Meniu

Despre Dumnezeu

Articolul I al Simbolului

Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului şi al pământului.

EXPLICAŢIE: Cuvântul cred are mai multe înţelesuri: a) înseamnă o încredere nesigură sau şovăielnică, de pildă: cred că mâine voi merge la biserică, adică aş vrea să merg, însă dacă voi fi împiedicat nu voi merge; b) înseamnă o presupunere, de pildă: cred că mâine va fi timp frumos, adică, după cum se arată vremea, presupun că va fi timp frumos; c) înseamnă un lucru adevărat. Cuvântul cred în Simbolul Apostolilor are această din urmă însemnare: Cred în Dumnezeu, înseamnă, că ţin cu tărie ca adevărate toate câte sunt cuprinse în cele douăsprezece articole ale Simbolului Apostolilor. Această credinţă neclintită din Simbolul Apostolilor ni le-a descoperit Dumnezeu, care nu poate înşela şi nici nu se poate înşela el singur.

7. Cine este Dumnezeu?

Dumnezeu este un duh desăvârşit, creatorul cerului şi al pământului.

EXPLICAŢIE: Noi numim Dumnezeu fiinţa cea mai perfectă şi mai puternică, care este făcătorul şi stăpânul lumii întregi. Că există Dumnezeu ne dovedeşte Sf. Scriptură precum şi raţiunea (mintea) omenească. Chiar şi păgânii au admis întotdeauna, că peste lumea aceasta este Dumnezeu.

Pilde

I. Sunt acela care sunt. Pe când Moise păzea oile socrului său, văzu că un mărăcine ardea, dar nu se mistuia. Apropiindu-se cu mirare de acel mărăcine, auzi un glas care-i vorbea, şi îl trimitea să scoată pe Israeliţi din Egipt. Moise îl întrebă, cine este. Dumnezeu îi răspunse: «Eu sunt acela care sunt; aşa vei spune fiilor lui Israel: Acela care este m-a trimis la voi» (Exod IV).

 

II. Mărturisirea lui Plutarc. Învăţatul păgân, Plutarc, lăsă scris: «Înconjurând toată lumea, se pot găsi oraşe fără ziduri, fără şcoli şi fără împăraţi. Dar un oraş, care să n-aibă nici un Dumnezeu, nici temple, nu s-a mai văzut, şi eu cred, că mai uşor se poate închipui un oraş fără temple decât existenţa unei societăţi fără credinţă într-un Dumnezeu

(Plutarc. Colot.)

 

III. Mărturisirea celor mai renumiţi Învăţaţi. Doctorul Dennert, învăţat german, a făcut un examen asupra părerilor religioase, ce le-au avut 300 de învăţaţi dintre secolele XV-XIX, alegând pe cei mai renumiţi în ştiinţele naturale: botanica, fizica, astronomia, fisiologia, etc. Iată rezultatul acestui studiu publicat la Berlin în anul 1903.

În perioada I, adică din sec. XVXVII, citează 82 de învăţaţi între care 79 credincioşi; dintre aceştia cei mai renumiţi au fost practicanţi, ca de exemplu Newton, Huvgens, Leibnitz, Këpler, Galileu, Copernic etc.

În perioada II, adică din sec. XVIII, citează 55 de nume: 5 necredincioşi, 11 a căror credinţă nu este cunoscută, 39 credincioşi, care admit existenţa lui Dumnezeu, a sufletului, a revelaţiunii etc. Cei mai celebri sunt: Herschelt, Linneo, Werner, Bradley.

În perioada III, care cuprinde sec. XIX, se numără 167 de învăţaţi mai renumiţi; dintre care 124 sunt credincioşi, 27 n-au opinii filozofice foarte cunoscute, şi numai 12 sunt necredincioşi.

Într-un cuvânt, Dennert din 300 de învăţaţi găseşte 242 credincioşi mai iluştri. Cine mai are curajul să spună că ştiinţa va distruge credinţa?!…

(Pastor. Dict. apol)

 

IV. O sărutare lui Dumnezeu. Un filozof francez Sentennis spunea că oamenii cred în Dumnezeu, numai pentru că aşa au învăţat de copii; şi ca dovadă voi să crească un copil în vila sa, fără ca să i se vorbească vreodată de Dumnezeu, convins că nu s-ar fi gândit niciodată la Creator. Într-o bună dimineaţă găsi copilul aşezat pe pământ cu ochii ridicaţi spre soarele de răsărit, şi către care zicea «Ce frumos eşti, o soare, şi cu cât mai frumos şi mai mare trebuie să fie Cel ce te-a făcut! Eu nu-l cunosc, dacă îl vezi, du-i o sărutare de la mine».

Acel copilaş din existenţa soarelui a înţeles existenţa lui Dumnezeu.

Imitaţi-l, ridicându-vă mintea de la lucrurile văzute la Dumnezeu, Creatorul lor.

(Sentennis)

 

V. Ateul care se roagă. Volney, un renumit necredincios, se ducea cu câţiva prieteni pe mare de la Baltimora la New York. Deodată se stârni un vânt puternic, şi corăbioara ce-i ducea puţin mai avea ca să se scufunde. Într-o aşa primejdie fiecare a început să se roage: chiar şi Volney începu să spună, după cum îşi mai amintea, câte un Bucură-te Marie, cu evlavie mişcătoare. Trecând primejdia, cineva îl întrebă: «Spune-mi, cui te rugai, dacă susţii că nu există Dumnezeu?» Necredinciosul răspunse: «Poţi să te arăţi necredincios la masa ta de studiu, dar e cu neputinţă să fii necredincios în faţa unei mari furtuni».

– Câţi din necredincioşi nu fac tot aşa în faţa primejdiei?

8. Pentru ce numim pe Dumnezeu duh?

Numim pe Dumnezeu Duh, pentru că este o fiinţă care are minte şi voinţă, dar nu are trup, şi de aceea nu-l putem vedea.

9. Pentru ce zicem că Dumnezeu este desăvârşit?

Zicem că Dumnezeu este desăvârşit, pentru că are toate însuşirile cele bune, fără număr şi fără măsură.

EXPLICAŢIE: Adică tot ce poate să existe sau putem să ne închipuim mai frumos şi mai bun, Dumnezeu trebuie să aibă gradul cel mai înalt: altfel n-ar mai putea fi Dumnezeu pentru că atunci ar mai putea să fie altcineva mai frumos şi mai bun decât El, ceea ce nu se poate.

10. Are Dumnezeu început?

Dumnezeu nu are început şi nici nu va avea sfârşit, adică Dumnezeu este veşnic.

EXPLICAŢIE: Zicem că un lucru are început, dacă n-a fost totdeauna, ci odată a început să fie, aşa cum de exemplu ziua are început, pentru că înainte de răsăritul soarelui era noapte nu ziuă. Toate câte sunt în lumea aceasta au un început; numai Dumnezeu nu a avut început; pentru că El există de la sine, adică nu-i făcut de nimeni, dar toate sunt făcute de El.

11. Unde este Dumnezeu?

Dumnezeu este în cer, pe pământ şi în tot locul, adică Dumnezeu este pretutindeni.

EXPLICAŢIE: A fi în acelaşi timp aici, la Bucureşti, la Roma şi în alte locuri, este mai bine decât a fi numai aici.

Însă Dumnezeu, fiindcă-i cel mai desăvârşit, trebuie să fie în toate locurile, adică pretutindeni.

12. Ştie şi vede Dumnezeu toate?

Da, Dumnezeu ştie şi vede toate, chiar şi gândurile noastre cele mai ascunse; adică Dumnezeu este atotştiutor.

EXPLICAŢIE: A şti este un lucru care ne place foarte mult. Câtă osteneală ne dăm ca să învăţăm ceva, cât timp citim o lecţie până ce ne rămâne ceva în cap.

În fiecare zi, mergând la şcoală sau citind o carte bună, învăţăm ceva.

Ei bine, Dumnezeu ştie şi cunoaşte toate. Toate cunoştinţele, ce le-au avut vreodată oamenii de la începutul lumii sau le vor avea în viitor, toate le are El în chipul cel mai perfect; şi pentru că e oriunde, Dumnezeu vede toate.

Eu, de pildă, nu cunosc gândurile altuia, nici el nu cunoaşte gândul meu; Dumnezeu însă le vede pe toate. Lui nu-i putem ascunde nici un gând. De aceea Dumnezeu se numeşte atotştiutor. Acest gând că Dumnezeu este în orice loc şi că vede toate a ajutat pe mulţi să se sfinţească.

Pilde

I. Susana cea curată. Gândul că Dumnezeu e pretutindeni şi că vede toate, a făcut ca mulţi să nu păcătuiască. Pe când evreii erau robi în Babilonia, se află între ei o femeie temătoare de Dumnezeu, numită Susana.

Într-o zi doi bătrâni evrei voiau să o amăgească ca să săvârşească cu ei un păcat ruşinos, zicându-i că nu-i va vedea nimeni; altfel, dacă n-ar fi consimţit, ar fi acuzat-o că era vinovată de un păcat urât şi ar fi fost osândită la moarte.

Susana le răspunse: «E mai bine să mor, decât să păcătuiesc în faţa Domnului». Cei doi bătrâni o acuzară şi fu condamnată a fi omorâtă cu pietre deşi ea se dezvinovăţi cum trebuie. Însă Dumnezeu n-o părăsi, ci trimise pe prorocul Daniel, care descoperi nevinovăţia ei şi minciuna celor doi bătrâni.

Atunci cei doi bătrâni au fost osândiţi la moarte, iar Susana a fost scăpată şi cinstită.

(Daniel, XIII)

 

II. Dumnezeu ne vede. Un băieţel zicea surorii sale într-o zi:

– «Nu-i nimeni acum în casă. Vino încoace, eu ştiu unde a ascuns mama un lucru bun; să-l luăm şi să-l mâncăm împreună».

– «Nu, nu-i adevărat că nu-i nimeni, răspunse copila; e Dumnezeu, care-i pretutindeni şi eu nu vreau să fac rău în faţa lui!»

Copila avea dreptate: imitaţi-o, şi să nu faceţi nici un rău în faţa lui Dumnezeu.

13. Poate face Dumnezeu toate?

Da, Dumnezeu poate face tot ce voieşte: adică Dumnezeu este atotputernic.

EXPLICAŢIE: Dumnezeu nu-i ca noi; multe lucruri am vrea să facem, dar nu putem. Aceasta nu i se întâmplă lui Dumnezeu. El poate să facă toate câte le vrea: ajunge numai să vrea ceva şi se face în acelaşi timp. De aceea se numeşte atotputernic. Însă, luaţi seama, că Dumnezeu nu poate să facă răul, pentru că nu-l poate voi.

Pildă

I. Numai Dumnezeu e puternic într-adevăr. Clotariu, regele francezilor, fiind greu bolnav şi simţind că puterile îl părăseau, zicea celor ce-l înconjurau: – «Ce gândiţi voi? Oare regele Cerului nu trebuie să fie foarte puternic că aşa de uşor, cu puţină febră (friguri), doboară pe cei mai puternici monarhi ai pământului?»

(Baroniu – Anale).

14. Este Dumnezeu sfânt?

Da, Dumnezeu este sfânt: adică el iubeşte binele şi urăşte răul.

EXPLICAŢIE: A iubi şi a voi răul este o nedesăvârşire, de aceea nu poate fi în Dumnezeu.

A fi sfânt înseamnă a voi şi a face numai binele şi aceasta este o adevărată perfecţiune, care în Dumnezeu nu poate lipsi. Cu cât vom săvârşi numai binele şi ne vom feri de orice rău, adică de păcat, cu atât mai mult ne vom asemăna cu Dumnezeu.

Acest gând trebuie să ne îndemne la sfinţenie.

Pildă

Dumnezeu este sfânt. Blanca, o regină înţeleaptă şi evlavioasă a Franţei, zicea fiului său, Ludovic al IX-lea: «Fiul meu, numai Domnul ştie cât te iubesc; dar aş fi mai mulţumită să te văd că mori în braţele mele decât să te pătezi cu un singur păcat de moarte». Tânărul Ludovic, ajungând rege, nu uită niciodată acele sfinte cuvinte, ba chiar le repeta când se afla în vreo primejdie de păcat. Aşa a ajuns să fie Sfântul Ludovic regele Franţei.

15. Este Dumnezeu drept?

Da, Dumnezeu este drept; şi de aceea el răsplăteşte binele şi pedepseşte răul.

EXPLICAŢIE: Drept se cheamă omul care dă fiecăruia ceea ce i se cuvine, şi nu ia ceea ce nu-i aparţine; Dumnezeu însă dă răsplată celor ce fac binele, iar pe aceia, care săvârşesc răul, îi pedepseşte după cum merită, de aceea se numeşte drept.

Această dreptate cu oamenii, Dumnezeu o face pentru că aceasta o cere firea sa dumnezeiască. Cu toate că de multe ori nu pedepseşte sau nu răsplăteşte pe oameni îndată ce săvârşesc răul sau binele, totuşi, El va face dreptate cuvenită sau pe lumea cealaltă sau chiar pe aceasta, însă atunci când înţelepciunea sa va crede de cuviinţă.

Pilde

I. Dumnezeu e drept. Cain omoară din invidie pe fratele său Abel. Dumnezeu îl dojeneşte pentru fapta lui cea groaznică şi-i întipăreşte pe frunte semnul nelegiuirii.

Din clipa acea el nu mai află pace.

Prigonit de cea mai mare remuşcare a conştiinţei, fuge din casa părintească; fugar şi nenorocit rătăceşte pe faţa pământului. Blestemul lui Dumnezeu îl prigoneşte oriunde. Membrele trupului său sunt cuprinse de o tremurătură îngrozitoare.

(Sf. Scriptură – Facerea 4)

 

II. Irod pedepsit. Irod, nemulţumindu-se că abia tăiase capul Sf. Ioan Botezătorul, tratează pe Isus Cristos ca nebun; dar, trădat de un nepot al său, care-l cheamă la Roma la împărat, îşi pierde domnia, şi fiind exilat în Spania, moare în chipul cel mai mizerabil. Aşa şi-a ispăşit fărădelegile sale pe lumea aceasta.

 

III. Voltaire şi dreptatea lui Dumnezeu. Nelegiuitul Voltaire (Volter) scria prietenului său D’Alember la 25 februarie 1758: «După douăzeci de ani se va vedea că Dumnezeu e un frumos joc!»

Jocul s-a văzut într-adevăr! La 25 februarie 1778, Voltaire a fost lovit de cea dintâi hemoragie (scurgere de sânge), care în scurt timp l-a dus la mormânt.

Cere un preot, care să-i dea Sfintele Taine, dar prietenii săi, duşi de el însuşi pe calea nelegiuirii, nu au vrut să-i îndeplinească dorinţa şi el se deznădăjdui. Ochii i se bulbucară îngrozitor şi tremurând de frică, chemă în zadar pe acel Dumnezeu, ce fără ruşine îl blestemase atât timp în viaţa sa!

Acel Iad, despre care a râs de atâtea ori în viaţă, îl vedea în acea clipă deschis sub picioarele sale, şi tremurând de groază, muri deznădăjduit.

(Herel – Voltaire)

Practică: Voiţi ca Dumnezeu să nu vă pedepsească, ci să vă dea cununa răsplăţii? Gândiţi-vă bine la dreptatea Lui mai înainte de orice faptă, dar mai ales când sunteţi în primejdie de a săvârşi răul.

16. Sunt mai mulţi Dumnezei?

Nu, este numai un singur Dumnezeu.

EXPLICAŢIE: Cu acest răspuns foarte scurt catehismul ne învaţă două lucruri: a) Dumnezeu există; b) este numai un singur Dumnezeu.

I. Dumnezeu există. Am vorbit despre existenţa lui Dumnezeu în paginile de mai sus; acum să vedem pe scurt ce ne învaţă Credinţa şi Raţiunea (mintea omenească) despre aceasta.

(A) Credinţa ne învaţă că Dumnezeu există. Credinţa nu este decât ceea ce a descoperit Dumnezeu şi ne învaţă Sf. Biserică. Aşa ştim că Dumnezeu s-a arătat oamenilor de multe ori şi în multe chipuri, la început prin patriarhi şi proroci, iar în cele din urmă prin Fiul său Isus Cristos.

În Sf. Scriptură citim că s-a arătat şi a vorbit de atâtea ori cu Adam şi Eva, cu Cain, (exemplul de mai sus), cu Avram, Isac, Iacob şi Moise etc. Venind Isus Cristos ne-a învăţat acest adevăr pe deplin, după cum se citeşte din Evanghelie.

(B) Raţiunea (mintea omenească) ne dovedeşte că Dumnezeu există.

1. Observaţi o biserică; are temelie, pereţi, ferestre, uşi, boltă, acoperiş, altar etc.

Cine ar putea crede că n-a fost un arhitect, care a pus atâţia lucrători ca s-o facă? Acum priviţi lumea.

Cât de mare e! Cât de întinsă! Câte lucruri frumoase vedem în ea! Stele, soare, lună, munţi, dealuri, şesuri, râuri etc. Ei bine, orice minte sănătoasă din această observaţie conclude că singure nu s-au făcut, ca şi biserica, ci le-a făcut cineva. Acesta este Dumnezeu.

2. Observaţi orice maşină, de pildă, un ceas. Vedeţi o mulţime de rotiţe şi altele, care se deosebesc cu totul una de alta; fiecare are un scop aparte; iar toate împreună formează maşina minunată, care ne arată timpul.

Acum să observăm din nou lumea. În ea vedem o rânduială mult mai minunată decât la un ceas sau la o maşină. Iată soarele, luna, stelele şi multe alte planete care se învârtesc într-un chip uimitor după cum au observat învăţaţii. Ziua, noaptea, primăvara, vara, toamna şi iarna urmează una după alta într-un chip uimitor. Ei, bine, precum am spune că-i nebun cine ar zice că o maşină sau un ceas s-au făcut singure, tot aşa e un adevărat nebun acela care, cercetând lumea aceasta şi cu toată rânduiala ei, n-ar crede că este un Dumnezeu înţelept care le-a făcut şi le-a dat anumite legi.

3. Când facem un rău, ne este teamă şi ne ruşinăm. Aceasta se întâmplă, pentru că Dumnezeu, care este, făcându-ne, a întipărit în sufletul nostru cunoştinţa binelui şi a răului, şi o lege care ne îndeamnă să facem binele şi să fugim de rău. În primejdii şi în nevoi, chiar şi cei necredincioşi, se simt plecaţi spre rugăciune, pentru că simt în adâncul inimii lor că Dumnezeu există iar dacă spun că Dumnezeu nu există, aceasta o fac pentru ca să-şi îndeplinească mai liberi poftele şi dorinţele lor păcătoase.

II. Este numai un singur Dumnezeu. Acest adevăr e împotriva păgânilor care, din pricină că mintea omenească a fost întunecată de răutate, se închinau la mai mulţi zei, făcuţi de mâinile lor din lut, lemn, bronz, aur, argint sau alte metale, reprezentând fel de fel de făpturi ba chiar şi pe diavol. Cât de nefericiţi erau, precum mai sunt şi astăzi acolo unde nu s-a predicat Evanghelia. Dar ferice de noi că Dumnezeu ni s-a făcut cunoscut aşa cum este, adică: nu pot să fie mai mulţi

Dumnezei, ci este numai El singur.

Astfel, în Sf. Scriptură citim: «Dumnezeu a creat… Dumnezeu zise… Dumnezeu a făcut…» (Ex. 20,2). Dând cele zece porunci, spuse: «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău» (Deut. 5,6). «Ascultă, o Israel! Domnul Dumnezeul nostru este un Dumnezeu singur» (Deut. 4,4). «Eu sunt Dumnezeu şi afară de mine nu-i nici un alt Dumnezeu» (Isaia 46, 9).

Acest adevăr îl poate dovedi chiar şi numai mintea omenească, pentru că cine nu înţelege că soarele, luna, animalele etc, la care se închinau păgânii, nu sunt dumnezei, ci numai nişte făpturi?

Pilde

I. Mărturisirea raţiunii. Marele şi învăţătul francez, Episcopul Fenelon, se plimba într-o seară cu un băieţaş. Cerul era splendid şi strălucitor de stele, şi toată natura era în cea mai sublimă şi adâncă linişte.

Deodată băiatul întrebă pe Fenelon, cât e ceasul.

Episcopul se uită la ceas: era opt.

– Cât e de frumos, zise băiatul, îmi permiteţi să mă uit la el?

– Bucuros, răspunse bunul Episcop şi i-l dădu.

Însă după ce băiatul îl cercetase dea binelea: Lucru curios adăugă Fenelon, acest ceas s-a făcut singur.

– O, e cu neputinţă; Monseniore, glumiţi!

– Nu, dragă Alois, nu glumesc deloc.

– Dar, oare ţi se pare ca aceasta e cu neputinţă?

– Da. Monseniore, niciodată nu sa întâmplat ca un ceas să se facă de la sine. Rotiţele acelea aşa de mici au atâta exactitate ca să regleze mişcarea încât nu numai că trebuie o inteligenţă pentru a le aşeza, dar puţini oameni ar reuşi cu toate eforturile lor. Că acest ceas să se fi făcut singur, e ceva cu neputinţă; da Monseniore, desigur că cine v-a spus-o, v-a amăgit.

Fenelon îmbrăţişă atunci băiatul şi arătându-i cu dreapta cerul exclamă cu durere:

– Prin urmare ce trebuie zis de aceia, care spun că toate aceste minunăţii sau făcut de la sine, şi că Dumnezeu nu există?

– Da? Cum se poate să fie oamenii aşa de nebuni!?

– O, din păcate sunt; însă, slavă Domnului, sunt puţini… Dar oare să creadă? Sigur n-aş putea spune, atât de mult ar trebui silită raţiunea şi inima, natura şi bunul simţ pentru a putea vorbi astfel.

A existat odată cel dintâi om, şi de la sine n-a putut exista! Atunci cine l-a creat? E foarte clar că trebuie să fi fost o Fiinţă existentă în afară de el… Şi noi pe această fiinţă o chemăm Dumnezeu. Deci a tăgădui pe Dumnezeu, nu înseamnă oare a merge contra raţiunii?

(Viaţa lui Fenelon)

Practică: Nu ajunge să crezi că este Dumnezeu, ci trebuie să-l recunoşti şi să-l cinsteşti cum se cuvine.

Dumnezeul adevărat al inimii este acela pentru care se jertfeşte orice.

Dumnezeul zgârcitului este aurul, al beţivului este alcoolul, vinul etc.

Căutaţi deci ca Dumnezeul vostru să fie Creatorul şi Domnul cerului şi al pământului, căci numai El este adevărat Dumnezeu.

© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *