Art. VI (continuare): … şade de-a dreapta Tatălui…

1. Simbolul Credinței ne spune că Isus Hristos stă (este așezat) pentru a ne face să înțelegem că El se odihnește și se bucură în cer de o fericire care nu va avea sfârșit.
2. Isus Hristos stă sus în cer precum un rege pe tronul său și asemenea judecătorului în tribunal. În această dublă calitate El exercită puterea legislativă și judecătorească de care vorbea pe pământ când spunea – înainte de a părăsi această lume – "toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ".
3. Isus Hristos – adaugă Simbolul Credinței – stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl; aceasta nu înseamnă că Dumnezeu are mână dreaptă și mână stângă, ci având în vedere că dreapta este locul cel mai de cinste, aceste cuvinte vor să spună că Isus Hristos este egal cu Dumnezeu Tatăl ca Dumnezeu, iar ca Om este înălțat deasupra tuturor făpturilor.
4. Deși noi oamenii datorăm Răscumpărarea și Mântuirea noastră jertfei de pe cruce (suferințelor lui Isus Hristos) ale cărui merite au deschis poarta raiului celor drepți, Înălțarea la cer a Domnului (și cu trupul) nu este doar un model pus în fața ochilor noștri pentru a ne învăța să ne înălțăm gândurile cu spiritul nostru către cer, ci mai mult, această înălțare spirituală ne dă și forța divină ca să ajungem la acest scop. Aceste gânduri completează meritele credinței noastre, întăresc speranța noastră și înalță la cer iubirea sufletului nostru.
5. Gândul la Înălțarea Domnului la cer duce la împlinirea meritelor credinței noastre, căci credința are ca obiect lucruri care nu se văd și care nu sunt deloc la îndemâna rațiunii omenești. Dacă Mântuitorul nu ne-ar fi părăsit, credința noastră ar fi pierdut merite, pentru că însuși Domnul Hristos numea fericiți pe cei care au crezut fără să vadă.
6. Acest lucru nu face decât să întărească speranța în sufletele noastre și credința că Isus Hristos, și ca Om, S-a înălțat la cer, așezând natura omenească la dreapta lui Dumnezeu Tatăl; astfel avem un motiv mai puternic să sperăm că noi, care suntem membrele trupului Său mistic, într-o zi ne vom urca și ne vom uni cu Capul nostru – cum ne asigură chiar Mântuitorul prin cuvintele: "Pe cei pe care Mi i-ai dat Eu vreau să fie acolo unde sunt și Eu, și ei să fie cu Mine".
7. Unul dintre cele mai mari avantaje pe care ni le mai aduce (această ședere a Domnului în cer) este și acela de a avea îndreptată spre cer iubirea sufletului nostru și de a o avea înflăcărată de căldura Spiritului Divin. Se spune cu multă dreptate că acolo unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră. Dacă Isus Hristos ar fi continuat să rămână cu noi pe pământ, noi am fi pus toate preocupările noastre în a-L cunoaște și de a ne bucura de prezența Lui; atunci nu am fi apreciat în El decât omul, care ne-a copleșit cu binefacerile Sale și nu am fi avut față de El decât o afecțiune obișnuită.
8. Prin Înălțarea Mântuitorului cu trupul la cer, El a spiritualizat iubirea noastră și, cum nu-L mai putem atinge decât prin contemplație, din cauza absenței Sale fizice, noi am fost prin aceasta ajutați să-L adorăm și să-L iubim ca pe un Dumnezeu. Acest lucru ne învață și exemplul Apostolilor: care, atâta timp cât Mântuitorul a fost cu ei, păreau că nu au pentru El decât un sentiment omenesc. De altfel chiar mărturisirea Mântuitorului confirmă aceasta când ne spune: "este bine pentru voi ca Eu să mă duc la Tatăl". Într-adevăr, această iubire imperfectă, cu care Apostolii L-au iubit câtă vreme au trăit împreună, avea nevoie să fie perfecționată cu iubire divină – prin coborârea Spiritului Sfânt, cum adaugă Isus: "dacă Eu nu mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi".
9. Înălțarea la cer a Domnului a fost începutul unei noi dezvoltări, aici pe pământ, pentru Biserică – casa adevărată a lui Isus Hristos – a cărei conducere a fost încredințată Spiritului Sfânt. Până atunci, pentru a-L reprezenta în fața oamenilor, El pusese la conducerea acestei Biserici, ca prim păstor și preot suprem, pe Petru, principele Apostolilor, dar începând cu acest moment, în afară de Apostoli, este Isus cel ce a făcut pe unii profeți, pe alții evangheliști iar pe alții păstori și doctori (Sfântul Pavel, Epistola către Efeseni IV 11-12). După înălțarea la cer, Isus a continuat de acolo să împartă pentru toți Harurile de care aveau nevoie, căci sfântul Pavel ne mai spune că harul este dat fiecăruia dintre noi după măsura darului lui Isus Hristos.

Explicația Tabloului

10. Tabloul alăturat reprezintă Preasfânta Treime: Isus Hristos e așezat pe tron, la dreapta Tatălui, iar Spiritul Sfânt strălucește peste Ei; tronul este înconjurat de îngeri și sfinți, purtat de o mulțime de spirite cerești. Tatăl ține în mână sceptrul de suveran, Fiul are alături crucea mântuitoare și amândoi susțin lumea creată de Tatăl, mântuită de Fiul și sfințită de Spiritul Sfânt.

Deschideţi tabloul într-o filă nouă (mult mai mare decât se vede mai jos)