Despre Dumnezeu
Articolul I al Simbolului
Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului și al pământului.
EXPLICAȚIE: Cuvântul cred are mai multe înțelesuri: a) înseamnă o încredere nesigură sau șovăielnică, de pildă: cred că mâine voi merge la biserică, adică aș vrea să merg, însă dacă voi fi împiedicat nu voi merge; b) înseamnă o presupunere, de pildă: cred că mâine va fi timp frumos, adică, după cum se arată vremea, presupun că va fi timp frumos; c) înseamnă un lucru adevărat. Cuvântul cred în Simbolul Apostolilor are această din urmă însemnare: Cred în Dumnezeu, înseamnă, că țin cu tărie ca adevărate toate câte sunt cuprinse în cele douăsprezece articole ale Simbolului Apostolilor. Această credință neclintită din Simbolul Apostolilor ni le-a descoperit Dumnezeu, care nu poate înșela și nici nu se poate înșela el singur.
7. Cine este Dumnezeu?
Dumnezeu este un duh desăvârșit, creatorul cerului și al pământului.
EXPLICAȚIE: Noi numim Dumnezeu ființa cea mai perfectă și mai puternică, care este făcătorul și stăpânul lumii întregi. Că există Dumnezeu ne dovedește Sf. Scriptură precum și rațiunea (mintea) omenească. Chiar și păgânii au admis întotdeauna, că peste lumea aceasta este Dumnezeu.
I. Sunt acela care sunt. Pe când Moise păzea oile socrului său, văzu că un mărăcine ardea, dar nu se mistuia. Apropiindu-se cu mirare de acel mărăcine, auzi un glas care-i vorbea, și îl trimitea să scoată pe Israeliți din Egipt. Moise îl întrebă, cine este. Dumnezeu îi răspunse: «Eu sunt acela care sunt; așa vei spune fiilor lui Israel: Acela care este m-a trimis la voi» (Exod IV).
II. Mărturisirea lui Plutarc. Învățatul păgân, Plutarc, lăsă scris: «Înconjurând toată lumea, se pot găsi orașe fără ziduri, fără școli și fără împărați. Dar un oraș, care să n-aibă nici un Dumnezeu, nici temple, nu s-a mai văzut, și eu cred, că mai ușor se poate închipui un oraș fără temple decât existența unei societăți fără credință într-un Dumnezeu.»
(Plutarc. Colot.)
III. Mărturisirea celor mai renumiți Învățați. Doctorul Dennert, învățat german, a făcut un examen asupra părerilor religioase, ce le-au avut 300 de învățați dintre secolele XV-XIX, alegând pe cei mai renumiți în științele naturale: botanica, fizica, astronomia, fisiologia, etc. Iată rezultatul acestui studiu publicat la Berlin în anul 1903.
În perioada I, adică din sec. XVXVII, citează 82 de învățați între care 79 credincioși; dintre aceștia cei mai renumiți au fost practicanți, ca de exemplu Newton, Huvgens, Leibnitz, Këpler, Galileu, Copernic etc.
În perioada II, adică din sec. XVIII, citează 55 de nume: 5 necredincioși, 11 a căror credință nu este cunoscută, 39 credincioși, care admit existența lui Dumnezeu, a sufletului, a revelațiunii etc. Cei mai celebri sunt: Herschelt, Linneo, Werner, Bradley.
În perioada III, care cuprinde sec. XIX, se numără 167 de învățați mai renumiți; dintre care 124 sunt credincioși, 27 n-au opinii filozofice foarte cunoscute, și numai 12 sunt necredincioși.
Într-un cuvânt, Dennert din 300 de învățați găsește 242 credincioși mai iluștri. Cine mai are curajul să spună că știința va distruge credința?!…
(Pastor. Dict. apol)
IV. O sărutare lui Dumnezeu. Un filozof francez Sentennis spunea că oamenii cred în Dumnezeu, numai pentru că așa au învățat de copii; și ca dovadă voi să crească un copil în vila sa, fără ca să i se vorbească vreodată de Dumnezeu, convins că nu s-ar fi gândit niciodată la Creator. Într-o bună dimineață găsi copilul așezat pe pământ cu ochii ridicați spre soarele de răsărit, și către care zicea «Ce frumos ești, o soare, și cu cât mai frumos și mai mare trebuie să fie Cel ce te-a făcut! Eu nu-l cunosc, dacă îl vezi, du-i o sărutare de la mine».
Acel copilaș din existența soarelui a înțeles existența lui Dumnezeu.
Imitați-l, ridicându-vă mintea de la lucrurile văzute la Dumnezeu, Creatorul lor.
(Sentennis)
V. Ateul care se roagă. Volney, un renumit necredincios, se ducea cu câțiva prieteni pe mare de la Baltimora la New York. Deodată se stârni un vânt puternic, și corăbioara ce-i ducea puțin mai avea ca să se scufunde. Într-o așa primejdie fiecare a început să se roage: chiar și Volney începu să spună, după cum își mai amintea, câte un Bucură-te Marie, cu evlavie mișcătoare. Trecând primejdia, cineva îl întrebă: «Spune-mi, cui te rugai, dacă susții că nu există Dumnezeu?» Necredinciosul răspunse: «Poți să te arăți necredincios la masa ta de studiu, dar e cu neputință să fii necredincios în fața unei mari furtuni».
– Câți din necredincioși nu fac tot așa în fața primejdiei?
8. Pentru ce numim pe Dumnezeu duh?
Numim pe Dumnezeu Duh, pentru că este o ființă care are minte și voință, dar nu are trup, și de aceea nu-l putem vedea.
9. Pentru ce zicem că Dumnezeu este desăvârșit?
Zicem că Dumnezeu este desăvârșit, pentru că are toate însușirile cele bune, fără număr și fără măsură.
EXPLICAȚIE: Adică tot ce poate să existe sau putem să ne închipuim mai frumos și mai bun, Dumnezeu trebuie să aibă gradul cel mai înalt: altfel n-ar mai putea fi Dumnezeu pentru că atunci ar mai putea să fie altcineva mai frumos și mai bun decât El, ceea ce nu se poate.
10. Are Dumnezeu început?
Dumnezeu nu are început și nici nu va avea sfârșit, adică Dumnezeu este veșnic.
EXPLICAȚIE: Zicem că un lucru are început, dacă n-a fost totdeauna, ci odată a început să fie, așa cum de exemplu ziua are început, pentru că înainte de răsăritul soarelui era noapte nu ziuă. Toate câte sunt în lumea aceasta au un început; numai Dumnezeu nu a avut început; pentru că El există de la sine, adică nu-i făcut de nimeni, dar toate sunt făcute de El.
11. Unde este Dumnezeu?
Dumnezeu este în cer, pe pământ și în tot locul, adică Dumnezeu este pretutindeni.
EXPLICAȚIE: A fi în același timp aici, la București, la Roma și în alte locuri, este mai bine decât a fi numai aici.
Însă Dumnezeu, fiindcă-i cel mai desăvârșit, trebuie să fie în toate locurile, adică pretutindeni.
12. Știe și vede Dumnezeu toate?
Da, Dumnezeu știe și vede toate, chiar și gândurile noastre cele mai ascunse; adică Dumnezeu este atotștiutor.
EXPLICAȚIE: A ști este un lucru care ne place foarte mult. Câtă osteneală ne dăm ca să învățăm ceva, cât timp citim o lecție până ce ne rămâne ceva în cap.
În fiecare zi, mergând la școală sau citind o carte bună, învățăm ceva.
Ei bine, Dumnezeu știe și cunoaște toate. Toate cunoștințele, ce le-au avut vreodată oamenii de la începutul lumii sau le vor avea în viitor, toate le are El în chipul cel mai perfect; și pentru că e oriunde, Dumnezeu vede toate.
Eu, de pildă, nu cunosc gândurile altuia, nici el nu cunoaște gândul meu; Dumnezeu însă le vede pe toate. Lui nu-i putem ascunde nici un gând. De aceea Dumnezeu se numește atotștiutor. Acest gând că Dumnezeu este în orice loc și că vede toate a ajutat pe mulți să se sfințească.
I. Susana cea curată. Gândul că Dumnezeu e pretutindeni și că vede toate, a făcut ca mulți să nu păcătuiască. Pe când evreii erau robi în Babilonia, se află între ei o femeie temătoare de Dumnezeu, numită Susana.
Într-o zi doi bătrâni evrei voiau să o amăgească ca să săvârșească cu ei un păcat rușinos, zicându-i că nu-i va vedea nimeni; altfel, dacă n-ar fi consimțit, ar fi acuzat-o că era vinovată de un păcat urât și ar fi fost osândită la moarte.
Susana le răspunse: «E mai bine să mor, decât să păcătuiesc în fața Domnului». Cei doi bătrâni o acuzară și fu condamnată a fi omorâtă cu pietre deși ea se dezvinovăți cum trebuie. Însă Dumnezeu n-o părăsi, ci trimise pe prorocul Daniel, care descoperi nevinovăția ei și minciuna celor doi bătrâni.
Atunci cei doi bătrâni au fost osândiți la moarte, iar Susana a fost scăpată și cinstită.
(Daniel, XIII)
II. Dumnezeu ne vede. Un băiețel zicea surorii sale într-o zi:
– «Nu-i nimeni acum în casă. Vino încoace, eu știu unde a ascuns mama un lucru bun; să-l luăm și să-l mâncăm împreună».
– «Nu, nu-i adevărat că nu-i nimeni, răspunse copila; e Dumnezeu, care-i pretutindeni și eu nu vreau să fac rău în fața lui!»
Copila avea dreptate: imitați-o, și să nu faceți nici un rău în fața lui Dumnezeu.
13. Poate face Dumnezeu toate?
Da, Dumnezeu poate face tot ce voiește: adică Dumnezeu este atotputernic.
EXPLICAȚIE: Dumnezeu nu-i ca noi; multe lucruri am vrea să facem, dar nu putem. Aceasta nu i se întâmplă lui Dumnezeu. El poate să facă toate câte le vrea: ajunge numai să vrea ceva și se face în același timp. De aceea se numește atotputernic. Însă, luați seama, că Dumnezeu nu poate să facă răul, pentru că nu-l poate voi.
I. Numai Dumnezeu e puternic într-adevăr. Clotariu, regele francezilor, fiind greu bolnav și simțind că puterile îl părăseau, zicea celor ce-l înconjurau: – «Ce gândiți voi? Oare regele Cerului nu trebuie să fie foarte puternic că așa de ușor, cu puțină febră (friguri), doboară pe cei mai puternici monarhi ai pământului?»
(Baroniu – Anale).
14. Este Dumnezeu sfânt?
Da, Dumnezeu este sfânt: adică el iubește binele și urăște răul.
EXPLICAȚIE: A iubi și a voi răul este o nedesăvârșire, de aceea nu poate fi în Dumnezeu.
A fi sfânt înseamnă a voi și a face numai binele și aceasta este o adevărată perfecțiune, care în Dumnezeu nu poate lipsi. Cu cât vom săvârși numai binele și ne vom feri de orice rău, adică de păcat, cu atât mai mult ne vom asemăna cu Dumnezeu.
Acest gând trebuie să ne îndemne la sfințenie.
Dumnezeu este sfânt. Blanca, o regină înțeleaptă și evlavioasă a Franței, zicea fiului său, Ludovic al IX-lea: «Fiul meu, numai Domnul știe cât te iubesc; dar aș fi mai mulțumită să te văd că mori în brațele mele decât să te pătezi cu un singur păcat de moarte». Tânărul Ludovic, ajungând rege, nu uită niciodată acele sfinte cuvinte, ba chiar le repeta când se afla în vreo primejdie de păcat. Așa a ajuns să fie Sfântul Ludovic regele Franței.
15. Este Dumnezeu drept?
Da, Dumnezeu este drept; și de aceea el răsplătește binele și pedepsește răul.
EXPLICAȚIE: Drept se cheamă omul care dă fiecăruia ceea ce i se cuvine, și nu ia ceea ce nu-i aparține; Dumnezeu însă dă răsplată celor ce fac binele, iar pe aceia, care săvârșesc răul, îi pedepsește după cum merită, de aceea se numește drept.
Această dreptate cu oamenii, Dumnezeu o face pentru că aceasta o cere firea sa dumnezeiască. Cu toate că de multe ori nu pedepsește sau nu răsplătește pe oameni îndată ce săvârșesc răul sau binele, totuși, El va face dreptate cuvenită sau pe lumea cealaltă sau chiar pe aceasta, însă atunci când înțelepciunea sa va crede de cuviință.
I. Dumnezeu e drept. Cain omoară din invidie pe fratele său Abel. Dumnezeu îl dojenește pentru fapta lui cea groaznică și-i întipărește pe frunte semnul nelegiuirii.
Din clipa acea el nu mai află pace.
Prigonit de cea mai mare remușcare a conștiinței, fuge din casa părintească; fugar și nenorocit rătăcește pe fața pământului. Blestemul lui Dumnezeu îl prigonește oriunde. Membrele trupului său sunt cuprinse de o tremurătură îngrozitoare.
(Sf. Scriptură – Facerea 4)
II. Irod pedepsit. Irod, nemulțumindu-se că abia tăiase capul Sf. Ioan Botezătorul, tratează pe Isus Cristos ca nebun; dar, trădat de un nepot al său, care-l cheamă la Roma la împărat, își pierde domnia, și fiind exilat în Spania, moare în chipul cel mai mizerabil. Așa și-a ispășit fărădelegile sale pe lumea aceasta.
III. Voltaire și dreptatea lui Dumnezeu. Nelegiuitul Voltaire (Volter) scria prietenului său D’Alember la 25 februarie 1758: «După douăzeci de ani se va vedea că Dumnezeu e un frumos joc!»
Jocul s-a văzut într-adevăr! La 25 februarie 1778, Voltaire a fost lovit de cea dintâi hemoragie (scurgere de sânge), care în scurt timp l-a dus la mormânt.
Cere un preot, care să-i dea Sfintele Taine, dar prietenii săi, duși de el însuși pe calea nelegiuirii, nu au vrut să-i îndeplinească dorința și el se deznădăjdui. Ochii i se bulbucară îngrozitor și tremurând de frică, chemă în zadar pe acel Dumnezeu, ce fără rușine îl blestemase atât timp în viața sa!
Acel Iad, despre care a râs de atâtea ori în viață, îl vedea în acea clipă deschis sub picioarele sale, și tremurând de groază, muri deznădăjduit.
(Herel – Voltaire)
16. Sunt mai mulți Dumnezei?
Nu, este numai un singur Dumnezeu.
EXPLICAȚIE: Cu acest răspuns foarte scurt catehismul ne învață două lucruri: a) Dumnezeu există; b) este numai un singur Dumnezeu.
I. Dumnezeu există. Am vorbit despre existența lui Dumnezeu în paginile de mai sus; acum să vedem pe scurt ce ne învață Credința și Rațiunea (mintea omenească) despre aceasta.
(A) Credința ne învață că Dumnezeu există. Credința nu este decât ceea ce a descoperit Dumnezeu și ne învață Sf. Biserică. Așa știm că Dumnezeu s-a arătat oamenilor de multe ori și în multe chipuri, la început prin patriarhi și proroci, iar în cele din urmă prin Fiul său Isus Cristos.
În Sf. Scriptură citim că s-a arătat și a vorbit de atâtea ori cu Adam și Eva, cu Cain, (exemplul de mai sus), cu Avram, Isac, Iacob și Moise etc. Venind Isus Cristos ne-a învățat acest adevăr pe deplin, după cum se citește din Evanghelie.
(B) Rațiunea (mintea omenească) ne dovedește că Dumnezeu există.
1. Observați o biserică; are temelie, pereți, ferestre, uși, boltă, acoperiș, altar etc.
Cine ar putea crede că n-a fost un arhitect, care a pus atâția lucrători ca s-o facă? Acum priviți lumea.
Cât de mare e! Cât de întinsă! Câte lucruri frumoase vedem în ea! Stele, soare, lună, munți, dealuri, șesuri, râuri etc. Ei bine, orice minte sănătoasă din această observație conclude că singure nu s-au făcut, ca și biserica, ci le-a făcut cineva. Acesta este Dumnezeu.
2. Observați orice mașină, de pildă, un ceas. Vedeți o mulțime de rotițe și altele, care se deosebesc cu totul una de alta; fiecare are un scop aparte; iar toate împreună formează mașina minunată, care ne arată timpul.
Acum să observăm din nou lumea. În ea vedem o rânduială mult mai minunată decât la un ceas sau la o mașină. Iată soarele, luna, stelele și multe alte planete care se învârtesc într-un chip uimitor după cum au observat învățații. Ziua, noaptea, primăvara, vara, toamna și iarna urmează una după alta într-un chip uimitor. Ei, bine, precum am spune că-i nebun cine ar zice că o mașină sau un ceas s-au făcut singure, tot așa e un adevărat nebun acela care, cercetând lumea aceasta și cu toată rânduiala ei, n-ar crede că este un Dumnezeu înțelept care le-a făcut și le-a dat anumite legi.
3. Când facem un rău, ne este teamă și ne rușinăm. Aceasta se întâmplă, pentru că Dumnezeu, care este, făcându-ne, a întipărit în sufletul nostru cunoștința binelui și a răului, și o lege care ne îndeamnă să facem binele și să fugim de rău. În primejdii și în nevoi, chiar și cei necredincioși, se simt plecați spre rugăciune, pentru că simt în adâncul inimii lor că Dumnezeu există iar dacă spun că Dumnezeu nu există, aceasta o fac pentru ca să-și îndeplinească mai liberi poftele și dorințele lor păcătoase.
II. Este numai un singur Dumnezeu. Acest adevăr e împotriva păgânilor care, din pricină că mintea omenească a fost întunecată de răutate, se închinau la mai mulți zei, făcuți de mâinile lor din lut, lemn, bronz, aur, argint sau alte metale, reprezentând fel de fel de făpturi ba chiar și pe diavol. Cât de nefericiți erau, precum mai sunt și astăzi acolo unde nu s-a predicat Evanghelia. Dar ferice de noi că Dumnezeu ni s-a făcut cunoscut așa cum este, adică: nu pot să fie mai mulți
Dumnezei, ci este numai El singur.
Astfel, în Sf. Scriptură citim: «Dumnezeu a creat… Dumnezeu zise… Dumnezeu a făcut…» (Ex. 20,2). Dând cele zece porunci, spuse: «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău» (Deut. 5,6). «Ascultă, o Israel! Domnul Dumnezeul nostru este un Dumnezeu singur» (Deut. 4,4). «Eu sunt Dumnezeu și afară de mine nu-i nici un alt Dumnezeu» (Isaia 46, 9).
Acest adevăr îl poate dovedi chiar și numai mintea omenească, pentru că cine nu înțelege că soarele, luna, animalele etc, la care se închinau păgânii, nu sunt dumnezei, ci numai niște făpturi?
I. Mărturisirea rațiunii. Marele și învățătul francez, Episcopul Fenelon, se plimba într-o seară cu un băiețaș. Cerul era splendid și strălucitor de stele, și toată natura era în cea mai sublimă și adâncă liniște.
Deodată băiatul întrebă pe Fenelon, cât e ceasul.
Episcopul se uită la ceas: era opt.
– Cât e de frumos, zise băiatul, îmi permiteți să mă uit la el?
– Bucuros, răspunse bunul Episcop și i-l dădu.
Însă după ce băiatul îl cercetase dea binelea: Lucru curios adăugă Fenelon, acest ceas s-a făcut singur.
– O, e cu neputință; Monseniore, glumiți!
– Nu, dragă Alois, nu glumesc deloc.
– Dar, oare ți se pare ca aceasta e cu neputință?
– Da. Monseniore, niciodată nu sa întâmplat ca un ceas să se facă de la sine. Rotițele acelea așa de mici au atâta exactitate ca să regleze mișcarea încât nu numai că trebuie o inteligență pentru a le așeza, dar puțini oameni ar reuși cu toate eforturile lor. Că acest ceas să se fi făcut singur, e ceva cu neputință; da Monseniore, desigur că cine v-a spus-o, v-a amăgit.
Fenelon îmbrățișă atunci băiatul și arătându-i cu dreapta cerul exclamă cu durere:
– Prin urmare ce trebuie zis de aceia, care spun că toate aceste minunății sau făcut de la sine, și că Dumnezeu nu există?
– Da? Cum se poate să fie oamenii așa de nebuni!?
– O, din păcate sunt; însă, slavă Domnului, sunt puțini… Dar oare să creadă? Sigur n-aș putea spune, atât de mult ar trebui silită rațiunea și inima, natura și bunul simț pentru a putea vorbi astfel.
A existat odată cel dintâi om, și de la sine n-a putut exista! Atunci cine l-a creat? E foarte clar că trebuie să fi fost o Ființă existentă în afară de el… Și noi pe această ființă o chemăm Dumnezeu. Deci a tăgădui pe Dumnezeu, nu înseamnă oare a merge contra rațiunii?
(Viața lui Fenelon)
Dumnezeul adevărat al inimii este acela pentru care se jertfește orice.
Dumnezeul zgârcitului este aurul, al bețivului este alcoolul, vinul etc.
Căutați deci ca Dumnezeul vostru să fie Creatorul și Domnul cerului și al pământului, căci numai El este adevărat Dumnezeu.
Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.