Meniu

Despre facerea lumii

24. Cine a făcut lumea?

Dumnezeu a făcut lumea, adică cerul şi pământul şi toate câte sunt în ele.

EXPLICAŢIE: Acum mai multe mii de ani în urmă nu era nimic: nici pământul, nici soarele, nici luna, nici stelele, nici ierburile, nici animalele, şi nici oamenii; într-un cuvânt nu era nimic. Dumnezeu a fost acela, care numai din bunătatea sa, s-a hotărât să facă tot ce vedem în lumea aceasta.

25. Din ce a făcut Dumnezeu lumea?

Dumnezeu a făcut lumea din nimic.

EXPLICAŢIE: Când face lemnarul o bancă, o sanie sau altceva, îi trebuie lemn şi cuie din care să le facă; ba îi mai trebuie şi unelte, cel puţin o bardă şi un ferăstrău cu care să le facă. Dumnezeu însă, fiind atotputernic, n-a avut nevoie de nimic din care să facă lumea asta; a poruncit şi toate s-au făcut. Chiar şi noi câţiva ani mai înainte nu eram; şi tot Dumnezeu ne-a făcut. E adevărat că avem părinţii noştrii, dar fără Dumnezeu ei nu ne-ar fi putut face. Vedeţi chiar şi ierburile şi floricelele din seminţele aruncate în pământ, tot Dumnezeu le-a făcut pe cele dintâi. Şi de aceea Dumnezeu se numeşte Creator, adică Făcătorul lumii din nimic.

Pilde

Lumea nu-i din întâmplare. Renumitul Kircher, ştiind că va fi vizitat de un prieten necredincios care zicea că lumea s-a făcut de la sine, aşeză un glob al pământului, pe o masă în camera sa de studiu. Intrând prietenul, el se făcu că n-a prins de veste şi-şi urmări studiile sale. Prietenul, zărind acel glob, începu a se mira de perfecţiunea şi frumuseţea lui şi apoi întrebă pe astronom: «Cine a făcut acest glob aşa de frumos? Cine-i norocosul lui stăpân». Kircher îi răspunse: «Acel glob n-are stăpân; ba mai mult, nimeni nu l-a făcut; s-a făcut singur». – «Tu vrei să-ţi baţi joc de mine, răspunse supărat necredinciosul. Cum vrei să cred această nebunie?» – «Prietene, adăugă Kircher; tu nu poţi să te convingi că acest glob să se fi făcut singur şi apoi îndrăzneşti a spune că această lume, acest glob adevărat aşa de perfect şi de frumos, plin de mişcare şi de viaţă s-a făcut singur, din întâmplare? Dacă crezi aşa ceva eşti un adevărat nebun».

(Mehler. – Pilde)

26. În câte zile a făcut Dumnezeu lumea?

Dumnezeu a făcut lumea în şase zile.

EXPLICAŢIE: Pentru ca noi să facem ceva ne trebuie un timp mai mult ori mai puţin îndelungat, însă Dumnezeu când vrea să facă ceva n-are nevoie de nici un timp, pentru că, fiind atotputernic, ajunge numai să vrea. Tot aşa, când spunem că Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, nu înţelegem şase zile ca ale noastre, ci poate să fie şi şase secole, adică şase perioade de timp. Biserica ne lasă liberi a urma oricare părere a învăţaţilor relativ la facerea lumii, numai să recunoaştem că toată lumea a făcut-o Dumnezeu, şi că legile sau proprietăţile naturale ale lumii nu vin din materie ca atare, dar Dumnezeu le-a orânduit şi le-a stabilit.

Pildă

Facerea lumii. La început Dumnezeu făcu cerul şi pământul adică toate câte sunt în cer şi pe pământ; şi cu toate că putu să le facă într-o clipă, întrebuinţă şase perioade de timp, ce în Sf. Scriptură se numesc zile. În ziua întâi zise: «Să se facă lumină», şi lumină se făcu; în a doua zi făcu tăria; în a treia zi despărţi apele de pământ, şi porunci ca pământul să producă ierburi, flori şi tot felul de fructe; în a patra zi făcu soarele, luna şi stele; în a cincea zi făcu peştii şi păsările; în a şasea zi a creat toate celelalte animale, şi la sfârşit pe om. În ziua a şaptea Dumnezeu încetă a mai crea şi chemă acea zi Sâmbătă adică odihnă; apoi mai târziu porunci prin Moise ca această zi să se sfinţească şi să i se închine Lui.

(Sf. Scriptură – Facerea I)

27. Se îngrijeşte Dumnezeu de lume?

Da. Dumnezeu se îngrijeşte de lume: el o cârmuieşte şi o păstrează.

EXPLICAŢIE: Ca orişicare stăpân, Dumnezeu, după ce a făcut lumea, n-a părăsit-o, ci se îngrijeşte de ea. El este cel care dă căldură, ploaie, vântul şi toate câte le avem pentru viaţa noastră; El face ca soarele, luna, stelele să lumineze totdeauna la timpul hotărât, iar pământul să ne dea roadele sale. Dacă numai o clipă grija lui Dumnezeu (Providenţă) n-ar fi în lume, toate s-ar preface în nimicul din care au fost scoase.

Pildă

I. Sfântul Paul eremitul. La vârsta de 15 ani Sf. Paul eremitul părăsi bogăţiile cele mari, ce îi rămaseră de la părinţi, se retrase în pustiu să slujească numai lui Dumnezeu în post şi rugăciuni. Aici el nu se gândea la nimic căci Dumnezeu îi trimitea zilnic un corb cu o jumătate de pâine.

Într-o zi fu vizitat de Sf. Anton abate, şi, pe când vorbeau împreună despre Dumnezeu, iată că soseşte şi corbul, dar cu o pâine întreagă. «O iată, exclamă Sf. Paul, că bunătatea Domnului ne trimite prânzul! Sunt 60 de ani de când în fiecare zi primesc jumătate de pâine: dar azi suntem doi şi Isus a dublat porţia.

Cât e de bun Dumnezeu!»

(Breviarul 15 Ianuarie)

 

II. Fericitul Cottolengo. Puţini Sfinţi au avut atâta încredere în Pronia dumnezeiască ca Fericitul Cottolengo. El începu să adune împrejurul său orfani, bolnavi, neputincioşi, tot felul de suferinzi. A deschis spitale, orfelinate, a înălţat biserici şi case pentru mai multe congregaţii de preoţi şi maici, care se consfinţeau cu totul lui Dumnezeu pentru a îngriji de atâţia nenorociţi, şi nu se gândea niciodată la banii trebuincioşi, dar nici nu nădăjduia în cei mari şi avuţi. Aşa într-o zi pe când trebuia să se dea dejunul, i se prezentă Călugăriţa care avea grijă de ale mâncării şi-i făcu cunoscut că n-au nici o bucăţică de pâine şi nici bani pentru a cumpăra. «Fii liniştită, îi răspunse el! Să ne lăsăm cu totul Proniei dumnezeieşti, pentru că eu n-am, ce-i drept, nimic, şi nici în cutia de pomeni nu-i nimic, căci am văzut-o chiar acum; va face Domnul singur».

Într-adevăr Dumnezeu nu întârzie a-şi arăta grija părintească. După jumătate de oră Fericitul Cottolengo merge din nou la cutie şi găseşte mai multe bancnote şi chemând pe Soră îi zise: «Uită-te cât e de mare Pronia». Astfel de minuni s-au făcut şi se fac zilnic în Instituţiile acestui fericit. Aşa că astăzi îngrijeşte, ocroteşte şi hrăneşte mai multe mii de nefericiţi, dar numai şi numai din cele ce Prionia dumnezeiască le trimite, de aceia se şi numesc «Casa Proniei dumnezeieşti».

(Viaţa Fericitului Cottolengo)

Practică: Să ne înălţăm întotdeauna cu mintea de la creaturi la Creator, de la frumuseţea universului la frumuseţea şi bunătatea lui Dumnezeu. Când suntem întristaţi, amărâţi sau vedem că răul triumfează, să nu ne fie frică, să ne gândim că toate, chiar şi cele rele, Dumnezeu le va întoarce spre binele nostru. Feriţi-vă de cei nelegiuiţi, care zic că lumea nu este făcută de Dumnezeu, ci din întâmplare sau de la sine.
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *