Meniu

Biserica, mamă şi învăţătoare

PARTEA A TREIA: Viața în Cristos
SECȚIUNEA ÎNTÂI
Vocația omului: viața în Duh
CAPITOLUL AL TREILEA
Mântuirea lui Dumnezeu:
legea și harul

ARTICOLUL 3
Biserica, mamă și învățătoare

  1. Creștinul își împlinește vocația în Biserică, în comuniune cu toți cei botezați. De la Biserică el primește Cuvântul lui Dumnezeu, care conține învățăturile “Legii lui Cristos” (Gal 6, 2). De la Biserică primește harul sacramentelor, care îl susțin pe “cale”. De la Biserică învață exemplul sfințeniei; el recunoaște modelul și izvorul ei în Preasfânta Fecioară Maria; o discerne în mărturia autentică a celor care o trăiesc; o descoperă în tradiția spirituală și în lunga istorie a sfinților care au trăit înaintea lui și pe care Liturgia îi celebrează în ritmul Sanctoralului.
  1. Viața morală este un cult spiritual. Noi “înfățișăm trupurile noastre ca jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”[1], în sânul Trupului lui Cristos, pe care-l alcătuim, și în comuniune cu jertfa Euharistiei lui. În Liturgie și în celebrarea sacramentelor, rugăciunea și învățătura se unesc cu harul lui Cristos ca să lumineze și să hrănească trăirea creștină. Ca și ansamblul vieții creștine, viața morală își găsește izvorul și culmea în jertfa euharistică.

I. Viața morală și Magisteriul Bisericii

  1. Biserica, “stâlp și temelie a adevărului” (1 Tim 3, 15), “a primit de la Apostoli porunca solemnă a lui Cristos de a vesti adevărul mântuitor”[2]. “Bisericii îi revine să vestească întotdeauna și pretutindeni principiile moralei, chiar în ceea ce privește ordinea socială, precum și să judece toate realitățile umane, în măsura în care o pretind drepturile fundamentale ale persoanei și mântuirea sufletelor”[3].
  1. Magisteriul păstorilor Bisericii în domeniul moral se exercită, în mod obișnuit, în cateheză și în predici, cu ajutorul operelor teologilor și ale autorilor spirituali. Astfel s-a transmis din generație în generație, sub călăuzirea și supravegherea păstorilor, “tezaurul” moralei creștine, alcătuit dintr-un ansamblu caracteristic de reguli, de porunci și de virtuți ce derivă din credința în Cristos și sunt însuflețite de iubire. Această cateheză a luat în mod tradițional ca bază, pe lângă Crez și Tatăl nostru, Decalogul, care enunță principiile vieții morale valabile pentru toți oamenii.
  1. Pontiful roman și episcopii, ca “adevărați învățători, îmbrăcați cu autoritatea lui Cristos, vestesc poporului încredințat lor credința pe care trebuie să o îmbrățișeze și să o pună în practică”[4]. Magisteriul ordinar și universal al Papei și al episcopilor în comuniune cu el îi învață pe credincioși adevărul ce trebuie să fie crezut, iubirea ce trebuie să fie practicată, fericirea ce trebuie să fie nădăjduită.
  1. Gradul cel mai înalt de participare la autoritatea lui Cristos este asigurat de charisma infailibilității. Ea are aceeași extindere ca și tezaurul Revelației divine[5]; se extinde și la toate elementele de doctrină, inclusiv morală, fără de care adevărurile mântuitoare ale credinței nu pot fi păstrate, expuse sau respectate[6].
  1. Autoritatea Magisteriului se extinde și la preceptele specifice ale legii naturale, deoarece respectarea lor, cerută de Creator, este necesară pentru mântuire. Amintind prescripțiile legii naturale, Magisteriul Bisericii exercită o parte esențială a funcției sale profetice de a vesti oamenilor ce sunt ei cu adevărat și de a le aminti ce trebuie să fie ei în fața lui Dumnezeu[7].
  1. Legea lui Dumnezeu, încredințată Bisericii, este expusă credincioșilor ca drum al vieții și al adevărului. Așadar credincioșii au dreptul[8] de a fi instruiți cu privire la preceptele divine mântuitoare, care purifică judecata și, prin har, vindecă rațiunea umană rănită. Ei au datoria să respecte constituțiile și decretele date de autoritatea legitimă a Bisericii. Chiar dacă sunt disciplinare, aceste hotărâri pretind docilitate în iubire.
  1. În opera de învățare și aplicare a moralei creștine, Biserica are nevoie de devotamentul păstorilor, de știința teologilor, de contribuția tuturor creștinilor și a oamenilor de bunăvoință. Credința și punerea în practică a Evangheliei îi procură fiecăruia o experiență a vieții “în Cristos”, care îl luminează și îl face capabil să aprecieze realitățile divine și umane după Duhul lui Dumne-zeu[9]. Astfel, Duhul Sfânt se poate folosi de cei mai umili ca să-i lumineze pe învățați și pe cei mai înalți în demnitate.
  1. Slujirile trebuie să se exercite în spirit frățesc și de devotament față de Biserică, în numele Domnului[10]. În același timp, conștiința fiecăruia, în judecata morală asupra propriilor acte personale, trebuie să evite să se închidă în limitele unui punct de vedere individual. Ea trebuie să se deschidă cât mai mult spre considerarea binelui tuturor, așa cum este exprimat în legea morală, naturală și revelată, și, în consecință, în legea Bisericii și în învățătura autorizată a Magisteriului asupra problemelor morale. Nu se cuvine să fie puse în opoziție conștiința personală și rațiunea cu legea morală sau cu Magisteriul Bisericii.
  1. Astfel, se poate dezvolta printre creștini un adevărat spirit filial față de Biserică. Aceasta este dezvoltarea normală a harului baptismal, care ne-a născut în sânul Bisericii și ne-a făcut mădulare ale Trupului lui Cristos. În grija sa de mamă, Biserica ne acordă îndurarea lui Dumnezeu, care învinge toate păcatele noastre și care acționează îndeosebi în sacramentul Reconcilierii. Ca o mamă plină de grijă, ea ne și împarte cu dărnicie în Liturgia sa, zi după zi, hrana Cuvântului și a Euharistiei Domnului.

II. Poruncile Bisericii

  1. Poruncile Bisericii se plasează pe această linie a vieții morale legate de viața liturgică și care se hrănește din ea. Caracterul obligatoriu al acestor legi pozitive promulgate de autoritățile pastorale are ca scop să garanteze credincioșilor un minimum indispensabil în spiritul de rugăciune și în efortul moral, în creșterea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele:
  1. Prima poruncă (“Să asculți Sfânta Liturghie în duminici și sărbători”) cere credincioșilor să participe la celebrarea euharistică la care se adună Comunitatea creștină, în ziua care comemorează Învierea Domnului[11].

    A doua poruncă (“Să-ți mărturisești toate păcatele cel puțin o dată pe an”) asigură pregătirea pentru Euharistie prin primirea sacramentului Reconcilierii, care continuă lucrarea de convertire și de iertare a Botezului[12].

    A treia poruncă (“Să primești Sfânta Împărtășanie cel puțin de Paști”) garantează un minimum în primirea Trupului și Sângelui Domnului în legătură cu sărbătorile pascale, originea și centrul Liturgiei creștine[13].

  1. A patra poruncă (“Să sfințești Sărbătorile de poruncă”) completează respectarea duminicii cu participarea la principalele sărbători liturgice, care cinstesc misterele Domnului, pe Fecioara Maria și pe Sfinăi[14].

    A cincea poruncă (“Să respecți postul și abstinența prescrise”) asigură timpurile de asceză și de pocăință care ne pregătesc pentru sărbătorile liturgice; ele contribuie la dobândirea stăpânirii asupra instinctelor și a libertății inimii[15].

    Credincioșii mai au și obligația să se îngrijească, fiecare după posibilitățile sale, de necesitățile materiale ale Bisericii[16].

III. Viața morală și mărturia misionară

  1. Fidelitatea celor botezați este o condiție primordială pentru vestirea Evangheliei și pentru misiunea Bisericii în lume. Pentru a-și manifesta în fața oamenilor puterea de adevăr și de iradiere, mesajul mântuirii trebuie să fie autentificat de mărturia vieții creștinilor. “Mărturia vieții creștine și faptele bune săvârșite cu spirit supranatural au puterea de a-i atrage pe oameni la credință și la Dumnezeu”[17].
  1. Pentru că sunt mădulare ale Trupului al cărui Cap este Cristos[18], creștinii contribuie, prin statornicia convingerilor și a moravurilor lor, la edificarea Bisericii. Biserica crește, se dezvoltă și se extinde prin sfințenia credincioșilor săi[19], “până vom ajunge cu toții (…) la starea omului desăvârșit, la măsura vârstei plinătății lui Cristos” (Ef 4, 13).
  1. Prin viața lor de imitare a lui Cristos, creștinii grăbesc venirea Împărăției lui Dumnezeu, “Împărăția adevărului, (…) a dreptății (…) și a păcii”[20]. Ei nu-și neglijează nici obligațiile pământești; credincioși Învățătorului lor, le împlinesc cu corectitudine, răbdare și iubire.

PE SCURT

  1. Viața morală este un cult spiritual. Trăirea creștină își găsește hrana în Liturgie și în celebrarea sacramentelor.
  1. Poruncile Bisericii privesc viața morală și creștină unită cu Liturgia și hrănindu-se din ea.
  1. Magisteriul păstorilor Bisericii în domeniul moral se exercită, în mod obișnuit, în cateheză și în predici, pe baza Decalogului care enunță principiile vieții morale valabile pentru orice om.
  1. Pontiful roman și episcopii, ca învățători autentici, predică Poporului lui Dumnezeu credința care trebuie să fie crezută și aplicată în moravuri. E de competența lor și să se pronunțe în problemele morale care țin de legea naturală și de rațiune.
  1. Infailibilitatea Magisteriului păstorilor se extinde la toate elementele de doctrină, inclusiv morală, fără de care adevărurile mântuitoare ale credinței nu pot fi păstrate, expuse sau respectate.

 

Note


[1] Cf. Rom 12, 1.

[2] LG 17.
[3] CIC, can. 747.
[4] LG 25.
[5] Cf. LG 25.
[6] CDF, Decl. Mysterium Ecclesiae 3.
[7] Cf. DH 14.
[8] Cf. CIC, can. 213.
[9] Cf. 1 Cor 2, 10-15.
[10] Cf. Rom 12, 8. 11.
[11] Cf. CIC, can. 1246-1248; CCEO, can. 881, 1. 2. 4.
[12] Cf. CIC, can. 989; CCEO, can. 719.
[13] Cf. CIC, can. 920; CCEO, can. 708; 881, 3.
[14] Cf. CIC, can. 1246; CCEO, can. 881, 1. 4; 880, 3.
[15] Cf. CIC, can 1249-1251; CCEO, can. 882.
[16] Cf. CIC, can. 222.
[17] AA 6.
[18] Cf. Ef 1, 22.
[19] Cf. LG 39.
[20] LR, Prefața pentru Cristos Rege.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *