Meniu

"Rezumatul întregii Evanghelii"

PARTEA A PATRA: Rugăciunea creștină
SECȚIUNEA A DOUA
Rugăciunea Domnului:
“Tatăl nostru!”
  1. “Într-o zi, Isus se afla într-un loc și se ruga. Când a isprăvit, unul dintre învățăcei i-a cerut: «Doamne, învață-ne să ne rugăm, așa cum Ioan i-a învățat pe ucenicii lui»” (Lc 11, 1). Drept răspuns la această cerere, Domnul le încredințează ucenicilor și Bisericii sale rugăciunea creștină fundamentală. Sfântul Luca dă un text scurt al ei (cu cinci cereri)[1], iar Sfântul Matei – o versiune mai dezvoltată (cu șapte cereri)[2]. Tradiția liturgică a Bisericii folosește textul Sfântului Matei (Mt 6, 9-13):

    Tatăl nostru, care ești în ceruri,
    sfințească-se Numele tău,
    vie Împărăția ta,
    facă-se Voia ta, precum în cer așa și pe pământ.
    Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
    și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri,
    și nu ne duce pe noi în ispită,
    ci ne mântuiește de cel Rău.

  1. Foarte curând, uzanța liturgică a încheiat Rugăciunea Domnului cu o doxologie. În Didahé: “Căci a Ta este puterea și mărirea în veci”[3]. Constituțiile apostolice adaugă la început “împărăția”[4], și aceasta este formula păstrată până în zilele noastre în rugăciunea ecumenică. Tradiția bizantină adaugă după “mărirea” “a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh”. Liturghierul roman dezvoltă ultima cerere[5] în perspectiva explicită a “așteptării speranței fericite” (Tit 2, 13) și a venirii Domnului nostru Isus Cristos, apoi vine aclamația adunării, ce reia doxologia din Constituțiile apostolice.

ARTICOLUL 1
“Rezumatul întregii Evanghelii”

  1. Rugăciunea domnească este, într-adevăr, rezumatul întregii Evanghelii[6]. “Când Domnul ne-a încredințat această formă de rugăciune, El a adăugat: «Cereți și vi se va da» (Lc 11, 9). Fiecare poate deci îndrepta către cer felurite rugăciuni, după nevoile sale, dar începând întotdeauna prin Rugăciunea Domnului: aceasta rămâne rugăciunea fundamentală”[7].

I. În centrul Scripturilor

  1. După ce a arătat în ce fel Psalmii sunt hrana principală a rugăciunii creștine și cum se împletesc ei în cererile din “Tatăl nostru”, Sfântul Augustin conchide:

    Parcurgeți toate rugăciunile care se află în Scripturi și nu cred că ați putea găsi în ele ceva ce să nu fie cuprins în Rugăciunea domnească[8].

  1. Toate Scripturile (Legea, Profeții și Psalmii) se împlinesc în Cristos[9]. Evanghelia este tocmai această “Veste bună”. Prima ei vestire este rezumată de către Sfântul Matei în Cuvântarea de pe Munte[10]. Or, rugăciunea către Tatăl nostru se află în centrul acestei vestiri. În acest context se luminează fiecare cerere din rugăciunea lăsată de Domnul:

    Rugăciunea domnească este cea mai desăvârșită dintre rugăciuni. (…) În ea nu numai că cerem ceea ce putem dori cu dreptate, dar și în ordinea în care se cuvine să dorim. Astfel, această rugăciune nu numai că ne învață să cerem, dar ne și modelează întreaga afectivitate[11].

  1. Cuvântarea de pe Munte este învățătură de viață, “Tatăl nostru” este rugăciune, dar și într-una, și în cealaltă Duhul Domnului dă o formă nouă dorințelor noastre, pornirilor lăuntrice care ne însuflețesc viața. Isus ne învață această viață nouă prin cuvintele sale și ne învață să o cerem prin rugăciune. De corectitudinea rugăciunii noastre va depinde aceea a vieții noastre în El.

II. “Rugăciunea Domnului”

  1. Expresia tradițională “Rugăciunea domnească” (adică “Rugăciunea Domnului”) înseamnă că rugăciunea către Tatăl nostru ne este învățată și dăruită de Domnul Isus. Această rugăciune care ne vine de la Isus este cu adevărat unică: ea este “a Domnului”. Pe de o parte, într-adevăr, prin cuvintele acestei rugăciuni, Fiul unul-născut ne dă cuvintele pe care i le-a dat Tatăl[12]: El este Maestrul rugăciunii noastre. Pe de altă parte, fiind Cuvântul întrupat, El cunoaște în inima lui de om nevoile fraților și surorilor lui omenești și ni le dezvăluie și nouă: El este Modelul rugăciunii noastre.
  1. Dar Isus nu ne lasă o formulă pe care să o repetăm în mod automat[13]. Ca pentru orice rugăciune vocală, cel care îi învață pe fiii lui Dumnezeu să se roage Tatălui lor este Duhul Sfânt, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Isus ne dă nu numai cuvintele rugăciunii noastre filiale, ci ne dă, în același timp, și Duhul prin care ele devin în noi “duh și viață” (In 6, 63). Mai mult: dovada și putința rugăciunii noastre filiale este că Tatăl “l-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului său, care strigă: «Abba, Tată!»” (Gal 4, 6). De vreme ce rugăciunea noastră ne tălmăcește dorințele la Dumnezeu, tot Tatăl, “Cel care cercetează inimile”, este cel “care știe dorința Duhului și știe că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu” (Rom 8, 27). Rugăciunea către Tatăl nostru se inserează în tainica misiune a Fiului și a Duhului Sfânt.

III. Rugăciunea Bisericii

  1. Darul acesta de nedespărțit – cuvintele Domnului și Duhul Sfânt care le dă viață în inimile credincioșilor – a fost primit și trăit de Biserică încă de la originile ei. Primele comunități se roagă Rugăciunea Domnului “de trei ori pe zi”[14], în locul celor “Optsprezece binecuvântări” în uz în pietatea iudaică.
  1. După Tradiția apostolică, Rugăciunea Domnului este înrădăcinată esențialmente în rugăciunea liturgică.

    Domnul ne învață să ne facem rugăciunile în comun pentru toți frații noștri. Căci El nu spune “Tatăl meu” care ești în ceruri, ci “Tatăl nostru”, pentru ca rugăciunea noastră să fie, într-un cuget, pentru tot Trupul Bisericii[15].

    În toate tradițiile liturgice, Rugăciunea Domnului este o parte integrantă a Orelor mari ale Oficiului divin. Dar caracterul său eclezial se vădește cel mai bine în cele trei sacramente ale inițierii creștine:

  1. În Botez și în Mir, încredințarea (traditio) Rugăciunii Domnului semnifică noua naștere la viața dumnezeiască. De vreme ce rugăciunea creștină constă în a-i vorbi lui Dumnezeu cu însuși Cuvântul lui Dumnezeu, cei care sunt “zămisliți din nou prin Cuvântul Dumnezeului celui viu” (1 Pt 1, 23) învață să-l invoce pe Tatăl lor prin unicul Cuvânt pe care El îl ascultă întotdeauna. Iar ei pot de acum încolo să o facă, deoarece Pecetea ungerii Duhului Sfânt este pusă, de neșters, pe inima, pe urechile, pe buzele și pe toată ființa lor de fii. De aceea, majoritatea comentariilor patristice la “Tatăl nostru” sunt adresate catehumenilor și neofiților. Când Biserica se roagă Rugăciunea Domnului, cel care se roagă și dobândește milostivire este întotdeauna poporul “nou-născuților”[16].
  1. În Liturgia euharistică, Rugăciunea Domnului apare ca rugăciunea întregii Biserici. Acolo se dezvăluie înțelesul ei deplin și eficacitatea ei. Plasată între Anaforă (rugăciunea euharistică) și liturgia Împărtășaniei, ea recapitulează, pe de o parte, toate cererile și mijlocirile exprimate în desfășurarea epiclezei și, pe de altă parte, bate la poarta Ospățului Împărăției, pe care Împărtășania sacramentală îl anticipă.
  1. În Euharistie, Rugăciunea Domnului manifestă și caracterul eshatologic al cererilor ei. Ea este rugăciunea proprie “timpurilor de pe urmă”, timpurilor mântuirii, care au început prin revărsarea Duhului Sfânt și care se vor încheia cu Întoarcerea Domnului. Cererile către Tatăl nostru, spre deosebire de rugăciunile din Vechiul Legământ, se întemeiază pe misterul mântuirii realizat deja, o dată pentru totdeauna, în Cristos răstignit și înviat.
  1. Din această credință neclintită țâșnește speranța care însuflețește fiecare dintre cele șapte cereri. Acestea exprimă suspinele timpului de față, timp de răbdare și de așteptare, în care “ceea ce vom fi nu s-a vădit încă” (1 In 3, 2)[17]. Euharistia și “Tatăl nostru” sunt îndreptate către venirea Domnului, “până când va veni!” (1 Cor 11, 26)

PE SCURT

  1. Ca răspuns la cererea ucenicilor săi (“Doamne, învață-ne să ne rugăm!”: Lc 11, 1), Isus le încredințează rugăciunea creștină fundamentală “Tatăl nostru”.
  1. “Rugăciunea domnească este, într-adevăr, rezumatul întregii Evanghelii”[18], “cea mai desăvârșită dintre rugăciuni”[19]. Ea se află în centrul Scripturilor.
  1. Ea se numește “Rugăciunea domnească” pentru că ne vine de la Domnul Isus, Maestrul și Modelul rugăciunii noastre.
  1. Rugăciunea domnească este rugăciunea Bisericii prin excelență. Ea face parte integrantă din Orele mari ale Oficiului divin și din sacramentele inițierii creștine: Botezul, Mirul și Euharistia. Integrată în Liturghie, ea manifestă caracterul “eshatologic” al cererilor sale, în nădăjduirea Domnului, “până când va veni!” (1 Cor 11, 26)

 

Note


[1] Cf. Lc 11, 2-4.
[2] Cf. 6, 9-13.
[3] Didahé, 8, 2.
[4] Constituțiile apostolice, 7, 24, 1.
[5] Embolism.
[6] Tertullian, Or. 1.
[7] Tertullian, Or. 10.
[8] Ep. 130, 12; 22.
[9] Cf. Lc 24, 44.
[10] Cf. Mt 5-7.
[11] Sf. Toma Aq., S. Th. 2-2, 83, 9.
[12] Cf. In 17, 7.
[13] Cf. Mt 6, 7; 1 Rg 18, 26-29.
[14] Didahé, 8, 3.
[15] Sf. Ioan Chrysostom, Hom. in Mt 19, 4.
[16] Cf. 1 Pt 2, 1-10.
[17] Cf. Col 3, 4.
[18] Tertullian, Or. 1.
[19] Sf. Toma Aq., S. Th. II-II, 83, 9.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *