Meniu

Diversitate liturgică şi unitate a misterului

PARTEA A DOUA: Celebrarea misterului creștin
SECȚIUNEA ÎNTÂI
Economia sacramentală
CAPITOLUL AL DOILEA
Celebrarea sacramentală
a misterului pascal

ARTICOLUL 2
Diversitate liturgică
și unitate a misterului

Tradițiile liturgice și catolicitatea Bisericii

  1. De la cea dintâi Comunitate din Ierusalim și până la Parusie, în orice loc, Bisericile lui Dumnezeu, fidele credinței apostolice, celebrează același mister pascal. Misterul celebrat în liturgie este unul singur, însă formele celebrării sale sunt variate.
  1. Bogăția de nepătruns a misterului lui Cristos este atât de mare, încât exprimarea ei nu poate fi epuizată de nici o tradiție liturgică. Istoria apariției și dezvoltării acestor rituri constituie mărturia unei uimitoare complementarități. Trăind aceste tradiții liturgice în comuniune de credință și prin sacramentele credinței, Bisericile s-au îmbogățit reciproc și cresc în fidelitatea față de Tradiție și față de misiunea comună întregii Biserici[1].
  1. Diferitele tradiții liturgice s-au născut în funcție de misiunea Bisericii. Bisericile din aceeași arie geografică și culturală au ajuns să celebreze misterul lui Cristos sub forme proprii, legate de specificul culturilor: în tradiția “tezaurului credinței” (2 Tim 1, 14), în simbolismul liturgic, în organizarea comuniunii frățești, în înțelegerea teologică a misterelor și în tipurile de sfințenie. Astfel, Cristos, Lumina și Mântuirea tuturor popoarelor, este manifestat prin viața liturgică a unei Biserici poporului și culturii la care acea Biserică este trimisă și în care e înrădăcinată. Biserica este catolică: ea poate integra în unitatea sa, purificându-le, toate bogățiile adevărate ale feluritelor culturi[2].
  1. Tradițiile liturgice sau Riturile aflate astăzi în uz în Biserică sunt: Ritul latin (îndeosebi Ritul roman, dar și Riturile unor Biserici locale, cum ar fi Ritul ambrozian sau cel al anumitor ordine călugărești) și Riturile: bizantin, alexandrin sau copt, siriac, armean, maronit și caldeean. “Fidel tradiției, Conciliul declară că Sfânta Maică Biserică socotește egale în drepturi și în demnitate toate Riturile legitim recunoscute și vrea ca în viitor să fie păstrate și cultivate în toate modurile”[3].

Liturgie și culturi

  1. Așadar celebrarea liturgică trebuie să fie în concordanță cu spiritul și cultura diferitelor popoare[4]. Pentru ca misterul lui Cristos să fie “cunoscut de toate neamurile spre ascultarea credinței” (Rom 16, 26), el trebuie vestit, celebrat și trăit în toate culturile, astfel încât ele să nu fie suprimate, ci recuperate și desăvârșite prin el[5]. Mulțimea fiilor lui Dumnezeu poate ajunge la Tatăl ca să-l preamărească într-un singur Duh, cu și prin propria lor cultură umană, asumată și transfigurată de Cristos.
  1. “În liturgie, mai ales în aceea a sacramentelor, există o parte neschimbătoare – fiindcă este de instituire divină -, a cărei Păstrătoare este Biserica, și părți ce pot fi schimbate, pe care ea are dreptul, și uneori chiar datoria, de a le adapta la culturile popoarelor nou evanghelizate”[6].
  1. “Diversitatea liturgică poate fi izvor de îmbogățire, dar totodată ea poate da naștere la tensiuni, neînțelegeri reciproce și chiar schisme. În acest domeniu e limpede că diversitatea nu trebuie să dăuneze unității. Ea se poate exprima doar prin fidelitatea față de credința comună, față de semnele sacramentale pe care Biserica le-a primit de la Cristos și față de comuniunea ierarhică. Adaptarea la culturi necesită o convertire a inimii și, dacă e nevoie, anumite rupturi cu obiceiurile străvechi incompatibile cu credința catolică”[7].

PE SCURT

  1. Se cuvine ca celebrarea liturgiei să aspire la exprimare în cultura poporului în care se află Biserica, fără a se supune acesteia. Pe de altă parte, liturgia însăși dă naștere unor culturi și le plămădește.
  1. Întrucât semnifică și comunică același mister al lui Cristos, diferitele tradiții liturgice sau Rituri legitim recunoscute manifestă catolicitatea Bisericii.
  1. Criteriul ce asigură unitatea în multitudinea de tradiții liturgice este fidelitatea față de Tradiția apostolică: comuniunea în credință și în sacramentele primite de la apostoli, comuniune semnificată și garantată de succesiunea apostolică.

 

Note


[1] Cf. EN 63-64.
[2] Cf. LG 23; UR 4.
[3] SC 4.
[4] Cf. SC 37-40.
[5] Cf. CT 53.
[6] Ioan Paul al II-lea, Scris. ap. Vicesimus quintus annus 16. Cf. SC 21.
[7] Ibid.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *