Meniu

Sacramentaliile

PARTEA A DOUA: Celebrarea misterului creștin
SECȚIUNEA A DOUA
Cele șapte sacramente ale Bisericii
CAPITOLUL AL PATRULEA
Celelalte celebrări liturgice

ARTICOLUL 1
Sacramentaliile

  1. “Sfânta Maică Biserică a înființat și sacramentaliile. Acestea sunt semne sacre, prin care, datorită unei asemănări cu sacramentele, sunt semnificate și, prin puterea de mijlocire a Bisericii, sunt obținute efecte, mai ales, spirituale. Prin ele, oamenii sunt pregătiți să primească efectul principal al sacramentelor și sunt sfințite diferitele împrejurări ale vieții”[1].

Trăsăturile caracteristice ale sacramentaliilor

  1. Ele sunt instituite de Biserică în vederea sfințirii anumitor slujiri ale Bisericii, a anumitor stări de viață, a feluritelor împrejurări ale vieții creștine, precum și a lucrurilor folositoare omului. În funcție de hotărârile pastorale ale episcopilor, ele pot și să răspundă necesităților, culturii și istoriei proprii poporului creștin dintr-o anumită regiune sau epocă. Ele comportă întotdeauna o rugăciune, adesea însoțită de un anumit semn, ca impunerea mâinii, semnul Crucii, stropirea cu apă sfințită (care amintește Botezul).
  1. Ele izvorăsc din preoția baptismală: toți cei botezați sunt chemați să fie o “binecuvântare”[2] și să binecuvânteze[3]. De aceea, și laicii pot prezida anumite binecuvântări[4]; cu cât o binecuvântare privește mai mult viața bisericească și sacramentală, cu atât prezidarea sa este rezervată mai degrabă slujitorilor sacri (episcopi, preoți sau diaconi)[5].
  1. Sacramentaliile nu acordă harul Duhului Sfânt în felul sacramentelor, dar prin rugăciunea Bisericii pregătesc la primirea harului și dispun la cooperarea cu el. “Pentru credincioșii cu dispoziții sufletești bune, aproape toate evenimentele vieții sunt sfințite prin harul divin, care izvorăște din Misterul Pascal al Patimii, Morții și Învierii lui Cristos, mister din care își trag puterea toate sacramentele și sacramentaliile. Și astfel, nu există nici o folosire dreaptă a lucrurilor materiale care să nu poată fi îndreptată spre sfințirea omului și preamărirea lui Dumnezeu”[6].

Diferitele forme de sacramentalii

  1. Printre sacramentalii figurează mai întâi binecuvântările (a unor persoane, a mesei, a unor obiecte sau locuri). Orice binecuvântare este o laudă adusă lui Dumnezeu și o rugăciune pentru a obține darurile lui. În Cristos, creștinii sunt binecuvântați de Dumnezeu Tatăl “cu toată binecuvântarea spirituală” (Ef 1, 3). De aceea, Biserica dă binecuvântarea invocând numele lui Isus și făcând, de obicei, semnul sfânt al Crucii lui Cristos.
  1. Anumite binecuvântări au o valoare de durată: ele au ca efect consacrarea unor persoane lui Dumnezeu și rezervarea pentru uz liturgic a unor obiecte și locuri. Printre cele destinate persoanelor – a nu se confunda cu hirotonirea sacramentală – figurează binecuvântarea abatelui sau a superioarei unei mănăstiri, consacrarea fecioarelor, ritul profesiunii călugărești și binecuvântările pentru anumite slujiri în Biserică (lectori, acoliți, cateheți etc.). Ca exemplu de binecuvântări de obiecte se pot menționa sfințirea sau binecuvântarea unei biserici sau a unui altar, binecuvântarea uleiurilor sfinte, a vaselor și veșmintelor sfinte, a clopotelor etc.
  1. Când Biserica cere în mod public și cu autoritate, în numele lui Isus Cristos, ca o persoană sau un obiect să fie apărate împotriva influenței celui rău și eliberate de sub stăpânirea lui, se vorbește despre exorcism. Isus l-a practicat[7], iar Biserica are de la El puterea și însărcinarea de a exorciza[8]. Sub o formă simplă, exorcismul se face în cadrul celebrării Botezului. Exorcismul solemn, numit “exorcismul mare”, nu poate fi făcut decât de către un preot și cu permisiunea Episcopului. În aceasta trebuie să se procedeze cu prudență, respectând cu strictețe normele stabilite de Biserică. Exorcismul are drept scop alungarea demonilor sau eliberarea de sub influența demonică, și aceasta, prin autoritatea spirituală pe care Isus a încredințat-o Bisericii sale. Foarte diferit este cazul maladiilor, mai ales psihice, a căror îngrijire este de domeniul științelor medicale. Așadar este important să se stabilească, înainte de a celebra exorcismul, că este vorba de o prezență a celui rău, și nu de o boală[9].

Religiozitatea populară

  1. În afară de liturgia sacramentelor și a sacramentaliilor, cateheza trebuie să țină seama de formele de pietate a credincioșilor și de religiozitatea populară. Simțul religios al poporului creștin și-a găsit întotdeauna expresia în diferitele forme de pietate care însoțesc viața sacramentală a Bisericii, cum ar fi venerarea relicvelor, vizitarea sanctuarelor, pelerinajele, procesiunile, calea Crucii, dansurile religioase, rozariul, medaliile[10] etc.
  1. Aceste forme de exprimare sunt o prelungire a vieții liturgice a Bisericii, dar nu o înlocuiesc: ele “trebuie să fie orânduite ținând seama de timpul liturgic, în așa fel încât să se potrivească cu liturgia sacră, să se inspire din ea într-un fel sau altul și la ea să-l ducă pe poporul creștin, pentru că ea, prin natura sa, e cu mult superioară oricăror exerciții”[11].
  1. Este necesar un discernământ pastoral pentru a susține și a favoriza religiozitatea populară și, dacă e cazul, pentru a purifica și corecta simțul religios care stă la baza acestor devoțiuni și pentru a-l face să înainteze în cunoașterea misterului lui Cristos. Exercitarea lor este supusă atenției și judecății episcopilor și normelor generale ale Bisericii[12].

    Religiozitatea populară în esență este un ansamblu de valori, care, împreună cu înțelepciunea creștină, răspunde la marile întrebări ale existenței. Bunul-simț popular catolic este alcătuit din capacitate de sinteză pentru existență. Astfel, el alătură în mod creativ divinul și umanul, pe Cristos și pe Maria, spiritul și trupul, comuniunea și instituția, persoana și comunitatea, credința și patria, inteligența și sentimentul. Această înțelepciune este un umanism creștin, care afirmă în mod radical demnitatea oricărei ființe, ca fiu al lui Dumnezeu, instaurează o frăție fundamentală, învață armonizarea cu natura și înțelegerea muncii și oferă motivații de a trăi în bucurie și seninătate chiar în mijlocul greutăților existenței. Pentru popor, această înțelepciune este și un principiu de discernământ, un instinct evanghelic care îl face să perceapă spontan când este Evanghelia cea dintâi slujită în Biserică și când este golită de conținut și sufocată de alte interese[13].

PE SCURT

  1. Se numesc sacramentalii semnele sacre instituite de Biserică, al căror scop este de a-i pregăti pe oameni să primească rodul sacramentelor și să sfințească diferitele împrejurări ale vieții.
  1. Între sacramentalii, binecuvântările ocupă un loc însemnat. Ele comportă, în același timp, preamărirea lui Dumnezeu pentru lucrările și darurile lui și mijlocirea Bisericii, pentru ca oamenii să poată folosi darurile lui Dumnezeu în spiritul Evangheliei.
  1. Pe lângă liturgie, viața creștină se hrănește din forme variate de pietate populară, înrădăcinată în diferitele culturi. Având grijă să le lumineze cu lumina credinței, Biserica favorizează formele de religiozitate populară, care exprimă un instinct evanghelic și o înțelepciune umană și care îmbogățesc viața creștină.

 

Note


[1] SC 60.; cf. CIC, can. 1166; CCEO, can. 867.
[2] Cf. Gen 12, 2.
[3] Cf. Lc 6, 28; Rom 12, 14; 1 Pt 3, 9.
[4] Cf. SC 79; CIC, can. 1168.
[5] Cf. Ben 16; 18.
[6] SC 61.
[7] Cf Mc 1, 25s.
[8] Cf. Mc 3, 15; 6, 7. 13; 16, 17.
[9] Cf. CIC, can. 1172.
[10] Cf. Cc. Niceea II: DS 601; 603; Cc. Trid.: DS 1822.
[11] Cf. SC 13.
[12] Cf. CT 54.
[13] Documentul de la Puebla; Cf. EN 48.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *