Meniu

Semne şi simboluri în liturgie

Lecția 5

 

Un sacrament este înainte de toate un semn văzut, un gest sau un element material. Semnul sfintei cruci, apa, pâinea, vinul, untdelemnul, toate aceste elemente, folosite în cadrul celebrării unui sacrament, se pot vedea. Dacă așa stau lucrurile, s-ar putea aduce următoarea obiecție: Cum putem intra în contact cu Dumnezeu, care este un duh desăvârșit, prin intermediul unor elemente materiale, vizibile? Mai ales că dorința lui Isus era aceea de a-l descoperi pe Dumnezeu "în duh și adevăr" (In 4,23).

Primul argument îl găsim în faptul că Dumnezeu, spirit fiind, pentru a intra în contact cu omul, a făcut-o prin intermediul a ceva material: curcubeul după potop, semn al legământului (Gen 9 ,13), rugul arzând (Ex 3,2), stâlpul de foc (Ex 14,19), profeții, Isus Cristos. Dumnezeu este cel ce se adaptează la situația omului. El știe că omul, prin constituția lui materială, nu poate să-l întâlnească pe Dumnezeu-spirit decât prin intermediul a ceva material. Astfel, prin toate aceste semne prin care Dumnezeu se manifestă omului, nu face altceva decât să se coboare la om pentru ca omul să poată urca la el. Al doilea argument este că numai în om se poate găsi dualitatea corp-spirit. De aceea, Dumnezeu, care este spirit, vine în întâmpinarea omului-materie cu ceva material.

Isus Cristos este prin excelență semnul prezenței lui Dumnezeu. Este Dumnezeu întrupat, un om asemenea oamenilor. Singura diferență e aceea că nu a avut păcat. Prin el, Dumnezeu-Tatăl a venit la noi, oamenii. S-a făcut ca noi pentru ca noi, prin el, să ajungem mai ușor la Dumnezeu. Dacă Biserica celebrează sacramentele ca semne exterioare, vizibile, prin care se revarsă în noi harul invizibil, o face pentru că înaintea ei a făcut-o Dumnezeu-Tatăl, apoi Isus Cristos.

În orice acțiune sau celebrare a sacramentelor sunt prezente două realități: 1. Realitatea invizibilă: întâlnirea dintre Dumnezeu și oameni prin Isus Cristos; această realitate este cea mai importantă; 2. Realitatea vizibilă, exterioară, ceea ce face celebrantul: aceasta este importantă tocmai pentru faptul că oamenii trebuie să înțeleagă cu mai mare ușurință ceea ce se petrece în cadrul celebrării chiar dacă este o realitate reprezentată de semne și simboluri.

Scriitorul bisericesc Origene a formulat cea mai simplă definiție a semnului sau simbolului, spunând că "e vorba de un semn atunci când printr-un lucru care se vede ni se arată un lucru ce nu se vede". Semnul folosit în Biserică poartă numele și de simbol. Orice simbol este un semn, dar nu orice semn este un simbol. De exemplu: fumul este totdeauna semnul focului, dar nu este un simbol al focului. În limbajul creștin pentru cuvântul "simbol" mai sunt folosiți alți termeni: sacrament, taină, mister, imagine, icoană, figură etc.

Semnul-simbol are o dublă funcție: de a acoperi și de a descoperi (dezvălui). Este o tăinuire și o dezvăluire totodată. Este ca un ecran care se interpune între oameni și Dumnezeu. Spunem aceasta întrucât îl acoperă privirii noastre directe pe Dumnezeu, îl tăinuiește, dar pentru că este ecran transparent ni-l dezvăluie, îngăduindu-ne să aruncăm o privire asupra lui; ne pune în contact direct cu Dumnezeu pe care ni-l dezvăluie, dar, în același timp, este un obstacol în calea cunoașterii sale pe deplin. În cadrul celebrării sacramentelor, simbolul (semnul) face posibilă întâlnirea cu Dumnezeu, dar este o întâlnire, o cunoaștere incompletă. De aceea putem spune că celebrarea sacramentelor este o invitație și un îndemn la cunoașterea unei realități pe care o vom descoperi așa cum este abia după moarte, atunci când materialul se desparte de spiritual, dând posibilitatea spiritualului să-l întâlnească pe Dumnezeu, care este spirit.

La rândul ei, Biserica este și ea numită semn sau sacrament, deoarece îl dezvăluie și în același timp îl învăluie pe Cristos. Semnele, simbolurile, în celebrarea sacramentelor, sunt o prelungire pe pământ a trupului înviat al lui Isus Cristos înălțat la cer.

De reținut

Sacramentele fac parte din pedagogia lui Dumnezeu de a se apropia mai mult de oameni.

În orice celebrare sunt prezentate două realități: una vizibilă (gesturile, elementele materiale folosite) și una invizibilă (întâlnirea dintre Dumnezeu și om).

Semnele sau simbolurile sunt lucruri care se văd pentru a ne face să înțelegem lucruri care nu se văd.

Semnele sau simbolurile fac posibilă întâlnirea dintre Dumnezeu și oameni în cadrul sacramentelor, dar nu permit dezvăluirea tuturor tainelor despre viața de dincolo.

Însăși persoana lui Isus este un semn pentru că ni l-a dezvăluit pe Tatăl din cer și ni-l prezintă mereu în Biserică prin celebrarea sacramentelor.

Vocabular

 simbol = semn, obiect, imagine care reprezintă indirect un obiect, o ființă;

 dualitate = ceva format din două elemente diferite;

 taină = ceea ce este de neînțeles, de nepătruns pentru mintea omenească, mister;

dezvăluire= acțiune de a da la iveală, a face cunoscut;  interpune = faptul de a pune ceva între.

Întrebări

Care este motivația lui Dumnezeu că a ales să se facă cunoscut omului prin intermediul semnelor?

Ce înțelegi prin noțiunea de simbol?

Care este rolul simbolurilor în Biserică?

Cum mai este denumită persoana lui Isus Cristos? Dar Biserica?

Exerciții

Copiați pe caiete toate simbolurile pe care le vedeți în clasă.

Amintiți-vă de biserica la care mergeți și notați pe caiete toate imaginile care vă amintesc de Dumnezeu și spuneți ce reprezintă.

Priviți cu atenție și observați ce elemente materiale folosește preotul atunci când celebrează sacramentul Botezului.

Alcătuiți o compunere cu titlul: "Tabernacolul este semnul prezenței lui Isus Cristos".

Lectură

"Mamă, întrebă un copil de 6 ani, tu mă iei la sfânta Liturghie și acolo spui că pe altar apare Isus, dar, mamă, crede-mă nu l-am văzut niciodată. Ba, mai mult, astăzi am stat foarte aproape de altar crezând că îl voi vedea, dar, nu e adevărat. Asta mi-ai spus-o doar ca să mă păcălești să merg cu tine. De acum nu mai merg, mai bine mă joc cu prietenii". "Nu te-am mințit, dragul meu, acolo, la biserică, sub ochii noștri chiar se întâmplă o minune. Și este foarte adevărat că Isus coboară pe altar în timp ce preotul pronunță cuvintele: «Luați și mâncați din aceasta toți, acesta este trupul meu. Luați și beți din acesta toți, căci acesta este sângele meu vărsat pentru mântuirea lumii. Faceți aceasta în amintirea mea». În acest timp Isus coboară pe altar în ceea ce ai văzut atunci când te-ai apropiat: în pâine și în vin. Pâinea devine trupul lui Isus, iar vinul devine sângele lui. Nu poți simți această mare minune fără credință. În acest caz pâinea și vinul rămân ceea ce ai văzut tu, simple materii: pâine și vin. Dar… Nu-i nimic, vei ști mai multe atunci când vei face pregătirea la prima sfântă Împărtășanie, când te vei împărtăși prima dată, când vei mai crește". "Mamă, tu nu m-ai mințit niciodată pentru că ești mama mea, dacă așa stau lucrurile, eu cred că Isus vine pe altar în pâine și vin, chiar dacă eu nu le văd. Te cred și abia aștept să mergem din nou la biserică și mă voi uita cu credință".

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *