunoscând că întâia căsătorie era legitimă, la cererile desfrânatului rege răspundea întotdeauna: «nu putem». Supărându-se răutăciosul rege, despărți pe englezi de Biserica catolică, dar Papa nu a vrut să calce legea lui Dumnezeu de a desface o căsătorie legitimă, bună și perfectă spre a sluji poftelor acelui rege desfrânat.
96. Care sunt datoriile celor căsătoriți?
Căsătoriții sunt datori?
1) să trăiască în unire, dragoste și credință căsătorească;
2) să-și crească copiii în frica lui Dumnezeu;
3) bărbatul să-și iubească femeia, iar femeia să fie supusă bărbatului său;
4) fiecare să sufere cu răbdare greșelile celuilalt.
EXPLICAȚIE: 1) Datoria celor căsătoriți este de a trăi: a) în unire, adică nu pot să se mai despartă până la moarte; b) să trăiască în dragoste, adică unul pe altul să se iubească mai mult decât orice în lume pentru că numai dragostea mai ușurează chinurile și suferințele ce trebuie să le îndure căsătoriții; c) în credință căsătorească, adică nici o parte să nu se înstrăineze de cealaltă, iubind pe altă persoană și având legături neiertate și rușinoase cu dânsa. Această credință căsătorească nu o păstrează aceia care umblă în adulter sau curvie, prin aceasta ei atrag asupra lor blestemul lui Dumnezeu, și în casa lor nu mai poate fi pace, liniște, iubire și grija cea bună de copii; așa că afară de rușinea în fața lumii mai au de îndurat și nefericirea familiei întregi.
2) Creșterea copiilor este o mare datorie asupra părinților, căci Dumnezeu le-a dat copii ca să-i crească buni creștini, precum și buni cetățeni. Pildele bune sau rele ale părinților vor face ca fii lor să fie buni sau răi.
3) Se mai cere ca bărbatul, deși e capul familiei, totuși trebuie să se poarte față de soție cu blândețe și cu dragoste; iar femeia să se supună bărbatului său, să nu aștepte ca bărbatul să i se plece în toate, pentru că aceasta nu este după legea lui Dumnezeu.
4) În sfârșit, amintindu-și amândoi că sunt oameni greșitori, fiecare să îndure cu răbdare greșelile celuilalt. Într-o casă, unde fiecare vrea să aibă dreptate în toate, și nu suferă nici o mică observație sau vorbă jignitoare, pace nu poate să fie, ci numai ceartă, ba chiar și bătaie.
I. Rugăciunea lui Eleazer. Fiind așa de mari și grele datoriile căsătoriților, cine se gândește să se căsătorească trebuie să ceară lumină de la Dumnezeu și binecuvântarea lui pentru ca viitoarea sa soție să fie după voința cerească. Așa făcu Eleazer, sluga lui Avram, când se duse în Mesopotania spre a căuta o soție pentru Isac, fiul stăpânului său. El se rugă cu smerenie, și Domnul, ascultându-i rugăciunea, făcu să cunoască că soția lui Isac trebuia să fie Rebeca, fiica lui Batuel, cu care apoi Isac a avut o căsătorie fericită și binecuvântată.
II. Cât de scumpă a fost o înjurătură. Era ziua hotărâtă pentru cununie, și doi tineri miri se duceau cu o frumoasă trăsură la biserică pentru ca înaintea altarului să-și jure credință și iubire nestrămutată. Șirul trăsurilor, în care veneau părinții, rudele și prietenii, era lung și mândru. Când ajunseră la biserică, mirele se coborî și întinse mâna miresei. Aceasta, dându-se jos din trăsură, puse piciorul greșit și i se rupse vălul cel alb ca zăpada, ce-i acoperea persoana sprintenă și delicată. Tânărul la această întâmplare se supără, și-i scăpă din gură o înjurătură.
Iată-i înaintea altarului: preotul întrebă pe mireasă: «Vrei să iei de soțul tău legitim pe N. N. aici de față?», iar ea răspunse: «Nu, nu vreau». Preotul, crezând că n-a înțeles bine, o întrebă din nou, dar ea cu glas tare și hotărât zise: «Nu, nu voi merge niciodată ca soție după unul, care îndrăznește să înjure pentru o simplă ruptură a vălului meu». Toate au fost suspendate. Tânărul rușinat și zdrobit s-a întors acasă, iar buna copilă sa întors acasă fiind îmbrățișată cu drag de scumpii săi părinți. O, dacă toate tinerele ar imita-o!
III. O palmă meritată. Un tată adeseori se îmbăta turtă, așa că cu greu putea să se întoarcă acasă. El avea un fiu ciudos, care, pentru un lucru de nimic, înjura îngrozitor. Tatăl voi să-l îndrepte, de aceea îl chemă la sine și îi spuse că Dumnezeu aude și știe toate, și că vorba rea și înjurăturile nu-i plac. Tânărul îl lăsă să sfârșească, apoi îi zise: «Tată, e drept și adevărat ceea ce-mi spui?». «Și poate te mai îndoiești?», răspunse tatăl său. «Dar atunci, spune-mi, adăugă băiatul, Dumnezeu vede orice?». «Desigur, răspunse tatăl. El vede până și gândurile noastre cele mai ascunse». «De aceasta drept că-mi pare rău, răspunse fiul, și-mi pare rău numai pentru Dumneata. Atunci, dacă Dumnezeu vede toate, după cum spui, El te-a văzut aseară că erai beat turtă». Tatăl nu știu ce să răspundă și rămase mut. O bună palmă și o lecție înțepătoare, dar meritată.
97. Cum se numesc căsătoriile ce se fac între o persoană catolică și alta necatolică dar botezată?
Căsătoriile ce se fac între o persoană catolică și alta necatolică, dar botezată, se numesc mixte sau amestecate.
EXPLICAȚIE: De multe ori, mai ales pe la orașe, tineri ori tinere catolice, împinși de patima dragostei, strâng legături de prietenie, ba chiar de dragoste cu tinere ori tineri necatolici, ortodocși, protestanți etc. La urmă acești tineri, împinși sau de interes material, se căsătoresc împreună; această căsătorie se numește mixtă.
98. Aprobă Biserica căsătoriile mixte?
Biserica nu aprobă căsătoriile mixte ci le urăște, și nu le permite decât cu niște condiții, ce trebuie numaidecât îndeplinite.
EXPLICAȚIE: Biserica noastră urăște căsătoriile mixte:
a) pentru că partea catolică se pune în primejdie de a-și pierde credința catolică, care singură e cea adevărată și mântuitoare, sau de a cădea în indiferentism religios din pricina credinței sau a indiferenței celeilalte părți;
b) pentru că partea catolică este datoare să-și crească copii numai în legea catolică, și aceasta e foarte greu, ba de multe ori este cu neputință din partea celeilalte părți; chiar dacă parte necatolică ar învoi creșterea catolică în legea catolică, totuși viața ei nu este o pildă bună pentru copii;
c) pentru că partea necatolică, după legea ei se poate despărți prin divorț și recăsători, iar partea catolică, neputându-se recăsători, va trebuie să sufere toate urmările rele ale unei dragoste nebunatice;
d) pentru că unirea și fericirea căsătoriților atârnă mai ales din unirea în credință. Ce dureros este pentru partea catolică să meargă la acea biserică și să primească acele sfinte Taine, ce le disprețuiește partea necatolică ș. c. l;
Dar vai! Acestea nu se văd și nici nu se pricep în toiul dragostei, ci numai când aceasta și-a făcut cursul său; atunci însă e prea târziu!
99. Ce condiții pune Biserica, dacă învoiește o căsătorie mixtă?
Când învoiește o căsătorie mixtă, Biserica pune totdeauna următoarele condiții, ce trebuie să fie făgăduite chiar cu jurământ, și în scris de viitorii soți:
1) partea necatolica trebuie să făgăduiască că va învoi părții catolice să-și împlinească toate datoriile religioase, și că nu va încerca niciodată s-o îndepărteze de la credința catolică;
2) partea catolică trebuie să făgăduiască, că își va da toată silința de a convinge pe partea necatolică, prin cuvânt, dar mai ales printr-o viață virtuoasă, despre adevărul și sfințenia credinței catolice;
3) amândouă părțile trebuie să făgăduiască că vor boteza și crește în religia catolică pe toți copiii, de amândouă sexele, ce se vor naște din căsătoria lor;
4) afară de aceasta, Biserica mai cere, ca aceste căsătorii mixte să se facă numai înainte parohului catolic.
EXPLICAȚIE: 1) Fiind credința catolică comoara sigură a mântuirii, Biserica cere ca partea necatolică să făgăduiască că va da toată libertatea părții catolice ca să-și îndeplinească datoriile sale religioase, și că nu va căuta în nici un chip să o îndepărteze de credința catolică.
2) Partea catolică trebuie să făgăduiască, că va căuta să aducă la credința catolică pe partea necatolică; dar Biserica vrea ca aceasta să nu se facă prin vorbe ce ar tulbura pacea casnică, ci printr-o viață bună și virtuoasă, așa că dacă partea necatolică s-ar face catolică să fie din convingere și practicantă, iar nu numai nu numele.
3) Biserica are o grijă foarte mare de creșterea copiilor, și de aceea cere ca toți copiii, fără deosebire de sex, să fie botezați și crescuți după legea catolică, pentru că altfel s-ar arăta nepăsătoare de mântuirea acelor ființe nevinovate. Această condiție de multe ori e o sabie prea dureroasă pentru soția catolică al cărei soț necatolic nu-și ține jurământul făcut, văzând cum i se smulge rodul sânului ei pentru a fi botezat și crescut într-o lege greșită.
4) Biserica mai cere ca asemenea căsătorii mixte, să se facă numai înaintea parohului catolic.
Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.