Meniu

Scopul omului pe pământ

Lecția 1

 

“Sunt creat din iubire, sunt creat pentru iubire, sunt creat pentru a mă întoarce la iubire.” Astfel repeta un tânăr, în urma unei experiențe neașteptate. Unul dintre colegii de școală, în timp ce se întorcea acasă, călcând greșit, și-a luxat piciorul. Sigur, nu a fost vina lui. Oricui i se poate întâmpla! Și totuși, cineva era vinovat! Și nu era unul singur, erau mai mulți. Aceștia erau colegii de clasă, care, văzându-l, au început să râdă. Colegul lor își luxase piciorul, iar ei, în loc să-i dea o mână de ajutor, au început să-l apostrofeze, făcându-l neatent. O durere mare îl cuprinse, o durere trupească din cauza piciorului rănit, o durere sufletească pentru indiferența colegilor.

“Întâmplător mă aflam în trecere. Am văzut întreaga scenă și, mărturisesc că nu mi-a plăcut. M-am apropiat, l-am ridicat pe colegul aflat în durere și, purtându-i mâna pe după gâtul meu, l-am transportat până acasă, de unde l-a preluat salvarea. Din partea mea a fost un gest spontan. După ce totul s-a liniștit m-am întrebat de ce nu am reacționat și eu asemenea celorlalți colegi. Aș fi putut să râd și eu sau să trec mai departe, dar ceva din interiorul meu m-a determinat să trec peste privirile obraznice ale colegilor și să-l ajut. Să vă spun secretul? 1 Și dacă nu mă credeți? În acea zi, la ora de religie, am învățat că Dumnezeu este iubire, că suntem creați din iubire și pentru iubire. În acea zi, am învățat că scopul fiecăruia dintre noi, pe pământ, este să împlinim porunca iubirii: ‘Să vă iubiți unii pe alții’ (In 13,34). Acum înțeleg că nici pe cei care n-au făcut bine colegului lovit nu trebuie să-i judec. Iubirea la care sunt chemat, mă oprește.”

De la naștere și până la mormânt, omul are nevoie de iubire. Simte nevoia să împartă iubire și să fie iubit. Mai întâi mama, apoi tata, frații, surorile, colegii de joacă, de școală, soția sau soțul, colegii de muncă etc., toți aceștia te înconjoară sau te vor înconjura cu iubirea lor. La rândul tău trebuie să răspunzi cu iubire. Iubirea este un dar divin. Îl primim de la Dumnezeu o dată cu crearea fiecăruia dintre noi, îl dăruim la rândul nostru lumii și apoi, cu roadele culese, în apusul vieții ne întoarcem înapoi la Creator. Tot ceea ce te înconjoară: oamenii, natura, cerul, ceea ce înveți, ceea ce trăiești, toate acestea au un scop bine precizat de Creator. Tu ești creat pentru a te bucura de ceea ce este în jurul tău. Că ești chemat la bucurie, o spune Dumnezeu încă din primele pagini ale Scripturii: "Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și stăpâniți-l" (Gen 1,28). Sclavul nu se bucură, tocmai pentru că e sclav. Unul care stăpânește se bucură, tocmai pentru că stăpânește.

Omul, creat de Dumnezeu, cu minte și voință, singurul dintre toate viețuitoarele pământului, creat astfel, are 1 posibilitatea să stăpânească, dar nu haotic, ci după modelul divin. Dumnezeu stăpânește lumea cu iubire. Grija lui față de noi se numește pronie sau providență dumnezeiască. Această grijă l-a determinat, după căderea primilor oameni în păcat (vezi: Gen 3) , să promită și apoi să trimită un Mântuitor. La rândul său, Mântuitorul, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învățat că scopul nostru pe pământ este iubirea. El a venit pe pământ din iubire, a suferit moartea pe cruce tot din iubire și, prin toate acestea, ne-a mântuit de păcate. După ce și-a împlinit misiunea, întorcându-se din nou la Tatăl, acolo unde îi era locul, l-a trimis pe Duhul Sfânt care să-i sfințească pe oameni.

Având exemplul de iubire al lui Dumnezeu – Sfânta Treime -, oamenii au ca scop cunoașterea, iubirea și slujirea lui Dumnezeu, dobândind astfel viața veșnică.

De reținut

Dumnezeu l-a creat pe om din iubire și pentru iubire.

Scopul omului pe pământ este acela de a-l cunoaște pe Dumnezeu, de a-l iubi, a-i sluji și astfel să dobândească viața veșnică.

Dumnezeu îl cheamă pe om la bucurie, împarte cu el toate bucuriile creației.

Oamenii sunt datori să se iubească între ei, după modelul lui Dumnezeu, care ne-a iubit mai întâi.

Vocabular

scop = ceea ce își propune cineva să facă, țintă;

dar divin = un dar pe care ni-l face Dumnezeu fără

ca noi să avem vreun merit;

haotic = ceva care nu este în ordine;

viața veșnică = viața care începe după moarte și care nu are sfârșit.

Întrebări

Cum ai fi reacționat dacă erai unul dintre colegii celui care și-a luxat piciorul?

Ce înseamnă pentru tine "a iubi"?

Cum ai răspunde la întrebarea: "De ce exiști?" Ce a făcut Dumnezeu pentru noi, oamenii?

Te-ai gândit vreodată ce va urma după această viață?

Exerciții

Povestește o întâmplare asemănătoare cu cea prezentată.

Întorcându-te acasă de la școală, pune în practică porunca iubirii salutând pe cei pe care îi întâlnești, ajutându-i pe cei care au nevoie, zâmbind, vorbind frumos etc.

Ia o foaie de hârtie și, săptămânal, atunci când ai făcut o faptă de iubire, desenează câte o floare.

Lectură

Când a creat lumea, Dumnezeu a întrebat animalele ce dorințe au. Le-a ascultat cu atenție pe toate și le-a împlinit rugămințile. Când au aflat de aceasta, oamenii au rămas indignați pentru că ei nu fuseseră întrebați.

"Nu putem fi mulțumiți cu această lume a ta! spuseră ei".

"Nici nu trebuie să fiți mulțumiți, le răspunse Dumnezeu. Patria voastră nu este pe acest pământ, ci în cer unde vă așteaptă numai surprizele veșniciei".

De aceea au animalele ochii îndreptați spre pământ, iar omul merge vertical și privește spre cer.

(Legendă din evul mediu)

La vârsta de doisprezece ani, Dominic Savio spunea: "Dacă nu devin sfânt, viața mea nu va fi decât un mare nimic. De ce este nevoie ca să pot ajunge sfânt? – întrebă Dominic pe profesorul său, Don Bosco".

"De curaj, nu de ani", a fost răspunsul profesorului său.

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *