Despre Biserică şi împărtăşirea Sfinţilor
Articolul IX al Simbolului
92. Ce este Biserica?
Biserica este societatea tuturor credincioșilor de pe pământ, uniți între sine prin aceeași credință și aceleași sacramente, sub ocârmuirea Papei și a Episcopilor supuși acestuia.
EXPLICAȚIE: Cuvântul biserică, după cum trebuie înțeles aici, nu înseamnă clădirea aceasta făcută din cărămizi, piatră, tencuială ș. a. în care ne rugăm, ci înseamnă unirea tuturor creștinilor de pe pământ, așa că formează o societate. Fiecare societate primește un nume pentru ca să se deosebească de celelalte, tot așa, societatea tuturor credincioșilor se cheamă Biserică. Pentru a face parte din Biserică se cere: 1. ca omul să fie botezat, pentru că numai prin botez cineva devine creștin. 2. trebuie să creadă și să mărturisească învățătura lui Isus Cristos, adică trebuie să trăiască după legile Lui cele sfinte. 3. trebuie să se folosească de aceleași Sacramente, orânduite de Isus Cristos pentru mântuirea omului. 4. Trebuie să se supună mai marilor acestei societăți, adică Papei și Episcopilor uniți cu dânsul.
93. Cine a întemeiat Biserica?
Isus Cristos a întemeiat Biserica.
EXPLICAȚIE: Biserica a fost făcută de Isus Cristos astfel: a) Mai întâi chemă la sine pe cei care credeau în El; b) dintre aceștia a ales douăsprezece persoane, numindu-i apostoli; c) acestora le-a dat puterea de a învăța, a boteza, a ierta păcatele, a face legi, a consacra sfânta Taină a Euharistiei; d) în capul tuturor a pus pe un cap, reprezentant care să-i conducă pe toți și de care să asculte toți.
94. Cine a fost cel dintâi Cap al Bisericii?
Sfântul Petru a fost cel dintâi Cap al Bisericii.
EXPLICAȚIE: Biserica, ca o societate, trebuie să aibă președintele său, adică șeful ei. Cel dintâi șef a fost Sf. Petru, făcut de însuși Isus Cristos când i-a zis: «Paște mielușeii mei, paște oile mele» (Sf. Ioan XXI, 15-17), adică pe credincioșii și pe ceilalți Apostoli.
95. Cine este urmașul Sfântului Petru și Capul Bisericii?
Papa de la Roma este urmașul Sfântului Petru și Capul Bisericii lui Isus Cristos.
EXPLICAȚIE: Murind Sf. Petru, Biserica nu putea să rămână fără un cap văzut. Acest Cap văzut al Bisericii, precum ne dovedesc documentele istorice, a fost întotdeauna Episcopul de la Roma, care se numește din vechime Papa, adică părinte, pentru că într-adevăr el are grija sufletească a tuturor creștinilor din lumea întreagă.
I. Papa urmașul Sf. Petru. Sf. Petru după ce predică Evanghelia în Palestina și avu mai mult timp scaunul său episcopal la Antiohia, veni la Roma. Aici predică credința creștină împreună cu Sf. Pavel, avându-și aici scaunul episcopal timp de 25 de ani, când sub tiranul Nero a fost condamnat să moară pe cruce; însă, crezându-se nevrednic să se asemene cu Cristos, obținu să fie răstignit cu capul în jos. După moartea lui, toată lumea creștină și în toate timpurile au recunoscut de capul întregii Bisericii pe episcopul Romei ca urmaș al Sf. Petru. Acest adevăr așa de clar se dovedește în istorie, încât numai un răutăcios orbit de patimi, poate să-l tăgăduiască.
II. Papistaș. Daniel O. Connel, marele revendicator al drepturilor Irlandei, într-o zi auzi din gura unui protestant în parlamentul englez spre bătaie de joc că era papistaș… El se ridică și-i răspunse:
«Nenorocitule! Tu crezi că-mi faci o necinste, numindu-mă papistaș, din contra mă simt onorat. Eu sunt Papistaș, și mă fălesc, pentru că papistaș înseamnă că credința mea vine de la Isus Cristos printr-o succesiune neîntreruptă a Papilor, pe când a ta vine de la Luther, Calvin și Enric VIII; pentru că, papistaș vrea să zică că eu sunt în Biserica cea așezată pe piatra papală, pe care nu o vor birui porțile iadului, dacă ai avea bun simț câtuși de puțin, ai înțelege că e mai bine ca în materie de credință să depinzi de Papa, decât de un rege sau de o regină, de o cruce, decât de o coroană, pentru că numai Papei i-a spus Cristos: Paște mielușeii mei. Eu mă fălesc a primi credința de la acest Păstor».
96. Cine sunt urmașii celorlalți Apostoli?
Urmașii celorlalți Apostoli sunt Episcopii.
97. Ce sunt Preoții?
Preoții sunt ajutătorii episcopilor pentru îndeplinirea funcțiilor lor.
EXPLICAȚIE: Precum Sf. Petru are urmaș pe Papa, tot așa ceilalți apostoli trebuie să-și aibă urmașii lor, pentru ca Biserica să nu se schimbe de cum a orânduit-o Isus Cristos, adică pe lângă capul văzut să mai aibă și alți învățători. Acești învățători și urmași ai celorlalți apostoli sunt Episcopii, care sunt ajutați la propovăduirea Evangheliei și la cârmuirea sufletelor de preoți.
98. Pentru ce a întemeiat Cristos Biserica sa?
Cristos a întemeiat Biserica sa pentru că printr-însa să sfințească și să mântuiască pe toți oamenii.
EXPLICAȚIE: Isus Cristos a venit să mântuiască pe toți oamenii, de aceea a făcut societatea aceasta, numită Biserică, pentru ca toți, care vor face parte din ea, să poată să se sfințească și să se mântuiască. Așa că toți cei ce din vina lor nu fac parte din această Biserică nu se pot mântui, pentru că nu au mijloacele orânduite de Isus Cristos pentru mântuirea omului. Și mântuirea trebuie dobândită așa cum vrea Dumnezeu, iar nu cum vrea omul.
99. Poate greși Biserica când ne învață în credință?
Biserica și chiar Papa singur, nu pot greși când ne învață lucruri ce privesc credința și moravurile, adică sunt infailibili.
EXPLICAȚIE: Lăsând Isus Cristos pe Sf. Petru ca șef al Bisericii i-a poruncit să întărească pe frații săi în credință. Prin urmare Sf. Petru nu putea să învețe pe apostoli și pe ceilalți credincioși ceva fals (greșit) pentru că atunci i-ar fi slăbit în credință. Apoi Isus a mai spus lui Petru și celorlalți Apostoli: Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului (Mt. 28, 19-20). Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui pe dânsa (Mt. 16, 18). Dacă Petru ar fi putut învăța ceva greșit, atunci iadul ar fi biruit Biserica, ceea ce nu se poate întâmpla deoarece făgăduința lui Cristos rămâne în veci. Însă Apostolii împreună cu Sf. Petru alcătuiau Biserica învățătoare, care astăzi este formată de Episcopii uniți cu Papa. Prin urmare nici ei, și chiar nici Papa singur, nu poate greși când în numele lui Cristos ne învață în credință sau în moravuri. Deci când zicem: "Biserica ne învață, ne poruncește ș. a." trebuie să înțelegem că Papa, ori Episcopii uniți cu dânsul, ne învață, ne poruncesc etc. Acest dar al Bisericii de a nu greși în lucruri de credință ori de moravuri se cheamă Infailibilitate.
I. Roma a vorbit, pricina s-a sfârșit. În toate veacurile creștinismului Biserica întreagă, adică toți credincioșii și Episcopii, au crezut și au ținut că papa nu poate greși când hotărăște ceva de credință. Această credință ne-o dovedește purtarea tuturor conciliilor (sinoadelor) ecumenice și a Sfinților Părinți față de Papa. Adică tot ce condamnă Papa, condamnau și ei; tot ce aprobă Papa ca dogmă de credință, aprobau și ei. Astfel, când Papa Zosim condamnă erezia lui Pelagiu la 418, Sf. Augustin exclamă: Roma (Papa) a vorbit, pricina s-a sfârșit. Într-adevăr erezia pelagiană, precum și orice altă credință rea, a pierit dintre creștinii adevărați, îndată ce Papii au condamnat-o. Prin aceasta se dovedește că hotărârile Papei despre credință și moravuri au fost socotite de toți creștinii ca hotărârile lui Dumnezeu.
II. Papa este infailibil iar nu impecabil. Că Papa este infailibil când învață ceva ce privește credința sau moravurile este un adevăr ținut de toată creștinătatea de la început. Istoria ne arată că ceea ce Sfinții Părinți hotărau în Conciliile ecumenice le trimiteau la Papa ca el să aprobe, altfel n-aveau nici o tărie. Ivindu-se în timpul din urmă protestanții și schismaticii, care tăgăduiau acest adevăr, atunci Papa, în Conciliul ecumenic din Vatican hotărî ca dogmă Infailibilitatea Papei. De aceea fac rău cei care cred că s-a definit că Papa este impecabil, adică nu poate păcătui. Sfântul Părinte Papa ca oricare credincios poate păcătui și de aceea are nevoie și el să se spovedească. Astfel, când îmi făceam studiile la Roma, Papa Benedict al XV-lea, se spovedea în fiecare joi, la același preot, la care mă spovedeam eu și colegii mei. Când noi studenții sfârșeam spovezile noastre, duhovnicul nostru era luat cu însăși trăsura Papei, și dus la Vatican spre a asculta spovada Sf. Părinte.
100. Câte biserici a întemeiat Isus Cristos?
Isus Cristos a întemeiat numai o singură biserică, precum ne-a învățat numai o singură credință, și ne-a dat numai un singur cap.
EXPLICAȚIE: Isus Cristos n-a putut să lase decât numai o singură biserică. Dacă El ar fi lăsat toate bisericile, care sunt creștine, adică pe cea ortodoxă, protestantă, calvinistă și pe a noastră, cea catolică, s-ar fi contrazis singur și ar fi contra înțelepciunii sale, căci ceea ce ar voi să ție una, n-ar voi să ție celelalte. Prin urmare precum Cristos a lăsat o singură credință, tot așa a lăsat numai o singură biserică. De aceea Isus a zis Sf. Petru: «Voi zidi biserica mea» și nu: bisericile mele, pentru că numai o singură biserică a voit să facă.
101. Cum trebuie să fie o adevărată Biserică?
Adevărata biserică trebuie să fie: 1. una; 2. sfântă; 3. catolică; 4. apostolică.
EXPLICAȚIE: Pentru ca o societate să se cunoască și să se deosebească de altele trebuie să aibă anumite semne. Tot așa biserica cea adevărată a lui Cristos, pentru ca să fie cunoscută și deosebită de cele mincinoase și neadevărate, trebuie să aibă următoarele semne. Să fie: 1. una, adică să aibă în toată lumea și în toate timpurile aceeași credință, aceleași Sacramente și un singur cap văzut; 2. sfântă, adică învățătura ei să fie sfântă și să facă sfinți; 3. catolică, adică să fie pentru toți și să fie răspândită în toată lumea la toate popoarele; 4. apostolică, adică să învețe ceea ce au învățat apostolii, iar reprezentanții ei să fie adevărații urmași ai apostolilor.
102. Care este adevărata biserică a lui Isus Cristos?
Adevărata biserică a lui Isus Cristos este numai Biserica catolică, care se numește și Romană, deoarece capul ei cel văzut, Papa, își are scaunul său la Roma.
EXPLICAȚIE: Numai Biserica noastră catolică este adevărata biserică a lui Isus Cristos, pentru că numai ea este una, sfântă, catolică și apostolică.
1. Biserica noastră este una pentru că are aceeași credință lăsată de Cristos și o predică în toată lumea, la toate popoarele întotdeauna aceeași. Așa că ceea ce învățăm noi din catehismul acesta, învață și crede și românul și ungurul și francezul și turcul catolic adică toți cei ce vreau să fie creștini adevărați. Biserica noastră este una pentru că întotdeauna a avut și are aceleași mijloace de mântuire adică cele șapte Sacramente, precum are și numai un singur cap, pe Papa de la Roma.
2. Biserica noastră este sfântă, pentru că toată învățătura ei este sfântă și duce pe om la sfințenie. Aproape în fiecare an Papa în numele lui Cristos declară sfinți pe acei creștini catolici, care, în viața lor, au păstrat toată legea lui Dumnezeu în grad eroic, iar după moarte au făcut vreo minune, adică prin mijlocirea lor a însănătoșit boli grele ori chiar a înviat morți. Sfinții nu sunt decât în legea noastră catolică; zișii ortodocși au sfinți vechi de când erau și dânșii catolici cu noi împreună, dar de când s-au despărțit de noi, n-au mai avut nici un sfânt. Apoi protestanții, adventiștii nici nu vreau să știe de sfinți, ca și cum Cristos n-ar fi venit pe pământ să mântuiască și să sfințească pe oameni.
3. Biserica noastră este catolică. Cuvântul catolică înseamnă universală, adică menită pentru toți și răspândită în toată lumea și la toate popoarele. Într-adevăr, azi, chiar aproape nu este ținut unde să nu fi ajuns preoții noștri misionari ca să predice Evanghelia și să-i întoarcă chiar și pe oamenii sălbatici la credința noastră catolică. Pe când zișii ortodocși nici nu pășesc peste hotarele țării lor.
4. Numai Biserica noastră este apostolică, pentru că urmașii adevărați ai apostolilor sunt episcopii noștri, care sunt ajutați de preoți la predicarea Evanghelică. Iar urmașul Sf. Petru ca și Cap al Bisericii, a fost fără întrerupere Papa de la Roma. Nici această notă nu se află la celelalte Biserici, la cea zisă ortodoxă, protestantă, adventistă, al căror întemeietor n-a fost Cristos, dar vreun oarecare om ambițios sau plin de răutăți. Așa biserica ortodoxă vine de la Foție și Mihail Cerularie, patriarhi ambițioși la Constantinopol; protestanții de la un preot-călugăr ambițios și desfrânat, numit Martin Luther; adventiștii, apoi, care au depășit cu puțin un veac, ei vin de la un american protestant numit Ioan Müller.
I. Mărturisirea unui mahomedan. Un catolic, un protestant și un ortodox se certau între dânșii, zicând fiecare că biserica sa este cea adevărată și întemeiată de Isus Cristos. Neînțelegându-se, cerură părerea unui mahomedan. Acesta mai întâi i-a întrebat: «Credeți voi că Cristos este Dumnezeu și că a întemeiat numai o singură biserică?». Toți trei răspunseră da. Apoi întreabă pe protestant: «De când s-a ivit biserica voastră?» protestantul răspunse: «de acum 400 de ani» – «Da strămoșii voștri ce erau mai înainte?» – «Catolici». Apoi întrebă și pe ortodox:
«Dar biserica ta de când există?» Ortodoxul răspunse: «De 900 de ani» – «Dar străbunii voștri ce erau mai înainte?» – «Erau catolici», adăugă ortodoxul. În sfârșit întrebă pe catolic: «De când sunt catolicii pe pământ?» Catolicul răspunse: «De 1900 de ani, adică din timpul apostolilor» – «Și cum dovedești aceasta?» – Și catolicul adăugă: «O dovedește succesiunea neîntreruptă a Papilor, care începe cu Sf. Petru și sfârșește cu actualul Papă Benedict al XVI-lea» – Atunci mahomedanul își dădu sentința: «Dacă se mărturisește că Cristos a întemeiat o singură Biserică și anume acum 1900 de ani, atunci catolicii sunt creștinii cei adevărați, pentru că numai ei vin de la apostoli, și de la Cristos».
II. Mărturisirea protestanților. Regele Franței, Enric al IX-lea, care era protestant, chemă într-o zi la sine pe un preot catolic și pe un păstor protestant, și-i întrebă în care biserică se poate mântui omul. Pastorul protestant răspunse: omul se poate mântui deopotrivă și în biserica protestantă ca și în cea catolică. Regele întrebă din nou: «Dar cum, se poate mântui cineva și în biserica catolică?» – «Desigur, răspunse protestantul, numai să trăiască după legile ei.» Atunci regele adăugă: «Dacă este așa, atunci prudența mă sfătuiește să mă fac catolic, pentru că catolicii spun că în afară de Biserica lor nu este mântuire, și dacă rămân protestant mă pun în primejdie sigură de a mă pierde». După câteva zile regele Enric al IX-lea se făcu catolic, lepădându-se de protestantism.
III. Biserica catolică e cea mai sigură. Chiar și ereticii, când amuțesc în ei patimile, mărturisesc că credința adevărată este în Biserica catolică, pentru că ea este infailibilă și învață ceea ce a învățat Cristos pe Apostoli. În Bretton, orășel din Palatinul de jos, zăcea aproape de moarte mama lui Melanchton, cel dintâi ucenic al lui Luther. Din când în când deschidea ochii, și torturată mai mult de conștiință cât de dureri, se uita urât și neliniștită împrejur și ofta. Melanchton căuta s-o mângâie, dar în zadar. Cuvintele lui o tulburau mai mult. Deodată sforțându-se și fixându-l îi zise: «Ah! Spune-mi, spune-mi, te rog, în care credință trebuie să mor pentru a mă mântui? Fiule, nu-mi ascunde adevărul, să nu fie ca din vina ta, sărmana ta mamă să se piardă pentru totdeauna!..» Atunci Melanchton îi zise: «Ah! Mamă, învățătura reformei (protestantismului) e mai comodă pentru a trăi, dar învățătura catolică e mai sigură pentru a muri».
103. Ce se înțelege prin aceste cuvinte ale simbolului apostolic "împărtășirea sfinților?"
Prin aceste cuvinte "împărtășirea sfinților" se înțelege unirea ce este între toate mădularele Bisericii, care se află în Cer, în Purgator și pe Pământ.
EXPLICAȚIE: Toți creștinii împreună, adică cei care trăiesc, cei care au murit (dintre care unii se află în cer, iar alții în purgator), formează la un loc o mare familie al cărui părinte este Dumnezeu. Această familie se numește Biserica lui Dumnezeu. Însă ea are trei feluri de fii. Unii se află pe pământ și suntem noi, care formăm Biserica luptătoare, pentru că ne luptăm cu diavolul, cu ispitele și cu patimile noastre; alții se află în purgator, și formează Biserica curățitoare, deoarece acolo își ispășesc păcatele mici neiertate în lumea aceasta sau pedepsele datorite păcatelor iertate prin spovadă, dar neîmplinite înainte de moarte; în sfârșit, creștinii cei buni și sfinți, care se bucură în cer formând Biserica triumfătoare. Între acești fii ai bisericii este o strânsă unire, așa că toți sunt părtași de fericirea unora și de binele ce-l fac ceilalți, precum frații dintr-o casă unde sunt cu toții părtași de fericirea, ori de nenorocirea ce ar veni peste familia lor.
104. În ce chip suntem noi uniți cu Sfinții din Cer?
Noi suntem uniți cu Sfinții din Cer prin rugăciunile noastre către dânșii, și prin harurile noastre către dânșii, și prin harurile ce ei ni le dobândesc de la Dumnezeu.
EXPLICAȚIE: Sfinții din Cer, precum și sufletele celor ce s-au mântuit nu uită de noi creștinii, care mai trăim în mijlocul atâtor primejdii și chinuri, și, ca niște buni frați se roagă pentru noi lui Dumnezeu și ne dobândesc ajutor în nevoi, dar mai ales haruri pentru mântuirea noastră. Aceasta se poate cunoaște din pildele următoare:
I. Arhanghelul Rafail fu trimis de Dumnezeu spre a conduce pe tânărul Tobia la Gabel de la care și-a scos o veche datorie. L-a ajutat să-și ia o soție după voința lui Dumnezeu; pe drum l-a scăpat din gura unui pește; i-a poruncit să-i scoată fierea acelui pește și cu dânsa să ungă ochii tatălui său Tobia, care era orb, și îndată și-a recăpătat vederea pierdută. În sfârșit le zise: «Când te rugai cu lacrimi, eu prezentam ruga ta Domnului» (Tob. 12,13).
II. Vedenia lui Iuda Macabeu. Nicaor se pregătea să vie cu o armată puternică împotriva iudeilor. Aceștia se temeau. Iuda Macabeu avea o nădejde neclintită că Dumnezeu îl va ajuta. Înarmă pe ai săi și le spuse vedenia ce-o avuse. Văzu pe marele preot, Onia, deja mort, care se ruga cu mâinile întinse pentru poporul lui Israel, și apoi îi apăru un alt om venerabil înconjurat de strălucire, și Onia zise lui Iuda: "Acesta-i prietenul fraților și al poporului lui Israel; acesta este cel ce se roagă cu tărie pentru poporul și pentru orașul cel sfânt, acesta este Ieremia, prorocul lui Dumnezeu". Iuda ajutat de Dumnezeu prin rugăciunea prorocului Ieremia a învins pe dușmani (2 Mac 15).
105. În ce chip suntem noi uniți cu sufletele din Purgator?
Noi suntem uniți cu sufletele din Purgator prin rugăciunile și prin faptele bune ce le facem cu scopul de a le ușura de suferințele lor.
EXPLICAȚIE: precum noi suntem ajutați de frații noștri, care sunt deja fericiți în Cer, tot așa și noi, amintindu-ne de iubiții și sărmanii noștri părinți, prieteni, ori cunoscuți, care au răposat și care poate nu pot încă intra în cer, dar se curăță, suferind în focul Purgatorului, avem milă de dânșii și putem să-i ajutăm prin rugăciuni, prin post, prin pomană, prin primirea Prea Sf. Împărtășanii. Însă ajutorul cel mai mare este săvârșirea Sf. Liturghii. La rândul lor și sufletele din Purgator ne dobândesc de la Dumnezeu multe haruri.
I. Sfânta Liturghie scapă pe cei din Purgator. Sf. Ludovic Bertrand (decedat în 1580) asigură pe toți că tatăl său, deși trăise ca un bun creștin, după moarte a trebuit să stea opt ani în focul Purgatorului, cu toate că el s-a rugat foarte mult pentru dânsul. Abia după opt ani de suferințe a putut să-l scape, mai ales prin săvârșirea Sf. Liturghii.
II. Mijlocirea sufletelor din Purgator. Sf. Petru Damian rămase orfan de părinți și trebui să sufere foarte mult, mai ales din pricina fratele său mai mare, care îl trata mai rău decât pe o slugă. Totuși micuțul Petru se păstra bun și se ruga cu lacrimi pentru bunii săi părinți. Într-o zi găsi o monedă; el alergă numaidecât la Biserică și dădu să se facă o liturghie pentru părinți. Cum a făcut aceasta și soarta lui se schimbă cu totul. Pentru că un frate al său mai mare, care era preot, îl luă și-l puse la învățătură. El înaintă în învățătură și sfințenie. Fu hirotonit preot și pentru virtuțile și sfințenia lui fu făcut cardinal și deveni unul din cei mai renumiți bărbați din timpul său, cinstit de Papa, de regi și de popor, care alergau la el în chestiunile cele mai grele.
106. Cum sunt uniți între ei credincioșii de pe pământ?
Credincioșii de pe pământ sunt uniți între sine prin aceea, că toți credincioșii, mai ales cei drepți, iau parte la bunurile duhovnicești ale Bisericii.
EXPLICAȚIE: Precum membrele unui trup (corp) sunt părtașe de sănătate ori de suferința unuia dintre dânsele, de pildă, când te doare stomacul, te doare de obicei și capul, ba chiar, câteodată, toate părțile corpului; tot așa și fiecare dintre creștini este părtaș de binele ce-l fac ceilalți, mai ales cei drepți. Și precum toate membrele trupului primesc putere de la stomac, care preface mâncarea în substanțe hrănitoare, tot așa, toți creștinii de pe pământ primesc viață sufletească din bunurile duhovnicești ale Bisericii. Iată cum se explică faptul că atâți oameni răi nu sunt pedepsiți de Dumnezeu; adică rugăciunile și faptele cele bune ale unor creștini dobândesc mila de la Dumnezeu și pentru cei răi.
Rugăciunea lui Avram. Avram, aflând de la doi îngeri că erau trimiși de Dumnezeu să nimicească cu foc niște orașe pline de păcate, între care Sodoma și Gomora, s-a rugat lui Dumnezeu să le ierte dacă într-însele s-ar afla 50 de drepți. Dumnezeu consimți la cererea lui. Dar neaflându-se nici 50 de drepți, atunci Avram a îndrăznit să-i ceară să-i ierte chiar dacă s-ar afla numai 10 drepți. Dumnezeu se aplecă și de data asta la ruga lui Avram. Dar, vai, nu s-au aflat în ele nici acești 10 drepți. Și dimineața următoare o ploaie groaznică de foc căzu din cer și le nimici. (Gen XVIII).
Iosif cel curat. Tânărul Iosif, fiul lui Iacob, a fost vândut de frații săi negustorilor Ismaeliți și, fiind dus în Egipt, a fost cumpărat de Putifar. El în casa stăpânului său ducea o viață curată și sfântă. Dumnezeu pentru dânsul, binecuvântă casa lui Putifar și îi spori bogățiile… (Sf. Scriptură. Gen 39)
Astfel casa acelui păgân a fost binecuvântată numai pentru sfințenia lui Iosif. – Vedeți, cum chiar și păgânii primesc ajutor de la Dumnezeu pentru meritele celor buni.
Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.