Meniu

Porunca a zecea

PARTEA A TREIA: Viața în Cristos
SECȚIUNEA A DOUA
Cele zece porunci
CAPITOLUL AL DOILEA
“Să-l iubești pe aproapele tău
ca pe tine însuți”

ARTICOLUL 10
Porunca a zecea

Să nu poftești (…) nimic din ceea ce este al aproapelui tău (Ex 20, 17). Să nu dorești nici casa lui, nici ogorul lui, nici slujitorul sau slujnica lui, nici boul sau măgarul lui și nimic din ce este al lui (Dt 5, 21).

Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta (Mt 6, 21).

  1. Porunca a zecea o dublează și o completează pe a noua, care se referă la concupiscența trupului. Ea interzice poftirea bunului altuia, rădăcină a furtului, a jafului și a fraudei, pe care le interzice porunca a șaptea. “Pofta ochilor” (1 In 2, 16) duce la violența și nedreptatea interzise de porunca a cincea[1]. Cupiditatea, ca și desfrânarea, își află originea în idolatria interzisă în primele trei prescripții ale Legii[2]. Porunca a zecea se referă la intenția inimii; împreună cu a noua, rezumă toate preceptele Legii.

I. Dezordinea poftelor

  1. Apetitul sensibil ne înclină să dorim lucrurile plăcute pe care nu le avem. De exemplu, să dorim să mâncăm când ne e foame sau să ne încălzim când ne e frig. Aceste dorințe sunt bune în sine; dar adesea nu păstrează măsura rațiunii și ne îndeamnă să poftim pe nedrept ceea ce nu ni se cuvine și aparține sau este datorat altcuiva.
  1. Porunca a zecea interzice aviditatea și dorința de a-și însuși fără măsură bunurile pământești; ea oprește cupiditatea dereglată, născută din patima nestăvilită după bogății și după puterea lor. Interzice și dorința de a săvârși o nedreptate prin care s-ar aduce o daună aproapelui în bunurile sale vremelnice:

    Când Legea ne spune: “Să nu poftești”, ea ne spune, cu alte cuvinte, să ne îndepărtăm dorințele de tot ce nu e al nostru. Căci stă ascunsă în noi o sete după bunul aproapelui, nemărginită, fără sfârșit și niciodată sătulă, după cum e scris: “Avarul nu se va sătura niciodată de bani” (Sir 5, 9)[3].

  1. Nu este o încălcare a acestei porunci dorința de a dobândi lucruri ce aparțin aproapelui, cu condiția să fie prin mijloace drepte. Cateheza tradițională îi indică realist “pe aceia care au cel mai mult de luptat împotriva poftelor lor păcătoase” și care trebuie să fie deci “îndemnați cel mai mult să respecte acest precept”:

    Negustorii care doresc lipsa sau scumpetea mărfurilor, pe care îi supără când văd că nu sunt singuri ca să cumpere și să vândă, ceea ce le-ar permite să vândă mai scump și să cumpere mai ieftin; cei care doresc ca semenii lor să se afle în mizerie pentru ca ei să realizeze profit, fie vânzându-le, fie cumpărându-le; (…) medicii care doresc să apară boli; oamenii legii care doresc să fie cât mai multe procese și litigii…[4]

  1. Porunca a zecea cere izgonirea invidiei din inima omului. Când profetul Natan a voit să-i trezească regelui David căința, i-a povestit istoria săracului care nu avea decât o oiță, la care ținea ca la copilul lui, și a bogatului care, deși avea mulțime de turme, îl invidia pe sărac și până la urmă i-a furat oița[5]. Invidia poate duce la cele mai mari nelegiuiri[6]. Prin invidia diavolului a intrat moartea în lume[7].

    Ne războim unul cu altul și invidia ne înarmează unii împotriva altora. (…) Dacă toți se înverșunează astfel să clatine Trupul lui Cristos, unde vom ajunge? Suntem pe cale să slăbim Trupul lui Cristos. (…) Spunem că suntem mădularele aceluiași Trup și ne sfâșiem ca fiarele[8].

  1. Invidia este un viciu capital. Ea constă în tristețea încercată în fața bunului altuia și în dorința nestăpânită de a și-l însuși, fie și pe nedrept. Când ea dorește un rău grav aproapelui, este păcat de moarte:

    Sfântul Augustin considera invidia “păcatul diabolic prin excelență”[9]. “Din invidie se nasc ura, clevetirea, calomnia, bucuria pentru răul altuia și neplăcerea pentru bunăstarea lui”[10].

  1. Invidia reprezintă una dintre formele tristeții și deci o refuzare a iubirii; cel botezat va lupta împotriva ei prin bunăvoință. Invidia vine adesea din orgoliu; cel botezat se va deprinde să trăiască în umilință:

    Ați vrea să-l vedeți pe Dumnezeu preamărit prin voi? Atunci, bucurați-vă de înaintarea fratelui vostru, și astfel, Dumnezeu va fi preamărit prin voi. Dumnezeu va fi lăudat – se va spune – pentru că slujitorul său a putut birui invidia punându-și bucuria în meritele altuia[11].

II. Dorințele Duhului

  1. Economia Legii și a harului întoarce inima oamenilor de la cupiditate și invidie: o îndreaptă spre dorirea Binelui Suprem; o deschide spre dorințele Duhului Sfânt, care îndestulează inima omului. Dumnezeul făgăduințelor l-a avertizat dintotdeauna pe om împotriva seducției a ceea ce, încă de la începuturi, apare “bun de mâncat, plăcut la vedere și vrednic de dorit” (Gen 3, 6.)
  1. Legea încredințată lui Israel nu a fost niciodată suficientă pentru a-i îndreptăți pe aceia care îi erau supuși; ea a devenit chiar instrumentul “poftei”[12]. Neconcordanța dintre voință și faptă[13] arată conflictul între Legea lui Dumnezeu, care este “legea minții”, și altă lege, “care mă face robul legii păcatului și care e în mădularele mele” (Rom 7, 23).
  1. “Acum fără lege s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu, pentru care dau mărturie Legea și Profeții, dreptatea lui Dumnezeu prin credința în Isus Cristos pentru toți cei care cred” (Rom 3, 21-22). Așadar creștinii “și-au răstignit trupul cu patimile și poftele lui” (Gal 5, 24); sunt călăuziți de Duhul[14] și urmează dorințele Duhului[15].

III. A fi sărac cu inima

  1. Isus le cere ucenicilor săi să-l prefere față de tot și de toți și le propune “să se lepede de tot ce au” (Lc 14, 33), de dragul lui și al Evangheliei[16]. Cu puțin timp înainte de pătimirea lui, le-a dat-o ca exemplu pe văduva săracă din Ierusalim, care, din sărăcia ei, a dat tot ce avea pentru trai[17]. Porunca dezlipirii de bogății e obligatorie pentru a intra în Împărăția cerurilor.
  1. Toți creștinii trebuie “să se străduiască să-și orienteze corect înclinările, ca nu cumva folosirea lucrurilor acestei lumi și alipirea de bogății împotriva spiritului sărăciei evanghelice să-i împiedice de la urmărirea iubirii desăvârșite”[18].
  1. “Fericiți cei săraci în spirit” (Mt 5, 3). Fericirile revelează o ordine a fericirii și a harului, a frumuseții și a păcii. Isus proclamă bucuria celor săraci, a cărora este de pe acum Împărăția[19]:

    Cuvântul numește “sărăcie în spirit” umilința de bunăvoie a spiritului omenesc și renunțarea lui; și Apostolul ne dă ca exemplu sărăcia lui Dumnezeu, spunând: “s-a făcut sărac pentru noi” (2 Cor 8, 9)[20].

  1. Domnul îi mustră pe cei bogați pentru că își găsesc mângâierea în belșugul avuțiilor (Lc 6, 24). “Cel trufaș caută puterea pământească, iar cel sărac în spirit caută Împărăția cerurilor”[21]. Abandonarea în grija Providenței Tatălui din ceruri eliberează de neliniștea pentru ziua de mâine[22]. Încrederea în Dumnezeu dispune pentru fericirea celor săraci. Ei îl vor vedea pe Dumnezeu.

IV. “Vreau să-l văd pe Dumnezeu”

  1. Dorul după fericirea adevărată îl eliberează pe om de atașamentul nemăsurat față de bunurile acestei lumi, pentru a avea împlinire în vederea și fericirea lui Dumnezeu. “Făgăduința de a-l vedea pe Dumnezeu întrece orice fericire. În Scriptură, a vedea înseamnă a poseda. Cine îl vede pe Dumnezeu a dobândit toate bunurile care se pot închipui”[23].
  1. Poporului sfânt îi rămâne să lupte, întărit de harul de sus, spre a dobândi bunurile făgăduite de Dumnezeu. Pentru a-l poseda și a-l contempla pe Dumnezeu, creștinii își mortifică poftele și biruie cu harul lui Dumnezeu atracțiile plăcerii și ale puterii.
  1. Pe această cale a perfecțiunii, Duhul și Mireasa cheamă pe oricine îi ascultă[24] la comuniunea desăvârșită cu Dumnezeu:

    Acolo va fi slava adevărată; nimeni nu va fi lăudat din greșeală sau din lingușire; adevăratele onoruri nu vor fi nici refuzate celor care le merită, nici acordate celor nevrednici; de altfel, nici un nevrednic nu le-ar putea pretinde, de vreme ce nu va fi primit decât cine e vrednic. Acolo va fi pacea adevărată, unde nimeni nu va suferi împotrivire nici de la sine însuși, nici de la alții. Răsplata virtuții va fi Acela care a dăruit virtutea și s-a făgăduit pe sine însuși ca răsplata cea mai bună și cea mai mare: “Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul meu…” (Lev 26, 12) Aceasta o spun și cuvintele Apostolului: “Pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți” (1 Cor 15, 28). El însuși va fi ținta dorințelor noastre, El, pe care îl vom contempla fără sfârșit, îl vom iubi fără săturare, îl vom lăuda fără oboseală. Acest dar, această bucurie, această îndeletnicire va fi cu siguranță comună tuturor, precum este și viața veșnică[25].

PE SCURT

  1. “Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Mt 6, 21).
  1. Porunca a zecea interzice cupiditatea dereglată, născută din patima nestăvilită după bogății și după puterea lor.
  1. Invidia este tristețea încercată în fața bunului altuia și dorința nestăpânită de a și-l însuși. Ea este un viciu capital.
  1. Creștinul combate invidia prin bunăvoință, umilință și abandonare în grija Providenței lui Dumnezeu.
  1. Creștinii “și-au răstignit trupul cu patimile și poftele lui” (Gal 5, 24); sunt călăuziți de Duhul și urmează dorințele Duhului.
  1. Detașarea de bogății este necesară pentru a intra în Împărăția cerurilor. “Fericiți cei săraci în spirit!”
  1. Adevărata dorință a omului este: “Vreau să-l văd pe Dumnezeu”. Setea de Dumnezeu e potolită de apa vieții veșnice[26].

 

Note


[1] Cf. Mih 2, 2.
[2] Cf. Înț 14, 12.
[3] CR 3, 37.
[4] CR 3, 37.
[5] Cf. 2 Sam 12, 1-4.
[6] Cf. Gen 4, 3-7; 1 Rg 21, 1-29.
[7] Cf. Înț 2, 24.
[8] Sf. Ioan Chrysostom, Hom. in 2 Cor 28, 3-4.
[9] Catech. 4, 8.
[10] Sf. Grigore cel Mare, Mor. 31, 45.
[11] Sf. Ioan Chrysostom, Hom. in Rom. 7, 3.
[12] Cf. Rom 7, 7.
[13] Cf. Rom 7, 15.
[14] Cf. Rom 8, 14.
[15] Cf. Rom 8, 27.
[16] Cf. Mc 8, 35.
[17] Cf. Lc 21, 4.
[18] LG 42.
[19] Cf. Lc 6, 20.
[20] Sf. Grigore de Nyssa, Beat. 1.
[21] Sf. Augustin, Serm. Dom. 1, 1, 3.
[22] Cf. Mt 6, 25-34.
[23] Sf. Grigore de Nyssa, Beat. 6.
[24] Cf. Ap 22, 17.
[25] Sf. Augustin, Civ. 22, 30.
[26] Cf. In 4, 14.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *