Meniu

Despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu

Articolul III al Simbolului

50. De la cine a primit Fiul lui Dumnezeu firea omenească?

Fiul lui Dumnezeu a primit firea omenească de la Preasfânta Fecioară Maria, prin puterea Sfântului Duh; de aceea Maria se numeşte Maica lui Dumnezeu, sau Născătoare de Dumnezeu.

EXPLICAŢIE: După cum am văzut mai înainte lui Dumnezeu i se făcu milă de om, şi-i trimise un Mântuitor; acesta era fiul său. Pentru a ne răscumpăra, Fiul, nu putea suferi ca Dumnezeu, de aceea se hotărî să ia firea omenească. Aici învăţăm din Crez că Isus Cristos a luat un trup şi un suflet ca şi noi, care au fost unite şi susţinute de aceeaşi persoană Dumnezeiască a Fiului. Tot aici mai învăţăm că Cristos a luat firea omenească din sânul Preasfintei Fecioare, dar numai prin puterea Dumnezeiască a Sf. Duh, a treia persoană a Sf. Treimi.

De aceea Sf. Fecioară, pentru că a născut pe Fiul lui Dumnezeu se numeşte Maica lui Dumnezeu, sau Născătoare de Dumnezeu. Cum s-a făcut aceasta noi nu înţelegem, pentru că este un mister.

Pildă

Nestor şi maternitatea Prea Sf. Fecioare. Cel dintâi eretic, care îndrăzneşte să tăgăduiască că Prea Sf. Fecioară merită să fie numită Maica lui Dumnezeu a fost Nestor, patriarh de Constantinopol în secolul V. Împotriva lui s-a ridicat toată lumea creştină; s-a făcut Conciliul ecumenic la 431 în Efes pentru a-l condamna. Toată ziua poporul aşteptă afară cu cea mai mare nerăbdare hotărârea sfinţilor părinţi.

În sfârşit seara, când a fost anunţat că Nestor a fost condamnat, tot poporul cu cel mai mare entuziasm începu să strige: «Maria e, într-adevăr, Maica lui Dumnezeu. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.» Şi fiind deja noapte, întovărăşiră pe episcopi până la locuinţele lor cu făclii aprinse, iar femeile aruncau în calea lor flori, arătând astfel cât de mult o iubeau pe Prea Sf. Fecioară, care a născut pe Cristos, Om-Dumnezeu, şi prin urmare e Maica lui Dumnezeu.

(Istoria bisericească)

Practică: Cinsteşte pe Prea Sf. Fecioară pentru această mare demnitate a ei, şi caută ca printr-o viaţă bună să dobândeşti ocrotirea ei cea puternică.

51. Cum se numeşte acest mister?

Acest mister se numeşte Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

EXPLICAŢIE: Se numeşte întruparea Fiului lui Dumnezeu, pentru că Fiul, a doua Persoană dumnezeiască, fără a înceta să fie Dumnezeu, a luat un trup şi un suflet ca toţi ceilalţi oameni.

52. Ce credem aşadar despre Isus Cristos, prin misterul întrupării?

Prin misterul întrupării credem, că Isus Cristos este totodată Dumnezeu adevărat şi om adevărat.

53. Câte naturi sau firi sunt în Isus Cristos?

În Isus Cristos sunt două naturi sau firi: natura dumnezeiască, pentru că este Dumnezeu şi natura omenească, pentru că este om.

EXPLICAŢIE: 1. După cum s-a spus, Isus Cristos este totodată Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Este Dumnezeu pentru că este a doua persoană a Sf. Treimi, care-i veşnică, adică a fost, este şi va fi totdeauna. Este şi om pentru că, luând firea omenească, a început să fie ceea ce nu era mai înainte, adică om.

2. Spunem şi credem că în Cristos sunt două naturi. Pentru a înţelege ceva din acest adevăr, trebuie ştiut că noi numim natură tot ce face ca ceva să fie ceea ce este nu altceva. Deci Isus Cristos, fiind Dumnezeu şi om, precum ne învaţă credinţa, trebuie să aibă tot ce aparţine omului şi lui Dumnezeu adică natura omenească şi cea dumnezeiască.

3. Iată câteva dovezi din Sf. Scriptură despre dumnezeirea şi omenirea lui Isus Cristos:

a) ar ajunge credinţa, că tot ce ne învaţă Biserica este adevărat. Biserica însă ne învaţă că în Sf. Scriptură avem foarte bune dovezi despre dumnezeirea lui Isus. Aşa că prorocul Isaia anunţase evreilor: «Iată, o fecioară va zămisli şi va naşte un fiu, care se va numi Emanuel, adică Dumnezeu cu voi». (Is XXXV). Arhanghelul Gabriel la numit pe Cristos: «Fiul lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul oamenilor», atât când s-a arătat Sf. Fecioare precum şi Sf. Iosif şi păstorilor, în noaptea când Isus s-a născut. Dar pentru ca orice dovadă să ne ajungă că la botezul lui, cerul s-a deschis şi Sf. Duh, în chipul unui porumbel, s-a coborât asupra lui, iar Tatăl din cer zise astfel: «Acesta-i Fiul meu iubit, întru care am binevoit». (Mat. 3,13-17). Sf. Ioan Evanghelistul ne spune: «Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit…; este Dumnezeu adevărat şi viaţă veşnică». (1Ioan 5).

b) Însuşi Isus Cristos în toată viaţa sa, prin vorbe şi prin fapte, ne-a dovedit foarte clar acest adevăr.

4. Pentru a dovedi că Isus a fost om, nu încape nici o îndoială, pentru că în Sf. Scriptură se citeşte că El s-a născut, a crescut, a mâncat, a dormit, a plâns, a vorbit, a îndurat necazurile şi nevoile vieţii omeneşti, ba la urmă a fost biciuit, răstignit, a murit şi a fost îngropat. Toate acestea nu le-ar fi putut face dacă n-ar fi fost şi om. Deci ar fi un mare păcat dacă noi chiar numai ne-am îndoi despre omenirea sau Dumnezeirea lui Isus Cristos.

Pildă

Ereticul Ariu. Abia îşi dobândi creştinismul pacea din partea păgânilor, si iată că diavolul, ca întotdeauna, începu să o tulbure printr-un preot necredincios din Alexandria, numit Ariu, care îndrăzni să tăgăduiască că Cristos era Dumnezeu.

Acest eretic a atras după el o mulţime de credincioşi atât în Răsărit, cât şi în Apus, ba chiar a dobândit ca Sf. Atanasiu apărătorul cel mai înfocat al credinţei catolice în contra lui, să fie surghiunit de la scaunul său episcopal. Arianii din Constantinopol şi din împrejurime, sileau pe episcopul Alexandru să primească în biserica sa pe Ariu. Nevoind episcopul, totuşi, ereticii au îndrăznit ca în triumf să-l ducă la biserică. Dar iată că pe când ei îl duceau cu mare pompă, ajungând în piaţa lui Constantin, se simţea rău, şi a fost nevoit să se retragă într-un loc ascuns. Văzând ai săi că nu se mai întorcea, au alergat să vadă ce i s-a întâmplat…, însă mare le-a fost mirarea. Ereticul Ariu zăcea mort la pământ, scăldat în sângele său, apucându-l o puternică hemoragie. Pe când nelegiuirea lui triumfa, dreptatea lui Dumnezeu l-a lovit.

(Istoria bisericească)

54. Sunt şi două persoane în Isus Cristos?

Nu. În Isus Cristos este numai o singură persoană, şi anume persoana dumnezeiască.

EXPLICAŢIE: Fiul lui Dumnezeu, făcându-se om, a unit natura dumnezeiască cu natura omenească numai într-o singură persoană, şi anume în persoana a doua a Sf. Treimi.

Prin urmare Cristos, deşi este om şi Dumnezeu, totuşi nu-i decât o singură persoană dumnezeiescă. Cum a făcut aceasta Dumnezeu, adică ca o singură persoană să aibă aceste două naturi, nu putem înţelege pentru că este un mister.

55. A avut Isus Cristos şi un tată ca om?

Nu. Isus Cristos nu a avut tată ca om.

56. Cine a fost Sf. Iosif?

Sfântul Iosif n-a fost tatăl, ci numai purtătorul de grijă a lui Isus Cristos, soţul Preasfintei Fecioare Maria.

EXPLICAŢIE: 1. Deja s-a spus fără judecată, că Isus a luat firea omenească din sânul Preasfintei Fecioare, dar numai prin puterea Sf. Duh, după cum însuşi Îngerul i-a spus Sf. Iosif, când voia să părăsească pe Sf. Maria, văzând-o însărcinată:

«Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria de soţie, căci ceea ce este într-însa de la Duhul Sfânt este». Prin urmare Isus ca om n-a avut tată.

2. Sfântul Iosif însă s-a numit tatăl lui Isus, dar numai tatăl adoptiv, pentru că purta de grijă lui Isus, era socotit ca tatăl lui. Totuşi Sf. Iosif a fost adevăratul soţ al Preasfintei Fecioare Maria. Însă atât înainte cât şi după naşterea lui Isus, a păstrat fecioria în toată viaţa sa ca şi Preasfânta Fecioară; şi de aceea, pentru sfinţenia lui cea mare, a meritat să-i fie dat în grijă Pruncul Isus şi să fie socotit de tatăl lui.

57. Pentru ce s-a făcut om fiul lui Dumnezeu?

Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, ca să poată suferi şi muri pentru noi.

EXPLICAŢIE: Când am vorbit despre păcatul celor dintâi oameni am arătat că păcatul este un rău nemărginit de mare, fiindcă supără şi necinsteşte pe Dumnezeu, care este nemărginit de Sfânt şi de bun. Pentru a scoate pe om dintr-un aşa mare rău, Fiul lui Dumnezeu s-a hotărât să ia firea omenească, ca să ne mântuiască, suferind şi murind pentru noi, dar aceasta nu putea s-o facă ca Dumnezeu, de aceea s-a făcut om ca să sufere şi să moară.

58. Unde s-a născut Isus Cristos?

Isus Cristos s-a născut la Betleem într-un grajd sărac.

59. Când serbăm naşterea lui Isus Cristos?

Serbăm naşterea lui Isus Cristos în ziua de Crăciun, adică la 25 decembrie.

EXPLICAŢIE: 1. În acest răspuns se arată locul unde s-a născut Mântuitorul, adică la Betleem; după cum era deja prorocit. Isus, deşi putea să-şi aleagă un loc strălucit, un palat regesc, pentru a se naşte acolo, El îşi alese un loc smerit, neînsemnat, ba chiar înjositor, anume un grajd, unde se adăposteau vitele. Evanghelia ne spune: «În zilele acelea ieşi un edict al lui Cezar August ca să se facă recensământul împărăţiei întregi… Şi Iosif plecă de la Nazaret din Galilea, la oraşul lui David, ce se cheamă Betleem, în Iudeia… împreună cu soţia sa Maria, care era însărcinată. Şi ce s-a întâmplat, pe când era acolo, că pentru dânsa se împlinise timpul ca să nască; şi născu pe fiul său unul născut, şi-l puse într-o iesle; pentru că nu găsise loc la gazdă». (Luca 2,7).

2. Naşterea lui Isus o serbăm la Crăciun, adică la 25 Decembrie. La această sărbătoare se obişnuieşte a se celebra de către fiecare preot trei liturghii, una la miezul nopţii tocmai când sa născut Isus; prin această liturghie se aminteşte naşterea lui Isus ca om din sânul Preasfintei Fecioare. A doua se celebrează la răsăritul aurorei, prin aceasta se aminteşte naşterea duhovnicească a lui Isus în sufletul celui drept. Prin a treia liturghie se aminteşte naşterea cea veşnică a lui Isus ca Dumnezeu din sânul Tatălui celui veşnic?

3. Cristos, născându-se pentru mântuirea tuturor oamenilor, s-a arătat tuturora, adică Iudeilor şi păgânilor: s-a arătat iudeilor, chemând pe nişte păstori evrei ca să i se închine; iar pe păgâni îi chemă în persoana celor trei crai (magi).

Betleem. Acest orăşel e la 9 kilometri mai la sud de Ierusalim.

Se numeşte oraşul lui David, pentru că dintr-însul se trăgea şi el. Are aproape 3000 locuitori, între care 1500 catolici, 1000 ortodocşi, iar restul mahomedani.

Afară de oraş se vede o mănăstire franciscană, acolo este şi o biserică frumoasă, ridicată deasupra grajdului, unde se născu Mântuitorul. Acest grajd nu-i ca al nostru, dar este un fel de vizuină (scobitură) făcută într-un muntişor. Are o lungime de 11,40 m, o lăţime de 3,60 m şi o înălţime de 3 m. Pereţii sunt acoperiţi acum de marmură şi este luminat de treizeci şi două de candele de argint; pardoseala e acoperită cu marmură, alabastru şi porfir; în mijloc are o stea pe care-i scris: «Aici s-a născut Isus Cristos din Maria Fecioară». La câţiva paşi de la locul Naşterii se află o mică grotă (iesle) în care a fost pus Pruncuşorul Isus de Prea Sf. Fecioară, îndată ce-l născu. În noaptea de Crăciun creştinii din Betleem merg în procesiune la Sf. Presepiu (grajd) fiind întovărăşiţi de Superiorul local al franciscanilor, care duce o icoană a Pruncuşorului Isus şi o pune în iesle.

Introducerea Presepiului. Sfântul nostru Părinte Francisc de Assisi avea o evlavie foarte mare către Pruncuşorul Isus, încât mai în fiecare noapte se scula la miezul nopţii spre a-l adora tocmai în ceasul când s-a născut. Mai târziu dobândi învoirea de la Papa Onoriu III ca de Crăciun să pregătească pentru liturghia de la miezul nopţii un grajd, în amintirea grajdului în care se născuse Mântuitorul. Împreună cu fraţii săi religioşi pregăti pentru întâia oară presepiul în pădurea de lângă pădurea franciscană din Greccio, orăşel (în Italia). A făcut un chip de grajd din pietre împodobit cu muşchi şi crăci de copac, apoi aşeză o iesle cu toate cele trebuincioase la un grajd; mai adăugă un chip de bou şi altul de măgar. Aproape de presepiu (aşa se cheamă grajdul în limba latină) a pregătit un altar pentru săvârşirea liturghiei. O mulţime de popor a luat parte, fiecare cu o lumânare aprinsă în mână, înălţând spre cer cântece frumoase de mulţumire şi de bucurie. De atunci oriunde se aşezau franciscanii, introduceau de Crăciun şi presepiul; astăzi nu-i ţară catolică, unde să nu se facă presepiul de Naşterea Pruncuşorului Isus.

60. Unde a trăit Isus în tinereţea sa?

Isus a trăit în tinereţea sa la Nazaret, şi a fost supus părinţilor săi.

EXPLICAŢIE: Isus, îndată ce se născu, fugi cu Preasfânta Fecioară Maria şi cu Sf. Iosif din porunca lui Dumnezeu în Egipt, pentru că Irod caută să-l omoare. După moartea lui Irod, tot din porunca lui Dumnezeu, s-a întors cu părinţii săi şi a locuit până la vârsta de treizeci de ani la Nazaret. Casa unde a locuit Isus în acest timp a fost dusă de îngeri mai întâi în Dalmaţia, mai pe urmă au dus-o în Italia, la Loreto, unde se află şi astăzi. În acea casă Isus şi-a trăit tinereţea, ascultând şi lucrând împreună cu părinţii săi pentru aşi putea câştiga cele trebuincioase pentru trai. Isus a făcut aceasta spre a ne da o pildă de smerenie şi de supunere faţă de părinţii şi mai marii noştri.

Isus cel mic. Un băieţel întrebă într-o zi: «Ce trebuie să fac pentru a mă face sfânt?» I s-a răspuns: «Trebuie să imiţi pe Isus în toate: înainte de a face ceva întreabă-te ce ar face Isus în locul meu?» Aşa făcea Fericitul Peborjre, încă de băiat, încât toţi îl cheamă Isus cel mic (micuţul Isus).

61. Ce a făcut Isus când avea doisprezece ani?

Când Isus avea doisprezece ani, a mers de Paşti cu părinţii săi la Ierusalim, şi a rămas acolo trei zile în templu.

EXPLICAŢIE: În legea veche era prescris ca de la vârsta de 12 ani, tot evreul să meargă cel puţin o dată pe an la templul din Ierusalim, oricât de departe s-ar fi aflat. Isus, deşi nu era dator, fiindcă era Dumnezeu, totuşi s-a supus cu plăcere la acea prescriere, pentru a ne lăsa o pildă de supunere.

Isus întâia oară la Ierusalim. Evanghelia ne spune că Isus, mergând la vârsta de 12 ani la Ierusalim, de Paşti, nu s-a întors cu părinţii săi la Nazaret, ci chiar fără ştiinţa lor a rămas acolo. A treia zi părinţii L-au aflat în templu, ascultând şi întrebând pe învăţaţii, care îl înconjurau, mirându-se de înţelepciunea Lui. Când părinţii L-au întrebat: «De ce ne-ai făcut aceasta?» El le-a răspuns: «Oare nu ştiaţi că trebuie să mă ocup de ale Tatălui meu?»

Prin aceste cuvinte, Isus deja voi să facă cunoscut că misiunea Lui era a Tatălui ceresc, şi ne învaţă a preţui voinţa lui Dumnezeu mai mult decât orice, chiar şi mai mult decât pe părinţi.

62. Ce s-a întâmplat când Isus era de treizeci de ani?

Când era de treizeci de ani, Isus a fost botezat în râul Iordan de sfântul Ioan Botezătorul.

EXPLICAŢIE: Când Isus ajunse la 30 de ani, voi să înceapă misiunea sa. La începutul misiunii sale, El s-a dus la apa Iordanului, şi voi să fie botezat de Sf. Ioan care fusese trimis de Dumnezeu spre a pregăti pe evrei la venirea lui Isus. Cristos n-avea nevoie de botez, dar prin aceasta a voit să dea ocazie Sf. Ioan, ca să-L arate poporului că El era Mesia; şi pentru ca Tatăl Ceresc să descopere oamenilor că Isus era Dumnezeu. Într-adevăr când Isus se boteza, cerul se deschise, Duhul Sfânt s-a coborât asupra Lui sub chipul unui porumbel, iar un glas din cer zise: «Acesta este Fiul meu preaiubit, întru care am binevoit, pe Dânsul să-L ascultaţi» (Mt. 3).

63. Ce a făcut Isus după ce a fost botezat?

După ce a fost botezat, Isus şi-a ales doisprezece Apostoli, a început să predice Evanghelia şi a făcut multe minuni.

EXPLICAŢIE: Deoarece misiunea lui Isus era să mântuiască pe toţi oamenii până la sfârşitul lumii, de aceea El şi-a ales 12 ucenici, cărora le-a dat sarcina să-i îndeplinească misiunea după ce va muri. Pe aceşti ucenici i-a numit Apostoli. Misiunea lui Isus a început cu predicarea Evangheliei, adică cu predicarea Legii celei noi. Şi pentru a convinge pe oameni a făcut mai multe minuni. Minuni sunt fapte aşa de mari încât întrec orice putere creată; adică sunt fapte ce nu le pot face nici toţi oamenii sau îngerii împreună, iar pentru aceasta se cere o putere nemărginită, atotputernică, adică dumnezeiască.

64. Spune-mi câteva minuni făcute de Isus Cristos?

Isus a prefăcut apa în vin la nunta din Cana, a săturat cinci mii de oameni numai cu cinci pâini, a vindecat pe mulţi bolnavi, a înviat morţi şi multe altele.

EXPLICAŢIE: Am spus că minunea întrece puterea naturii, de aceea faptele de mai sus nu sunt decât minuni. Într-adevăr: de la începutul lumii şi până azi nimeni n-a putut să schimbe apa în vin, nici să înmulţească pâinea, cum a făcut Isus, când în pustiu a săturat cinci mii de oameni numai cu cinci pâini. De asemenea nimeni n-a vindecat pe bolnavi sau a înviat vreun mort, cum a făcut Isus (Citeşte aceste minuni din Istoria Sacră).

Pildă

Puterea Evangheliei. Hegel, un renumit filozof panteist (necredincios), lovit de holeră şi cunoscând că i se apropia moartea, puse să i se citească din când în când câte o pagină din Evanghelie. «Ah, exclamă! Dacă Dumnezeu mi-ar mai da sănătate, aş vrea să predic Evanghelia lumii întregi cu cea mai mare sinceritate şi curaj».

Până la moarte el nu găsi altă mângâiere decât în citirea cărţilor sfinte. Atunci cunoscu el cât de falsă era filozofia lui şi de aceea pe patul morţii, cum mărturiseşte soţia lui, condamnă singur tendinţele şi scrierile sale împotriva religiei.

(Sifflet)

Practică: Iată cum judecă despre Evanghelie acest necredincios, când se află pe patul morţii! Pentru ca nu cumva să te căieşti şi tu mai târziu, obişnuieşte-te de pe acum să citeşti cărţi sfinte, mai ales a Sf. Evanghelii şi a Catehismului, pentru a cunoaşte mai bine cuvântul şi voinţa lui Dumnezeu.
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *