Virtuţile evanghelice

1. Virtuțile evanghelice sunt virtuți care se raportează la virtuțile cardinale și care sunt în mod particular recomandate de Evanghelie.
2. Sunt patru virtuți evanghelice: umilința (smerenia), sărăcia, castitatea și ascultarea.

Umilința

3. Umilința este o virtute care ne face să ne recunoaștem defectele și să recunoaștem că tot ce este bun vine de la Dumnezeu.

Sărăcia

4. Sărăcia este o virtute care ne ajută să ne îndepărtăm inima de bunurile materiale, pentru a o atașa numai de Dumnezeu.

Castitatea

5. Castitatea este o virtute care ne îndeamnă să evităm plăcerile interzise și să recurgem cumpătat la cele care sunt permise.

Ascultarea

6. Ascultarea este o virtute care ne îndeamnă să ne supunem ordinelor legitime ale tuturor superiorilor noștri, considerându-i ca pe reprezentanți ai lui Dumnezeu.
7. Pe această virtute s-a ridicat edificiul perfecțiunii creștine. Evanghelia a supranaturalizat aceste virtuți, le-a perfecționat și a propus, nu ca o datorie, ci ca un sfat, nu ca o obligație generală, ci ca o fidelitate la o vocație privilegiată, să le ducem până la eroism, în ceea ce ea numește viață călugărească. Starea vieții monahale se bazează pe trei legăminte sau angajamente, care sunt practicarea în cel mai înalt grad a virtuților morale, și anume legământul de: sărăcie, castitate și ascultare și practicarea constantă a smereniei.
8. Iată cum, Isus Hristos, în Evanghelie, cheamă un tânăr pe această cale a perfecțiunii:
   Un fruntaș atunci Îl întrebă: Învățătorule bun, ce să fac pentru ca să am parte de viața veșnică? Isus îi răspunse: De ce mă chemi bun? Nimeni nu este bun decât numai singur Dumnezeu. Cunoști poruncile: să nu făptuiești adulterul, să nu ucizi, să nu furi, să nu dai mărturie falsă; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. El însă zise: Toate acestea le-am urmat din tinerețe. Auzind astfel, Isus îi zise: Îți mai rămâne una: vinde tot ce ai, împarte săracilor și vei avea comori în cer. Vino apoi și Mă urmează. La auzul acestora, el se întristă mult, căci era foarte bogat. Uitându-se la el, Isus îi zise: Cât de greu intră în Împărăția lui Dumnezeu cei bogați! Mai ușor este să intre funia corabiei prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Cei ce ascultau ziseră: Cine se poate mântui atunci? El răspunse: Cele ce sunt cu neputință oamenilor, Îi sunt cu putință la Dumnezeu. (Lc 18, 18-27)

Explicația Tabloului

9. Acest tablou ne oferă, în partea de sus, în stânga, un frumos exemplu de smerenie în persoana Sfântului Ioan Botezătorul. Într-o zi, evreii i-au trimis din Ierusalim preoți și leviți pentru a-l întreba:"Cine ești tu?" Ioan le-a mărturisit că el nu este nici Hristosul, nici Ilie, nici profet. Ei i-au spus atunci: "Pentru ce botezi dacă nu ești nici Hristos, nici Ilie, nici profet?" Ioan le-a răspuns:"În ceea ce mă privește, eu botez cu apă, dar este Unul printre voi pe care nu-L cunoașteți. El este Cel care trebuie să vină după mine, care este deasupra mea și eu nu sunt vrednic să-I dezleg nici cureaua încălțămintei Sale. "
10. Primii creștini practicau perfect virtutea sărăciei. Toți cei care aveau pământuri și case le vindeau și cum se vede în acest tablou, sus, în dreapta, duceau banii la picioarele Apostolilor, care îi împărțeau apoi creștinilor.
11. Acest tablou ne oferă, jos, în stânga, un exemplu de supunere perfectă în comportarea Sfântului Iacob și a Sfântului Ioan, fiii lui Zebedeu. Într-o zi, când erau ocupați cu repararea plaselor, Isus le-a spus: "Urmați-Mă. " Ei L-au urmat imediat, lăsându-l în barca lor pe Zebedeu și pe cei care lucrau cu el.
12. Acest tablou ni-L înfățișează, în dreapta, pe Domnul nostru Isus Hristos, prietenul sufletelor curate și, lângă El, patru sfinți care s-au distins în mod particular prin cea mai desăvârșită curăție, care este curăția feciorelnică. Aceștia sunt: în dreapta: Preasfânta Fecioară și Sfântul Ioan Botezătorul; în stânga: Sfântul Iosif și Sfântul Ioan Evanghelistul.

Deschideţi tabloul într-o filă nouă (mult mai mare decât se vede mai jos)