Meniu

Virtuţile teologale: credinţa, speranţa şi iubirea

Folosiți-vă cunoștințele și dovediți-vă intuiția

Imag. II.8. "România în Europa", lucrare realizată de copii la grădiniță

Micul prinț iubește mai mult un trandafir "domesticit" pe care-l vede mult mai frumos decât pe ceilalți pe care-i vede goi.

– Iată secretul meu (a spus vulpea). Este foarte simplu: nu se vede bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi.

– Esențialul este invizibil pentru ochi – repetă micul prinț, ca să nu uite.

– Timpul pe care l-ai pierdut pentru trandafirul tău (pentru a-l îngriji) face ca trandafirul să fie atât de important.

– Timpul pe care l-am pierdut pentru trandafirul meu… – spuse micul prinț, ca să nu uite.

– Oamenii au uitat acest adevăr, spuse vulpea. Însă tu nu trebuie să-l uiți. Ești răspunzător pentru totdeauna de ceea ce ai domesticit. Ești răspunzător de trandafirul tău…" (Antoine de Saint-Exupery, Micul prinț).

Ce a făcut micul prinț pentru trandafirul său? Care este secretul vulpii? Cum îl putem cunoaște mai bine pe Dumnezeu? Ce părere ai: persoanele iubite se cunosc mai bine?

Din textul biblic de la 1Cor 13,13 aflăm care sunt cele trei virtuți teologale: credința, speranța și iubirea. Se numesc teologale pentru că sunt daruri gratuite de la Dumnezeu și se referă direct la Dumnezeu.

1. Viața de credință

Imag. II.9. Ghiocei. Să învățați de la ghiocei ca în frigul lumii, inima voastră să fie copleșită de seninătate! Să aveți o inimă umilă și atunci în ea va fi multă căldură și disponibilitate în a săvârși fapte bune. "Să nu se tulbure așadar inima voastră și să nu vă fie frică" (In 14,27).

Credința este o virtute supranaturală, prin care primim și ținem ca adevărate toate adevărurile și realitățile pe care ni le-a descoperit Dumnezeu și ni le învață sfânta Biserică a lui Isus Cristos.

Ea trebuie să fie statornică, sigură și manifestată prin fapte. În acest sens, creștinul merge pe urmele lui Abraham, "părintele tuturor celor care cred" (Rom 4,11), și se aseamănă cu sfânta Fecioară Maria, considerată fericită de verișoara ei, Elisabeta, tocmai pentru că a crezut cele spuse ei de Domnul (cf. Lc 1,45).

Trebuie să credem în Dumnezeu și în Biserică, pentru că:

– Dumnezeu este adevărul veșnic; el nu poate să se înșele și nici să ne înșele;

– Cristos păzește Biserica sa departe de orice eroare și o călăuzește în adevăr prin Duhul Sfânt.

2.Viața de speranță

Speranța este o virtute supranaturală, prin care așteptăm cu mare încredere toate câte ni le-a făgăduit Dumnezeu prin Isus Cristos și anume: viața veșnică, învierea din morți, iertarea păcatelor precum și alte haruri necesare vieții noastre spirituale.

Această virtute trebuie să fie puternică, rezistentă în fața încercărilor la care este supus creștinul, răbdătoare și manifestată prin fapte. În acest sens, creștinul merge pe urmele fraților Macabei care au murit pentru poporul și religia lor cu speranța în viața veșnică. Creștinii se mai aseamănă cu sfântul Ștefan care, cu speranța învierii, a îmbrățișat martiriul.

Vocabular

virtute morală = o obișnuință bună dobândită care formează o capacitate interioară ce dă putere voinței de a face binele; este importantă pentru desăvârșirea omului.
virtute teologală = virtute care se referă în mod direct la Dumnezeu.
supranatural = ceea ce este de la Dumnezeu și depinde de inițiativa gratuită a lui Dumnezeu.

3.Viața de iubire

Imag. II.10. Papa Ioan Paul al II-lea în rugăciune. Lucrul tău să fie ca slujba în biserică, fără alte gânduri și fără alte cuvinte.

Iubirea este o virtute supranaturală, prin care îl prețuim pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele nostru, ca pe noi înșine din iubire față de Dumnezeu.

Ea trebuie să fie totală, statornică și manifestată prin fapte. În acest sens, creștinul merge pe urmele lui Daniel, care, înflăcărat de dragoste față de Dumnezeu, a preferat să fie aruncat în groapa leilor decât să-l renege. Este asemenea lui Cristos care și-a jertfit viața din iubire față de Tatăl ceresc și față de oameni.

De aceea trebuie să-l iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice alt bun, fie din lumea aceasta, fie din cea invizibilă. Așa au făcut sfinții martiri, care au preferat să-și jertfească viața decât să se lepede de credința lor.

Cum putem să ne manifestăm virtuțile teologale? Credința, speranța și iubirea pot fi manifestate prin: adorație, rugăciune, jertfă, făgăduințe și voturi.

Un portret simplu al creștinului realizat de sfântul Paul: "Așadar, justificați prin credință, avem pace de la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am obținut, în credință (posibilitatea) de a ajunge la acest har în care ne aflăm și ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Dar nu numai cu atât, ci ne lăudăm în încercări, știind că încercarea aduce răbdare; răbdarea – virtute; virtutea – speranță, iar speranța nu înșală, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat" (Rom 5,1-5).

Aplicați noile cunoștințe

1. Definește cele trei virtuți teologale.

2. Ce importanță au virtuțile teologale în viața creștinului?

3. Cum poți cultiva virtuțile teologale?

4. Ce ai fi dispus să faci pentru Dumnezeu?

5. Cum ai încuraja un copil care și-a pierdut speranța

în ajutorul lui Dumnezeu?

6. Ce ne-a făgăduit Dumnezeu prin Isus Cristos?

7. Cum putem recunoaște dacă cineva îl iubește pe Dumnezeu?

8. De ce trebuie să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de cele pământești?



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *