Porunca a 8-a dumnezeiască
Lecția a 17-a
PORUNCA A OPTA DUMNEZEIESCĂ
"SĂ NU MĂRTURISEȘTI STRÂMB ÎMPOTRIVA APROAPELUI TĂU"
Diavolul i-a zis Evei să mănânce din pomul oprit că nu va muri, ci va fi asemenea lui Dumnezeu, știind binele și răul. Eva a mâncat, i-a dat și lui Adam. Dar cuvântul șarpelui nu s-a împlinit, căci Adam și Eva s-au făcut muritori. Astfel, prin minciuna diavolului a intrat păcatul în lume. Diavolul este tatăl minciunii.
Ce oprește porunca a opta dumnezeiască?
Porunca a opta dumnezeiască oprește minciuna și mărturia strâmbă sau mincinoasă împotriva aproapelui.
MINCIUNA este vorba sau fapta prin care confirmăm ceea ce nu-i adevărat, cu gândul să-i înșelăm pe alții.
Irod a cerut de la Magi să vină să-i spună unde este Isus, ca să meargă și el să se închine. Dar nu așa a gândit să facă, ci cu vorba aceasta a voit să-i înșele pe Magi. Irod a mințit. Cei răi mint.
Primii creștini își vindeau averile și aduceau banii la picioarele Apostolilor, ca să-i ajute pe cei necăjiți. Un anume Anania și soția lui, Safira, și-au vândut pământul lor, dar au oprit o parte din bani, zicând către Apostoli că acesta-i tot prețul. Atunci, Petru a zis: "Anania, pentru ce a umplut Satana inima ta, ca să minți?…". Anania, auzind aceste vorbe, a căzut și a murit, la fel și soția sa.
"Domnul urgisește buzele cele grăitoare de minciună".
MĂRTURIA MINCINOASĂ sau strâmbă împotriva aproapelui este un păcat mare. Cu acesta putem să stricăm și avutul și bunul nume al aproapelui.
Fariseii și mai marii poporului au mărturisit strâmb împotriva lui Isus, ca să-l piardă. Oamenii răutăcioși au mărturisit strâmb împotriva lui Daniil, astfel că a fost aruncat în groapa leilor. Dar minciuna s-a întors împotriva lor.
Împotriva poruncii a opta mai păcătuiește cine îl VORBEȘTE DE RĂU pe aproapele.
Cine rostește mărturie mincinoasă și cine vorbește de rău, trebuie să se întoarcă și să spună celor cărora le-a vorbit, că nu le-a zis adevărul.
De ținut minte:
"Blestemați pe cel cu limba clevetitoare".
"Lovitura biciului face vânătaie, dar lovitura limbii frânge oasele".
"Mulți au căzut de ascuțișul sabiei, dar nu așa de mulți ca acei ce au căzut de ascuțișul limbii".
"Nu grăiți de rău unul pe altul, fraților".
Isus ne-a mai zis să NU-L JUDECĂM RĂU PE APROARELE, cum a făcut fariseul cu vameșul, când au mers să se roage în biserică. Fariseul se lauda că postește, că ajunează și zicea că nu-i păcătos ca ceilalți oameni, sau ca vameșul, care era de față. Isus a spus că fariseul, care l-a judecat rău pe aproapele său, a ieșit din biserică mai rău decât a intrat.
De ținut minte:
"Nu judecați, ca să nu fiți judecați".
"Cu judecata cu care judecați, veți fi judecați".
"De ce vezi paiul în ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o vezi?".
- Cine este tatăl minciunii?
- Ce este minciuna?
- Cum a mințit lrod?
- Dar Anania și Safira?
- Ce este mărturia mincinoasă?
- Împotriva cui au mărturisit strâmb fariseii?


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.