Despre facerea lumii

Lumea nu-i din întâmplare. Renumitul Kircher, știind că va fi vizitat de un prieten necredincios care zicea că lumea s-a făcut de la sine, așeză un glob al pământului, pe o masă în camera sa de studiu. Intrând prietenul, el se făcu că n-a prins de veste și-și urmări studiile sale. Prietenul, zărind acel glob, începu a se mira de perfecțiunea și frumusețea lui și apoi întrebă pe astronom: «Cine a făcut acest glob așa de frumos? Cine-i norocosul lui stăpân». Kircher îi răspunse: «Acel glob n-are stăpân; ba mai mult, nimeni nu l-a făcut; s-a făcut singur». – «Tu vrei să-ți bați joc de mine, răspunse supărat necredinciosul. Cum vrei să cred această nebunie?» – «Prietene, adăugă Kircher; tu nu poți să te convingi că acest glob să se fi făcut singur și apoi îndrăznești a spune că această lume, acest glob adevărat așa de perfect și de frumos, plin de mișcare și de viață s-a făcut singur, din întâmplare? Dacă crezi așa ceva ești un adevărat nebun».

(Mehler. – Pilde)

Facerea lumii. La început Dumnezeu făcu cerul și pământul adică toate câte sunt în cer și pe pământ; și cu toate că putu să le facă într-o clipă, întrebuință șase perioade de timp, ce în Sf. Scriptură se numesc zile. În ziua întâi zise: «Să se facă lumină», și lumină se făcu; în a doua zi făcu tăria; în a treia zi despărți apele de pământ, și porunci ca pământul să producă ierburi, flori și tot felul de fructe; în a patra zi făcu soarele, luna și stele; în a cincea zi făcu peștii și păsările; în a șasea zi a creat toate celelalte animale, și la sfârșit pe om. În ziua a șaptea Dumnezeu încetă a mai crea și chemă acea zi Sâmbătă adică odihnă; apoi mai târziu porunci prin Moise ca această zi să se sfințească și să i se închine Lui.

(Sf. Scriptură – Facerea I)

I. Sfântul Paul eremitul. La vârsta de 15 ani Sf. Paul eremitul părăsi bogățiile cele mari, ce îi rămaseră de la părinți, se retrase în pustiu să slujească numai lui Dumnezeu în post și rugăciuni. Aici el nu se gândea la nimic căci Dumnezeu îi trimitea zilnic un corb cu o jumătate de pâine.

Într-o zi fu vizitat de Sf. Anton abate, și, pe când vorbeau împreună despre Dumnezeu, iată că sosește și corbul, dar cu o pâine întreagă. «O iată, exclamă Sf. Paul, că bunătatea Domnului ne trimite prânzul! Sunt 60 de ani de când în fiecare zi primesc jumătate de pâine: dar azi suntem doi și Isus a dublat porția.

Cât e de bun Dumnezeu!»

(Breviarul 15 Ianuarie)

II. Fericitul Cottolengo. Puțini Sfinți au avut atâta încredere în Pronia dumnezeiască ca Fericitul Cottolengo. El începu să adune împrejurul său orfani, bolnavi, neputincioși, tot felul de suferinzi. A deschis spitale, orfelinate, a înălțat biserici și case pentru mai multe congregații de preoți și maici, care se consfințeau cu totul lui Dumnezeu pentru a îngriji de atâția nenorociți, și nu se gândea niciodată la banii trebuincioși, dar nici nu nădăjduia în cei mari și avuți. Așa într-o zi pe când trebuia să se dea dejunul, i se prezentă Călugărița care avea grijă de ale mâncării și-i făcu cunoscut că n-au nici o bucățică de pâine și nici bani pentru a cumpăra. «Fii liniștită, îi răspunse el! Să ne lăsăm cu totul Proniei dumnezeiești, pentru că eu n-am, ce-i drept, nimic, și nici în cutia de pomeni nu-i nimic, căci am văzut-o chiar acum; va face Domnul singur».

Într-adevăr Dumnezeu nu întârzie a-și arăta grija părintească. După jumătate de oră Fericitul Cottolengo merge din nou la cutie și găsește mai multe bancnote și chemând pe Soră îi zise: «Uită-te cât e de mare Pronia». Astfel de minuni s-au făcut și se fac zilnic în Instituțiile acestui fericit. Așa că astăzi îngrijește, ocrotește și hrănește mai multe mii de nefericiți, dar numai și numai din cele ce Prionia dumnezeiască le trimite, de aceia se și numesc «Casa Proniei dumnezeiești».

(Viața Fericitului Cottolengo)