Meniu

“Eu sunt Domnul Dumnezeul tău să nu ai alţi dumnezei afară de mine”

Folosiți-vă cunoștințele și dovediți-vă intuiția

Imag. II.1. Icoană ce prezintă cum, prin Isus, familia cerească se unește cu "familia umană" reprezentată de "sfânta familie": Iosif, Maria și cel care "s-a făcut trup".

Un fragment de nuvelă:

"Boris și Nadia aveau 13 ani. Era în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial și locuiau într-un oraș asediat de germani. De cealaltă parte a străzii era o biserică mare. Două bătrânele foarte îmbrobodite – erau minus 20 de grade – și-au făcut cruce și s-au ajutat reciproc să urce treptele de la intrare. Cu siguranță, mergeau să-i ceară lui Dumnezeu să protejeze orașul și să pună capăt războiului. De mai multe decenii sovieticii obligau populația rusă să trăiască fără credință. Boris vorbind cu Nadia o întrebă:

– Crezi că Dumnezeu există?

– Nu, răspunse Nadia, pe un ton tăios, pentru că, dacă ar exista, ar coborî din cer pentru a sfârși odată cu mizeria.

– Of, Nadia, a oftat Boris, relele vin de la oameni. Dumnezeu, dimpotrivă, ne dă viață, ne învață ce este binele. Mama mea spune că Dumnezeu există și că este bine să-l ascultăm. De câte ori l-am ascultat, întotdeauna a fost bine".

Oare cei doi au mers în biserică? Cine are dreptate: Boris sau Nadia? Argumentează.

Cine este Dumnezeu pentru tine? Unde îl putem afla pe Dumnezeu?

Avem dreptul să-i reproșăm lui Dumnezeu pentru tot răul care există în lume din cauza oamenilor?

Imag. II.2. Sfânta Treime, pictură de El Greco

1. Cinstea datorată lui Dumnezeu

În prima poruncă a decalogului, Dumnezeu își descoperă existența și își exprimă dorința ca omul să-l slujească doar pe el.

Porunca întâi cere cinstea ce i-o datorăm numai lui Dumnezeu. Prin această cinste (închinare, adorare), noi arătăm, în inima noastră, supunerea ce i se cuvenea, recunoscându-l ca pe cel mai mare stăpân al nostru, care ne-a creat, care ne-a răscumpărat și care ne sfințește.

Cinstea datorată lui Dumnezeu este de două feluri:

  • interioară: atunci când, prin alegerile zilnice, dovedim că avem virtuțile teologale (credința, speranța și iubirea);
  • exterioară: atunci când îi arătăm, prin fapte și cuvinte, că ne închinăm numai lui. Aceasta se concretizează prin rugăciune, participare la sfânta Liturghie, adorație, rozariu, cântări, diferite gesturi creștine (îngenunchere, semnul sfintei cruci etc.).

Isus Cristos vrea ca noi să ne închinăm lui Dumnezeu în spirit și adevăr (In 4,24). El îi condamnă pe cei care-l cinstesc doar cu buzele, iar inima lor este departe de el.

Imag. II.3. Sfântul Luca biserica din Rottenbuch din Haute-Bavière. “Biserica este în misiune în lume până la sfârșitul timpurilor. A ne uni cu viața sa, este a intra în misiunea sa, adică a fi misionari. Nici un fiu de-al Bisericii nu poate să fie dezinteresat de acest efort al apostolatului misionar, în care suntem cu toții angajați” (L. Lochet, Fils de l’Eglise).

2. Este un singur Dumnezeu

Biblia este categorică: Dumnezeu este unic. Nu există și nici nu poate exista un altul: Eu sunt așa spune Domnul, revelându-se lui Moise în rugul aprins. În comparație cu el toți ceilalți zei nu sunt decât simple închipuiri omenești.

Așadar, porunca întâi îi cere omului să creadă numai în Dumnezeu. Cu toate acestea, poporul ales nu a rămas fidel legământului încheiat odinioară la poalele muntelui Sinai. Își creează un idolul (vițelul de aur) căruia îi dă cinstirea ce i se cuvine numai lui Dumnezeu.

3. A ne închina numai lui Dumnezeu

În Vechiul Testament, Dumnezeu, care nu are nici trup, nici chip, nu putea fi reprezentat prin intermediul imaginilor. Evreii, fiind înconjurați de popoarele păgâne, erau mereu în pericolul de a transforma imaginile în idoli și, astfel, să devină idolatri.

Cu toate acestea, Dumnezeu a îngăduit să se facă anumite imagini care să prevestească Cuvântul Întrupat și mântuirea săvârșită de el (șarpele de aramă, chivotul legământului, heruvimii).

În Noul Testament, deoarece Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, poate fi reprezentat prin intermediul imaginilor.

Imag. II.4. Tânără în rugăciune. “Stăruie în rugăciune. Stăruie, chiar dacă osteneala ta ți se pare stearpă. Rugăciunea dă roade întotdeauna” (J. Escriva de Balaguer, Drum, 101)

Imag. II.5. “Adevărata virtute nu este tristă și de nesuferit, ci plăcută și veselă” (J. Escriva de Balaguer, Drum, 657)

Aplicați noile cunoștințe

1. Ce îi datorăm lui Dumnezeu conform poruncii întâi?

2. De ce trebuie să-i dăm cinstea cuvenită numai lui Dumnezeu?

3. De câte feluri este cinstea cuvenită lui Dumnezeu?

4. Cum explici faptul că unii oameni refuză să-l cinstească pe Dumnezeu?



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *