Meniu

Participarea la sacramente

Folosiți-vă cunoștințele și dovediți-vă intuiția

Imag. X.5. Simboluri euharistice „Dulce Cristoase, bune Isuse, pâinea vieții care ne restaurează, te primesc în fiecare zi și tu nu încetezi să locuiești în noi. Răsfrânge claritatea ta asupra mea, îmbrățișează-mă, fă-mă sfânt, umple-mă de harul tău pentru ca trupul tău pe care eu îl primesc să-mi slujească sănătății sufletului meu. Așadar, când te voi primi, voi trăi prin tine, voi progresa cu ajutorul tău, mă voi odihni în tine pentru că cel care «te primește trăiește prin tine» (In 6,58)” (Jean de Fécamp, La Confession théologique, XI).

"Așadar, oricine va mânca pâinea și va bea cupa Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat de trupul și sângele Domnului. Să se cerceteze, dar, fiecare pe sine însuși, și astfel să mănânce din această pâine și să bea din această cupă, căci cine mănâncă și bea fără să ție seama că este trupul Domnului, își mănâncă și bea propria lui osândă" (1Cor 11,27-29).

La ce crezi că se referă textul biblic?

1. Sacramentul Reconcilierii – Spovada

Biserica, fiind o mamă a credincioșilor, pentru a-i conduce la viața lui Isus, le cere să participe cât mai des la sacramente.

În cadrul anului liturgic, nucleul central este celebrarea pătimirii, morții și învierii Domnului, adică Paștele. Punctul central al anului liturgic este Liturghia duminicală. Biserica stabilește ca obligație minimă a credincioșilor participarea în duminici și sărbători de poruncă la sfânta Liturghie și să primească Euharistia cel puțin o dată pe an, în timpul pascal, pregătindu-se prin sacramentul Reconcilierii. Prin acesta, Biserica dorește să garanteze acel minim de participare la sacramente, mai ales în timpul sărbătorilor pascale.

Imag. X.6. Confesiune. Răul nu ne caracterizează dacă îl învingem cu ajutorul lui Isus prin iertarea primită prin sacramentul Reconcilierii.

Isus, deși este la dreapta Tatălui ceresc, a rămas prin Duhul Sfânt unit cu Biserica sa și continuă să acorde iertarea păcatelor prin sacramentul Reconcilierii (Spovada). Biserica nu poate să ierte nimic fără Cristos, iar Cristos iartă prin Biserică.

Unirea cu Cristos în Euharistie este vie doar în starea harului sfințitor ce se pierde prin păcatul de moare și se primește printr-o spovadă bună.

Biserica asigură pregătirea pentru Euharistie, prin toate mijloacele spirituale, dar mai ales prin participarea la sacramentul Spovezii. Îndemnul ei este ca această participare să fie cât mai deasă, știind că suntem păcătoși și pentru a progresa avem nevoie de iertare și de haruri divine. De fapt, Biserica are în vedere toate roadele acestui sacrament. Ca o exigență minimă Biserica vrea ca toți credincioșii să-și mărturisească păcatele cel puțin o dată pe an.

2. Să primești sfânta Împărtășanie în timpul Paștelui

Imag. X.7. Sfânta Eucaristie Duhul Sfânt suflă unde vrea, dar mai ales în inimile celor mici, a celor săraci și a celor care primesc viața și Euharistia.

Euharistia reprezintă izvorul și culmea întregii activități creștine. Toate sacramentele și toate activitățile bisericești sunt strâns legate de Euharistie și sunt îndreptate spre ea. În sfânta Euharistie este cuprins tot binele divin și, de aceea, are valoare infinită.

Biserica le recomandă cu stăruință credincioșilor să primească sfânta Euharistie în duminici și sărbători, sau mai des, chiar în fiecare zi dacă nu au un păcat grav. Cei care primesc Euharistia sunt uniți mai strâns cu Cristos și sunt tot mai uniți cu Biserica, deoarece cu cât mlădița este mai unită cu vița, cu atât produce mai mult rod.

Roadele Euharistiei sunt oferite de Dumnezeu tuturor cu o iubire gratuită și fără margini. Totuși depind și de credința celui ce se împărtășește, căci el trebuie să fie în harul sfințitor, să aibă o intenție dreaptă, să se pregătească prin postul euharistic și prin rugăciune.

Biserica nu admite la Împărtășanie persoanele lipsite de judecată. Până în secolul al XII-lea, erau împărtășiți copiii imediat după Botez. După aceea, s-a stabilit să li se dea copiilor Euharistia atunci când sunt capabili să deosebească binele de rău.

Fiecare credincios, după ce a fost inițiat la primirea sfintei Euharistii, este obligat să primească, cel puțin o dată pe an, sfânta Împărtășanie. Această poruncă trebuie să fie împlinită în timpul pascal (Dreptul canonic).

Aplicați noile cunoștințe

1. Ce experiențe ai trăit când te-ai spovedit prima dată și când a-i primit prima sfântă Împărtășanie?

2. Scrie trei afirmații ale unor sfinți despre aceste două sacramente?

3. Oare de ce Biserica trebuie să se îngrijească de prezența și participarea credincioșilor la sacramente?

4. La ora de religie, Radu a adresat o întrebare care îl frământa de mult: "De ce au familiile creștine o cruce în locuințele lor?" Atunci, profesorul s-a așezat și le-a povestit o istorioară:

Imag. X.8. Și copiii adoră crucea

"Iosif cu bunicul său au mers împreună la plimbare. Era într-o după-amiază de iarnă geroasă. Iosif se bucura de zăpadă și de gheață, țopăia și mergea greu prin troiene. Bunicul, cu zâmbetul pe buze, îl urma cu greu. Era bolnav de inimă, chiar foarte bolnav. Iosif voia să meargă la iaz. Acesta era acoperit cu un strat de gheață. «Trebuie să fie splendid pentru patinaj, strigă Iosif. «Cel puțin voi încerca să mă dau pe gheață!» Bunicul îl avertiză. Când Iosif își puse picioarele pe gheață, bunicul spuse insistent: «Vino, Iosife, la mine! Nu te duce pe gheață!» Dar cuvintele bătrânului au venit prea târziu. Gheața se sparse, Iosif căzu în apă și acum se ținea de marginea unei bucăți mari. Tremurând, bunicul își întinse numaidecât bastonul către nepoțel. Depuse tot efortul să nu alunece și să nu scape bastonul din mâini. În cele din urmă, reuși să-l salveze pe băiat. Îl luă în brațe și-l duse repede acasă. Copilului i-a fost de ajuns un ceai fierbinte ca să-și revină, dar pentru bătrân această întâmplare a fost prea mult. Un atac de inimă îi puse capăt vieții. Durerea celor dragi a fost mare. Nu peste mult timp, rudele voiau să dăruiască săracilor toate lucrurile ce-i aparținuseră bunicului. Iosif privea cu durere: «Nu, strigă el deodată, nu aruncați bastonul! Îl voi lua eu! Cu acest baston, bunicul a salvat viața mea, în timp ce pe a sa a pierdut-o. Atât cât voi trăi, vreau să am cu mine bastonul ca semn al iubirii sale față de mine!»"

Aici, povestioara s-a terminat, profesorul nu a mai vorbit mai departe. Copiii au înțeles. Radu a spus: "Acum înțelegem ce înseamnă pentru creștini semnul crucii".

Dă o interpretarea semnelor iubirii pe care Cristos le-a lăsat pentru noi, oamenii? Ce crezi, dacă bunicul și Isus ar fi știut ce se va întâmpla, ar mai fi reacționat tot așa?



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *