Meniu

Despre har

1. Ce este harul?

Harul este un dar suprafiresc, pe care ni-l dă Dumnezeu spre mântuirea noastră, prin vredniciile lui Isus Cristos.

EXPLICAȚIE: Omul, după păcatul strămoșesc, nu mai putea face nimic pentru a ajunge la fericirea cerească pentru care fusese făcut. Dumnezeu se milui de el și-i trimise un Mântuitor, pe Isus Cristos, care prin patima sa i-a dobândit ajutorul ceresc pentru a ajunge la fericire. Acest ajutor ceresc se numește har sau grație, pentru că ni l-a dat gratis, adică fără nici o vrednicie din partea noastră.

2. De câte feluri este harul?

Harul este de două feluri: harul lucrător sau actual, și harul sfințitor.

3. Ce este harul lucrător sau actual?

Harul lucrător sau actual este un ajutor trecător suprafiresc, prin care Dumnezeu ne luminează mintea și ne întărește voința, ca să putem face binele și fugi de rău.

EXPLICAȚIE: Acest har îl simțim în noi înșine, căci nu-i decât ajutorul ceresc, care ne luminează ca să cunoaștem ce-i bine și ce-i rău; cât de frumos și plăcut este binele și cât de urât este răul. În același timp acest dar ceresc ațâță, îndeamnă și ajută ca voința noastră să învingă răul și să săvârșească binele. De aceea acest har se cheamă lucrător, pentru că lucrează în noi și ne face să lucrăm, să săvârșim binele.

4. Ne este trebuincios harul lucrător?

Da, harul lucrător ne este așa de trebuincios, încât fără dânsul nu putem face nimic vrednic de mântuirea noastră cea veșnică.

EXPLICAȚIE: Pentru că faptele noastre să fie vrednice de cer, trebuie săvârșite sub lucrarea acestui ajutor suprafiresc, altfel ele ar fi simplu naturale, pământești, și de nici un folos pentru mântuire. Deoarece la orice faptă ni se dă acest har, el se cheamă și trecător, adică el vine, ne luminează, ne îndeamnă la bine; dacă îi corespundem, rămâne și lucrează cu noi, dacă nu, el ne părăsește, trece de la noi.

Pilde

Întoarcerea Sf. Augustin. Sfântul Augustin care era un mare învățat dar și un mare păcătos necredincios, a fost întors la catolicism prin harurile trecătoare, ce i le dobândise lacrimile și rugăciunile maicii sale, Sf. Monica; și la sfârșit citirea unei cărți ce o găsim plimbându-se într-o grădină. Fiind mișcat de frumusețea religie noastre și a virtuții, călcă pe inima înglodată în păcatele cele mai rușinoase, merse plângând la picioarele Sf. Ambrosiu, și deveni sfântul cel mare al Bisericii Catolice.

Practică: Să corespundem numaidecât la orice insuflare dumnezeiască, căci, dacă nu primim harul, ce Dumnezeu ni-l trimite, ne facem nevrednici de alte haruri, așa că ne putem pierde sufletul, refuzând numai o singură lumină sau îmboldire cerească.

5. Ce este harul sfințitor?

Harul sfințitor este un dar suprafiresc, prin care din păcătoși ne facem drepți, fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai împărăției cerești.

EXPLICAȚIE: Acest har este ceva așa de dumnezeiesc, încât înfrumusețează sufletul nostru ca o haină strălucitoare de nevinovăție și de curățire; revarsă în noi atâta strălucire, tărie și virtute încât între Dumnezeu și noi se face o unire așa de strânsă și intimă, că se creează între El și noi un fel de nemurire; căci devenim membri ale lui Cristos; primim pe Sfântul Duh; dobândim dreptul de a chema pe Dumnezeu «Tatăl nostru»; iar trupurile noastre devin templul Lui.

6. Prin ce pierde omul harul sfințitor?

Omul pierde harul sfințitor numai prin păcatul de moarte, și un singur păcat de moarte este de ajuns ca să-l piardă.

EXPLICAȚIE: Păcatul este un rău așa de mare, încât Dumnezeu se retrage din sufletul păcătos, și-l dezbracă de orice frumusețe, și de orice drept la fericirea veșnică, precum și la binefacerile cerești.

Pilde

Un păcat săvârșit cu gândul. O femeie văduvă care era socotită ca sfântă de către un episcop la care ea se spovedea, uitându-se la servitorul său, consimți de bună voie la un gând necurat. Pentru ca să nu-și piardă cinstea înaintea episcopului ascunse totdeauna la spovadă acel păcat și muri în această stare. Episcopul o înmormântă în capela sa cu o mare pompă ca pe o sfântă. În aceeași noapte, pe când episcopul se ruga în capelă, I se arătă un trup întins pe un pat de foc și chinuit de niște scorpii îngrozitoare. Episcopul întrebă în numele lui Dumnezeu să-i spună, cine era; se auzi un glas, care răspunse: «Iată, Prea Sfințite, ce sfântă frumoasă! Eu sunt penitența Sfinției tale, moartă de puțin timp, care se bucură de atâta stimă. Să știți, că acum câțiva ani, am consimțit la un păcat cu gândul, și mi-a fost rușine să-l mărturisesc, de aceea Dumnezeu cu drept m-a osândit la iad». – Și dispăru.

(Sf. Alfons de Liguori)

Propunere: Fugi de orice păcat; dacă ai avut nenorocirea să-l săvârșești, mărturisește-l numaidecât; nu te teme și nici să nu te rușinezi de duhovnic, căci, dacă nu te-ai rușinat păcătuind, pentru ce să te rușinezi când vrei să scapi de păcat și să te întorci la bine? Nu amâna întoarcerea ta, căci cu Dumnezeu nu se glumește!
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată.