Meniu

Cred în Isus Cristos, Fiul unul-născut al lui Dumnezeu

PARTEA ÎNTÂI: MĂRTURISIREA CREDINȚEI
SECȚIUNEA A DOUA:
MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ CREȘTINĂ
CAPITOLUL AL DOILEA
CRED ÎN ISUS CRISTOS, FIUL UNUL-NĂSCUT AL LUI DUMNEZEU
  1. Care este vestea cea bună pentru om?

    Este vestirea lui Isus Cristos, “Fiul lui Dumnezeu cel viu” (Mt 16,16), mort și înviat. În timpul regelui Irod și al împăratului Cezar August, Dumnezeu a îndeplinit promisiunile făcute lui Abraham și descendenței sale trimițându-l pe “Fiul său, născut din femeie, născut sub lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub lege, ca să primim înfierea” (Gal 4,4-5). [422-424]

  1. Cum se răspândește vestea cea bună?

    Încă de la început, primii discipoli au avut dorința arzătoare de a-l vesti pe Isus Cristos, cu scopul de a-i conduce pe toți la credința în el. Și astăzi, din cunoașterea iubitoare a lui Cristos se naște dorința de a evangheliza și de a catehiza, adică de a dezvălui în persoana sa întregul plan al lui Dumnezeu și de a pune omenirea în comuniune cu el. [425-429]

“ȘI ÎN ISUS CRISTOS, FIUL SĂU UNIC, DOMNUL NOSTRU”

  1. Ce înseamnă numele “Isus”?

    Dat de către înger în momentul Bunei-Vestiri, numele “Isus” înseamnă “Dumnezeu mântuiește”. El exprimă identitatea și misiunea sa, “căci el va mântui poporul său de păcate” (Mt 1,21). Petru afirmă că “nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fap 4,12). [430-435] [452]

  1. De ce Isus este numit “Cristos”?

    “Cristos” în greacă, “Mesia” în ebraică, înseamnă “uns”. Isus este Cristos pentru că este consacrat de Dumnezeu, uns cu Duhul Sfânt pentru misiunea răscumpărătoare. Este Mesia cel așteptat de Israel, trimis în lume de Tatăl. Isus a acceptat titlul de Mesia precizându-i totuși sensul: “coborât din cer” (In 3,13), răstignit și apoi înviat, el este slujitorul suferind “care își dă viața ca răscumpărare pentru cei mulți” (Mt 20,28). De la numele “Cristos” vine numele de “creștini”. [436-440] [453]

  1. În ce sens Isus este “Fiul unul-născut al lui Dumnezeu”?

    El este astfel în sens unic și perfect. În momentul botezului și al schimbării la față, glasul Tatălui îl desemnează pe Isus ca “Fiul preaiubit”. Prezentându-se pe sine ca Fiu care “îl cunoaște pe Tatăl” (Mt 11,27), Isus afirmă relația sa unică și veșnică cu Dumnezeu Tatăl său. El este “Fiul unul-născut al lui Dumnezeu” (1In 2,23), a doua persoană a Treimii. Este centrul predicării apostolice: apostolii au văzut “gloria lui, glorie ca a unului-născut din Tatăl” (In 1,14). [441-445] [454]

  1. Ce înseamnă titlul “Domn”?

    În Biblie, acest titlu îl desemnează în mod obișnuit pe Dumnezeu suveran. Isus și-l atribuie sieși și revelează suveranitatea sa divină prin puterea sa asupra naturii, asupra diavolilor, asupra păcatului și asupra morții, mai ales prin învierea sa. Primele mărturisiri de credință creștine proclamă că puterea, cinstea și gloria datorate lui Dumnezeu Tatăl sunt proprii și lui Isus: Dumnezeu “i-a dăruit un nume care este mai presus de orice alt nume” (Fil 2,11). El este Domnul lumii și al istoriei, singurul căruia omul trebuie să-i supună în întregime propria libertate personală. [446-451] [455]

“ISUS CRISTOS S-A ZĂMISLIT DE LA DUHUL SFÂNT, S-A NĂSCUT DIN MARIA FECIOARĂ”

  1. De ce s-a făcut om Fiul lui Dumnezeu?

    Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în sânul Fecioarei Maria prin lucrarea Duhului Sfânt, pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, adică: pentru a ne reconcilia pe noi, păcătoșii, cu Dumnezeu; pentru a ne face cunoscută iubirea sa infinită; pentru a fi modelul nostru de sfințenie; pentru a ne face “părtași de natura divină” (2Pt 1,4). [456-460]

  1. Ce înseamnă cuvântul “întrupare”?

    Biserica numește “întrupare” misterul unirii admirabile a naturii divine și a naturii umane în unica persoană divină a Cuvântului. Pentru a realiza mântuirea noastră, Fiul lui Dumnezeu s-a făcut “trup” (In 1,14), devenind cu adevărat om. Credința în întrupare este semn distinctiv al credinței creștine. [461-463] [483]

  1. În ce mod Isus Cristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat?

    Isus este în mod indivizibil Dumnezeu adevărat și om adevărat, în unitatea persoanei sale divine. El, Fiul lui Dumnezeu, care este “născut, iar nu creat, de o ființă cu Tatăl”, s-a făcut om adevărat, fratele nostru, fără ca prin aceasta să înceteze să fie Dumnezeu, Domnul nostru. [464-467] [469]

  1. Ce învață în acest sens Conciliul din Calcedon (anul 451)?

    Conciliul din Calcedon învață să mărturisim “un singur și același Fiu, Domnul nostru Isus Cristos, el însuși desăvârșit în dumnezeirea sa și desăvârșit în omenitatea sa, Dumnezeu adevărat și om adevărat, alcătuit dintr-un suflet rațional și dintr-un trup, de o ființă cu Tatăl întru dumnezeire și de o ființă cu noi întru omenitate, “asemenea nouă în toate, afară de păcat” (Evr 4,15); născut din Tatăl înainte de veci după dumnezeire și în aceste vremuri din urmă, pentru noi și pentru mântuirea noastră, s-a născut din Fecioara Maria, născătoarea de Dumnezeu, după omenitate”. [467]

  1. Cum exprimă Biserica misterul întrupării?

    Îl exprimă afirmând că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat, cu două naturi, divină și umană, neamestecate, ci unite în persoana Cuvântului. Pentru aceasta, în omenitatea lui Isus totul – minuni, suferință, moarte – trebuie să fie atribuit persoanei sale divine care acționează prin natura umană asumată. [464-469] [479-481]

“Unule-născut, Fiule și Cuvânt al lui Dumnezeu, cel care ești fără de moarte și ai primit, pentru mântuirea noastră, a te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria… Tu care ești unul fiind din Sfânta Treime, preamărit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, mântuiește-ne pe noi” (Liturgia bizantină a sfântului Ioan Crisostomul).

  1. Fiul lui Dumnezeu făcut om avea un suflet cu o cunoaștere umană?

    Fiul lui Dumnezeu a asumat un trup animat de un suflet rațional uman. Cu inteligența sa umană, Isus a învățat multe lucruri din experiență. Dar și ca om Fiul lui Dumnezeu avea o cunoaștere intimă și nemijlocită a lui Dumnezeu Tatăl său. De asemenea, pătrundea gândurile secrete ale oamenilor și cunoștea în mod deplin planurile veșnice pe care el a venit să le reveleze. [470-474] [482]

  1. Cum se armonizează cele două voințe ale Cuvântului întrupat?

    Isus are o voință divină și o voință omenească. În viața sa pământească, Fiul lui Dumnezeu a voit în mod uman ceea ce a decis în mod divin cu Tatăl și cu Duhul Sfânt pentru mântuirea noastră. Voința omenească a lui Cristos urmează, fără opoziție sau îndărătnicie, voința divină, sau, mai bine zis, îi este supusă. [475] [482]

  1. Avea Cristos un trup omenesc adevărat?

    Cristos a asumat un trup omenesc adevărat prin care Dumnezeu nevăzut s-a făcut văzut. Pentru acest motiv, Cristos poate să fie reprezentat și venerat în imaginile sfinte. [476-477]

  1. Ce reprezintă inima lui Isus?

    Isus ne-a cunoscut și ne-a iubit cu o inimă omenească. Inima sa străpunsă pentru mântuirea noastră este simbolul acelei iubiri infinite cu care el îl iubește pe Tatăl și pe fiecare dintre oameni. [478]

  1. “Zămislit de la Duhul Sfânt…”: ce înseamnă această expresie?

    Înseamnă că Fecioara Maria l-a zămislit pe Fiul veșnic în sânul ei prin lucrarea Duhului Sfânt și fără colaborarea bărbatului: “Duhul Sfânt se va coborî peste tine” (Lc 1,35), i-a spus îngerul la Buna-Vestire. [484-486]

  1. “…Născut din Maria Fecioară”: de ce Maria este cu adevărat născătoare de Dumnezeu?

    Maria este cu adevărat născătoare de Dumnezeu pentru că este mama lui Isus (In 2,1; 19,25). De fapt, cel care a fost zămislit prin lucrarea Duhului Sfânt și care a devenit cu adevărat Fiul său este Fiul veșnic al lui Dumnezeu Tatăl. El însuși este Dumnezeu. [495] [509]

  1. Ce înseamnă “neprihănita zămislire”?

    Dumnezeu a ales-o în mod gratuit pe Maria din toată veșnicia ca să fie Mama Fiului său: pentru a îndeplini această misiune, ea a fost neprihănit zămislită. Aceasta înseamnă că, prin harul lui Dumnezeu și în vederea meritelor lui Isus Cristos, Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc încă de la zămislirea ei. [487-492] [508]

  1. Cum colaborează Maria la planul divin de mântuire?

    Prin harul lui Dumnezeu, Maria a rămas imună de orice păcat personal în timpul întregii sale existențe. Este “cea plină de har” (Lc 1,28), “toată sfântă”. Atunci când îngerul îi vestește că îl va naște pe “Fiul Celui Preaînalt” (Lc 1,32), ea își dă în mod liber asentimentul prin “ascultarea credinței” (Rom 1,5). Maria se oferă în totalitate persoanei și operei Fiului ei, Isus, îmbrățișând cu tot sufletul voința divină de mântuire. [493-494] [508-511]

  1. Ce înseamnă zămislirea feciorelnică a lui Isus?

    Înseamnă că Isus a fost zămislit în sânul Fecioarei numai prin puterea Duhului Sfânt, fără intervenția bărbatului. El este Fiul Tatălui ceresc, conform naturii divine, și Fiul Mariei, conform naturii umane, dar propriu-zis Fiul lui Dumnezeu în cele două naturi, existând în el o singură persoană, cea divină. [496-498] [503]

  1. În ce sens Maria este “pururi fecioară”?

    Înseamnă că ea “a rămas fecioară în zămislirea Fiului său, fecioară în nașterea lui, fecioară când l-a purtat, fecioară când l-a hrănit la sânul său, pururi fecioară” (Sfântul Augustin). Prin urmare, atunci când evangheliile vorbesc de “frații și surorile lui Isus”, este vorba despre rudele apropiate ale lui Isus, conform unei expresii folosite în Sfânta Scriptură. [499-507] [510-511]

  1. În ce mod este universală maternitatea spirituală a Mariei?

    Maria are un singur Fiu, pe Isus, dar în el maternitatea sa spirituală se extinde la toți oamenii pe care el a venit să-i mântuiască. Ascultătoare alături de noul Adam, Isus Cristos, Fecioara este noua Evă, adevărata mamă a celor vii, care cooperează cu iubire de mamă la nașterea lor și la formarea lor în ordinea harului. Fecioară și mamă, Maria este figura și realizarea cea mai desăvârșită a Bisericii. [501-507] [511]

  1. În ce sens este mister întreaga viață a lui Cristos?

    Toată viața lui Cristos este eveniment de revelație. Ceea ce este vizibil în viața pământească a lui Isus conduce la misterul său invizibil, mai ales la misterul filiației sale divine: “Cine mă vede pe mine, îl vede pe Tatăl” (In 14,9). În afară de aceasta, chiar dacă mântuirea vine în mod deplin din cruce și din înviere, întreaga viață a lui Cristos este mister de mântuire, pentru că tot ceea ce Isus a făcut, a spus și a suferit avea ca scop mântuirea omului decăzut și restabilirea lui în vocația de fiu al lui Dumnezeu. [512-521] [561-562]

  1. Care au fost pregătirile pentru misterele lui Isus?

    Înainte de toate există o lungă speranță care a durat multe secole, pe care noi le retrăim în timpul celebrării liturgice din timpul Adventului. În afară de așteptarea obscură pe care a pus-o în inima păgânilor, Dumnezeu a pregătit venirea Fiului său prin vechea alianță, până la Ioan Botezătorul, care este ultimul și cel mai mare dintre profeți. [522-524]

  1. Ce învață evanghelia despre misterele nașterii și copilăriei lui Isus?

    La Crăciun, gloria cerului se manifestă în slăbiciunea unui prunc; circumciziunea lui Isus este semn al apartenenței sale la poporul ebraic și prefigurare a botezului nostru; Epifania este manifestarea regelui-Mesia a lui Israel tuturor neamurilor; în prezentarea la templu, în Simeon și Ana este toată așteptarea lui Israel care vine la întâlnirea cu Mântuitorul său; fuga în Egipt și uciderea pruncilor nevinovați vestesc că întreaga viață a lui Cristos va fi sub semnul persecuției; întoarcerea din Egipt amintește de exod și îl prezintă pe Isus ca noul Moise: el este adevăratul și definitivul eliberator. [525-530] [563-564]

  1. Ce învățătură ne oferă viața ascunsă a lui Isus la Nazaret?

    În timpul vieții ascunse la Nazaret, Isus rămâne în tăcerea unei existențe obișnuite. Astfel ne permite să fim în comuniune cu el în sfințenia unei vieți zilnice alcătuită din rugăciune, simplitate, muncă, iubire familială. Supunerea sa față de Maria și Iosif, tatăl său purtător de grijă, este o imagine a ascultării sale filiale față de Tatăl. Maria și Iosif, cu credința lor, primesc misterul lui Isus, deși nu-l înțeleg mereu. [533-534] [564]

  1. De ce primește Isus de la Ioan “botezul de convertire pentru iertarea păcatelor” (Lc 3,3)?

    Pentru a începe viața sa publică și a anticipa “botezul” morții sale. Astfel, deși era fără păcat, acceptă să fie numărat printre cei păcătoși, el, “Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (In 1,29). Tatăl îl proclamă “Fiul său preaiubit” (Mt 3,17) și Duhul coboară asupra lui. Botezul lui Isus este o prefigurare a botezului nostru. [535-537] [565]

  1. Ce revelează ispitirile lui Isus în pustiu?

    Ispitirile lui Isus în pustiu recapitulează ispitirea lui Adam în paradis și ispitirile Israelului în pustiu. Satana îl ispitește pe Isus în ascultarea sa față de misiunea încredințată lui de către Tatăl. Cristos, noul Adam, rezistă și victoria sa vestește victoria pătimirii sale, ascultarea supremă a iubirii sale filiale. Biserica se unește cu acest mister îndeosebi în timpul liturgic al Postului Mare. [538-540] [566]

  1. Cine este invitat să facă parte din împărăția lui Dumnezeu, vestită și realizată de Isus?

    Isus îi invită pe toți oamenii să facă parte din împărăția lui Dumnezeu. Chiar și cel mai rău păcătos este chemat să se convertească și să accepte milostivirea infinită a Tatălui. Împărăția aparține, deja aici pe pământ, celor care îl primesc cu inimă umilă. Lor le sunt revelate misterele sale. [541-546] [567]

  1. Pentru ce manifestă Isus împărăția prin semne și minuni?

    Isus însoțește cuvântul său cu semne și minuni pentru a arăta că împărăția este prezentă în el, Mesia. Deși el vindecă unele persoane, nu a venit să elimine toate relele aici pe pământ, ci pentru a ne elibera, înainte de toate, de sclavia păcatului. Alungarea diavolilor vestește că crucea sa va fi victorioasă asupra “conducătorului acestei lumi” (In 12,31). [547-550] [567]

  1. Ce autoritate conferă Isus apostolilor săi în împărăție?

    Isus îi alege pe cei doisprezece, viitori martori ai învierii sale, și îi face părtași la misiunea și la autoritatea sa pentru a învăța, a dezlega de păcate, a zidi și a conduce Biserica. În acest colegiu, Petru primește “cheile împărăției” (Mt 16,19) și ocupă primul loc, cu misiunea de a păzi credința în integritatea sa și de a-i întări pe frații săi. [551-553] [567]

  1. Ce semnificație are schimbarea la față?

    În schimbarea la față apare înainte de toate Treimea: “Tatăl în glas, Fiul în om, Duhul în norul luminos” (Sfântul Toma de Aquino). Evocând împreună cu Moise și Ilie “plecarea” sa (Lc 9,31), Isus arată că gloria sa trece prin cruce și dă o anticipare a învierii și a venirii sale glorioase, “care schimbă trupul umilinței noastre făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale” (Fil 3,21). [554-556] [568]

“În munte te-ai schimbat la față Cristoase Dumnezeule, și pe cât au cuprins ucenicii tăi, mărirea ta au văzut că dacă te vor vedea răstignit, să cunoască patima ta cea de bunăvoie și lumii să propovăduiască că tu ești cu adevărat raza Tatălui” (Liturgia bizantină).

  1. Cum are loc intrarea mesianică în Ierusalim?

    La timpul stabilit, Isus a decis să urce la Ierusalim pentru a suferi pătimirea sa, pentru a muri și a învia. Ca regele-Mesia care manifestă venirea împărăției, el intră în orașul său călare pe un măgar. Este primit de cei mici, a căror aclamație este reluată în cântarea euharistică Sanctus: “Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului! Osana (mântuiește-ne)” (Mt 21,9). Liturgia Bisericii începe Săptămâna Sfântă cu celebrarea acestei intrări în Ierusalim. [557-560] [569-570]

“ISUS CRISTOS A PĂTIMIT SUB PONȚIU PILAT, S-A RĂSTIGNIT, A MURIT ȘI S-A ÎNGROPAT”

  1. Care este importanța misterului pascal al lui Isus?

    Misterul pascal al lui Isus care cuprinde pătimirea, moartea, învierea și glorificarea sa, este în centrul credinței creștine pentru că planul mântuitor al lui Dumnezeu s-a împlinit o dată pentru totdeauna prin moartea răscumpărătoare a Fiului său, Isus Cristos. [571-573]

  1. Cu ce acuze a fost condamnat Isus?

    Unii conducători ai Israelului l-au acuzat pe Isus că acționează împotriva legii, împotriva templului din Ierusalim și îndeosebi împotriva credinței în Dumnezeul unic, întrucât el se proclama Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta l-au predat lui Pilat ca să-l condamne la moarte. [574-576]

  1. Cum s-a comportat Isus față de legea lui Israel?

    Isus nu a abolit legea dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, ci a dus-o la împlinire dându-i interpretarea definitivă. Este legislatorul divin care pune în practică în mod integral această lege. În afară de aceasta, el, slujitorul credincios, oferă cu moartea sa ispășitoare singura jertfă capabilă să răscumpere toate “greșelile din timpul primei alianțe” (Evr 9,15). [577-582] [592]

  1. Care a fost atitudinea lui Isus față de templul din Ierusalim?

    Isus a fost acuzat de ostilitate față de templu. Cu toate acestea, l-a venerat ca “locuință a Tatălui său” (In 2,16) și i-a dedicat o parte importantă din învățătura sa. Dar a prezis și distrugerea lui, în raport cu moartea sa, și s-a prezentat el însuși ca locuință definitivă a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. [583-586] [593]

  1. A contrazis Isus credința Israelului în Dumnezeul unic și mântuitor?

    Isus nu a contrazis niciodată credința într-un Dumnezeu unic, nici atunci când a înfăptuit opera divină prin excelență care a îndeplinit promisiunile mesianice și l-a revelat ca egal cu Dumnezeu: iertarea păcatelor. Cererea lui Isus de a crede în el și de a se converti ne permite să înțelegem neînțelegerea tragică a Sinedriului care l-a considerat pe Isus vrednic de moarte ca defăimător. [587-591] [594]

  1. Cine este responsabil de moartea lui Isus?

    Pătimirea și moartea lui Isus nu pot fi imputate fără deosebire nici tuturor evreilor care trăiau atunci, nici celorlalți evrei veniți după aceea în timp și în spațiu. Fiecare păcătos, adică fiecare om, este în mod real cauză și instrument al suferințelor Răscumpărătorului și sunt vinovați mai grav cei care, mai ales dacă sunt creștini, recad mai des în păcat sau se complac în vicii. [595-598]

  1. De ce moartea lui Isus face parte din planul lui Dumnezeu?

    Pentru a-i reconcilia cu sine pe toți oamenii, sortiți morții din cauza păcatului, Dumnezeu a luat inițiativa iubitoare de a-l trimite pe Fiul său ca să se dea la moarte pentru păcătoși. Vestită în Vechiul Testament, îndeosebi ca jertfă a slujitorului suferind, moartea lui Isus a avut loc “după Scripturi”. [599-605] [619]

  1. În ce mod s-a oferit Cristos pe sine însuși Tatălui?

    Toată viața lui Cristos este oferire liberă Tatălui pentru a împlini planul său de mântuire. El își dă “viața sa ca răscumpărare pentru cei mulți” (Mc 10,45) și în felul acesta reconciliază toată omenirea cu Dumnezeu. Suferința și moartea sa arată că omenitatea sa este instrumentul liber și desăvârșit al iubirii divine care vrea mântuirea tuturor oamenilor. [606-609] [620]

  1. Cum se exprimă oferirea lui Isus la ultima Cină?

    La ultima Cină cu apostolii, în ajunul pătimirii, Isus anticipă, adică semnifică și realizează dinainte oferirea voluntară de sine: “Acesta este trupul meu dăruit pentru voi”, “acesta este sângele meu, vărsat…” (Lc 22,19-20). El instituie astfel în același timp Euharistia ca “memorial” (1Cor 11,25) al jertfei sale și pe apostolii săi ca preoți ai noii alianțe. [610-611] [621]

  1. Ce se întâmplă la agonia din Grădina Ghetsemani?

    În pofida ororii pe care o aduce moartea în omenitatea toată sfântă a celui care este “autorul vieții” (Fap 3,15), voința umană a Fiului lui Dumnezeu aderă la voința Tatălui: pentru a ne mântui, Isus acceptă să poarte păcatele noastre în trupul său “făcându-se ascultător până la moarte” (Fil 2,8). [612]

  1. Care sunt efectele jertfei lui Cristos pe cruce?

    Isus și-a oferit viața în mod liber ca jertfă de ispășire, adică a reparat păcatele noastre cu ascultarea deplină a iubirii sale până la moarte. Această “iubire până la sfârșit” (In 13,1) a Fiului lui Dumnezeu reconciliază toată omenirea cu Tatăl. Deci sacrificiul pascal al lui Cristos îi răscumpără pe oameni în mod unic, perfect și definitiv și le deschide comuniunea cu Dumnezeu. [613-617] [622-623]

  1. Pentru ce îi cheamă Isus pe discipolii săi să-și ia crucea lor?

    Chemându-i pe discipolii săi “să-și ia crucea și să-l urmeze” (Mt 16,24), Isus vrea să-i asocieze la jertfa sa răscumpărătoare chiar pe aceia care îi sunt primii beneficiari. [618]

  1. În ce condiții era trupul lui Cristos în timp ce se afla în mormânt?

    Cristos a cunoscut o moarte adevărată și o înmormântare adevărată. Însă puterea divină a ferit trupul său de putrezire. [624-630]

“ISUS CRISTOS A COBORÂT ÎN IAD, A TREIA ZI A ÎNVIAT DIN MORȚI”

  1. Ce este “iadul” în care a coborât Isus?

    “Iadul” – diferit de iadul condamnării – constituia starea tuturor celor care, drepți și răi, au murit înainte de Cristos. Cu sufletul unit cu persoana sa divină, Isus a ajuns în iad la cei drepți care îl așteptau pe Răscumpărătorul lor pentru a avea acces, în sfârșit, la vederea lui Dumnezeu. După ce, prin moartea sa, a învins moartea și pe diavol “care avea puterea morții” (Evr 2,14), i-a eliberat pe drepții care îl așteptau pe Răscumpărătorul și le-a deschis porțile cerului. [632-637]

  1. Ce loc ocupă învierea lui Cristos în credința noastră?

    Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinței noastre în Cristos și reprezintă, împreună cu crucea, o parte esențială a misterului pascal. [631] [638]

  1. Ce “semne” atestă învierea lui Isus?

    În afară de semnul esențial constituit de mormântul gol, învierea lui Isus este atestată de femeile care l-au întâlnit pe Isus primele și l-au vestit apostolilor. Apoi, Isus “i s-a arătat lui Chefa (Petru), apoi celor doisprezece, după care s-a arătat la peste cinci sute de frați dintr-o dată” (1Cor 15,5-6) și altora. Apostolii nu au putut să inventeze învierea deoarece aceasta le părea imposibilă: de fapt, Isus i-a și dojenit pentru necredința lor. [639-644] [656-657]

  1. De ce este învierea în același timp un eveniment transcendent?

    Chiar dacă este un eveniment istoric, constatabil și atestat prin semne și mărturii, învierea, deoarece este intrarea omenității lui Isus în gloria lui Dumnezeu, transcende și depășește istoria, ca mister al credinței. Pentru acest motiv, Cristos înviat nu s-a manifestat lumii, ci discipolilor săi, făcându-i martorii săi în fața poporului. [647] [656-657]

  1. Care este starea trupului înviat al lui Isus?

    Învierea lui Cristos nu a fost o întoarcere la viața pământească. Trupul său înviat este cel care a fost răstignit și poartă semnele pătimirii sale, dar este de acum părtaș la viața divină cu proprietățile unui trup glorios. Pentru acest motiv, Isus înviat este în mod suveran liber să se arate discipolilor săi cum și unde vrea și sub înfățișări diferite. [645-646]

  1. În ce mod este învierea lucrare a Preasfintei Treimi?

    Învierea lui Cristos este o lucrare transcendentă a lui Dumnezeu. Cele trei persoane acționează împreună conform cu ceea ce le este propriu: Tatăl manifestă puterea sa; Fiul “ia din nou” viața pe care și-a dat-o în mod liber (In 10,17) reunind sufletul și trupul său, căruia Duhul îi dă viață și-l glorifică. [648-650]

  1. Care sunt sensul și ponderea mântuitoare a învierii?

    Învierea este culmea întrupării. Ea confirmă divinitatea lui Cristos, ca și tot ceea ce el a făcut și a învățat și realizează toate promisiunile divine în favoarea noastră. În afară de aceasta, cel înviat, învingător al păcatului și al morții, este principiul îndreptățirii și al învierii noastre: încă de acum ne dă harul înfierii, care este participare reală la viața Fiului unul-născut; apoi, la sfârșitul timpurilor, el va învia trupul nostru. [651-655] [658]

“ISUS CRISTOS S-A SUIT LA CER, ȘADE LA DREAPTA LUI DUMNEZEU, TATĂL ATOTPUTERNICUL”

  1. Ce reprezintă înălțarea?

    După patruzeci de zile, după ce s-a arătat apostolilor sub înfățișare umană obișnuită, care învăluia gloria sa, a Celui Înviat, Cristos s-a suit la cer și șade de-a dreapta Tatălui. El este Domnul care domnește de acum cu omenitatea sa în gloria veșnică de Fiu al lui Dumnezeu și mijlocește neîncetat în favoarea noastră la Tatăl. Ni-l trimite pe Duhul său și ne dă speranța că vom ajunge într-o zi la el, deoarece ne-a pregătit un loc. [659-667]

“DE UNDE ARE SĂ VINĂ SĂ JUDECE PE VII ȘI PE MORȚI”

  1. Cum domnește acum Domnul Isus?

    Domnul cosmosului și al istoriei, capul Bisericii sale, Cristos glorificat rămâne în mod misterios pe pământ, unde împărăția sa este deja prezentă ca germen și început în Biserică. Într-o zi se va întoarce glorios, dar nu cunoaștem timpul. Pentru aceasta trăim în vigilență, rugându-ne: “Vino, Doamne!” (Ap 22,20). [668-674] [680]

  1. Cum se va realiza venirea Domnului în glorie?

    După ultima tulburare cosmică a acestei lumi care trece, venirea glorioasă a lui Cristos va avea loc prin triumful definitiv al lui Dumnezeu în parusie și prin judecata de pe urmă. Astfel se va desăvârși împărăția lui Dumnezeu. [675-677] [680]

  1. Cum îi va judeca Cristos pe cei vii și pe cei morți?

    Cristos va judeca, cu puterea pe care a dobândit-o ca Răscumpărător al lumii, venit să-i mântuiască pe oameni. Vor fi dezvăluite tainele inimii și purtarea fiecăruia față de Dumnezeu și față de aproapele. Fiecare om va primi viața fericită sau va fi condamnat pentru veșnicie, în funcție de faptele sale. Astfel se va realiza “plinătatea lui Cristos” (Ef 4,13), în care “Dumnezeu va fi totul în toți” (1Cor 15,28). [678-679] [681-682]

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *