Despre judecata particulară şi universală
74. Când va veni din nou Isus Cristos?
Isus Cristos va veni din nou la sfârșitul lumii, ca să judece pe toți oamenii: pe cei buni și pe cei răi.
EXPLICAȚIE: 1. Lumea aceasta nu va dura pentru totdeauna, ci se va sfârși, toate ființele vor pieri, totul se va distruge. Când se va întâmpla aceasta nu o putem ști pentru că Dumnezeu n-a descoperit nimănui ziua hotărâtă pentru sfârșitul lumii. Atunci Isus Cristos va veni din nou în chip văzut (vizibil) și cu mare slavă, precum a spus El singur în mai multe rânduri; iar la înălțarea Lui și îngerii au asigurat pe Apostoli despre aceasta, zicându-le: «Acest Isus, care s-a înălțat de la voi la cer, va veni așa precum l-ați văzut înălțându-se la cer».
2. Isus va veni ca să judece pe toți oamenii. El a venit ca să ne răscumpere prin patima și moartea sa; a rămas cu noi în chip nevăzut (invizibil) în Sf. taină a Euharistiei, însă la sfârșitul lumii va veni ca să judece pe cei vii, adică pe aceia care sunt buni și sfinți, și pe cei morți, adică pe cei răi și păcătoși. Așa scria Sf. Paul despre Isus Cristos: «Care va judeca pe cei vii și pe cei morți» (2 Tim 4,1)
75. Despre ce vor fi judecați oamenii?
Oamenii vor fi judecați despre toate gândurile, cuvintele și faptele lor.
EXPLICAȚIE: Isus Cristos va judeca binele și răul, pe care l-au făcut toți oamenii; adică El va judeca gândurile, cuvintele și faptele fiecărui om, dând fiecăruia răsplata sau pedeapsa cuvenită.
Atunci se va vedea dreptatea fiecăruia. Acum mulți trec de buni pentru că faptele, gândurile și cuvintele lor cele rele nu se cunosc, iar alții sunt socotiți de răi pentru că bunătatea lor e disprețuită sau luată în râs de cei bârfitori, dar atunci se va descoperi răutatea și bunătatea fiecărui om pentru că Dumnezeu, fiind atotștiutor, cunoaște starea fiecărui suflet și nimeni nu poate să-L înșele.
Gândul judecății. Gândul că odată noi vom fi judecați făcea ca sfinții să tremure. Astfel Sf. Ieronim, după ce petrecuse mai mulți ani în post și rugăciune, explicând evanghelia de la Sf. Matei, scrise: «De fiecare dată când mă gândesc la ziua judecății, tremur. Orice aș face, întotdeauna mi se pare că aud acea trâmbiță îngrozitoare, sunându-mi la urechi acele cuvinte: Morților, sculați-vă și veniți la judecată».
(Viața Sfântului)
76. Cum va fi hotărârea judecății lui Isus Cristos?
Hotărârea judecății lui Isus Cristos va fi astfel:
1. Celor drepți le va zice:
"Veniți binecuvântații Părintelui meu, moșteniți împărăția, care vă este pregătită vouă de la începutul lumii".
2. Celor răi le va spune:
"Duceți-vă de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor săi".
EXPLICAȚIE: Aceste două sentințe le-a anunțat însuși Isus Cristos, când a vorbit despre judecata cea din urmă (Mt. 25,34-36). Precum celor drepți Dumnezeu va da fericirea cerului pentru că L-au iubit și l-au slujit, făcând bine chiar și celorlalți oameni tot din dragoste către El, tot așa va pedepsi cu chinurile cele mai grozave ale iadului pe cei păcătoși. Astfel, pe când cei drepți se vor bucura cu îngerii, cei răi vor fi chinuiți împreună cu Satana și cu ceilalți diavoli.
77. Ce se va întâmpla după hotărârea judecătorului?
După hotărârea judecătorului, cei răi vor merge în iad, iar cei buni în cer.
EXPLICAȚIE: Îndată ce va fi dată sentința judecății, cei răi vor cădea ca trăsniți în focul groaznic al iadului, care îi va înghiți într-o clipă, iar oamenii drepți vor zbura la cer spre a se bucura pentru totdeauna. Că toate acestea se vor întâmpla nu poate fi nici o îndoială, pentru că ni le-a spus Isus Cristos, care a mai adăugat că: «Cerul și pământul vor trece, dar cuvântul lui nu va trece». Adică mai degrabă se va distruge lumea aceasta, decât să nu se îndeplinească ceea ce a spus El.
78. Nu mai este și altă judecată în afară de judecata de pe urmă sau universală?
În afară de judecata de pe urmă, sau universală, mai este și judecata particulară, la care va fi judecat fiecare om îndată după moarte.
EXPLICAȚIE: 1. Am învățat puțin mai înainte că la sfârșitul lumii va fi o judecată universală. Totuși Cristos nu așteaptă acea zi pentru a judeca oamenii, dar îi judecă imediat după moarte. După părerea multor sfinți Părinți, chiar acolo unde trupul zace rece, iar sufletul s-a despărțit de dânsul, acolo se face cea dintâi judecată. Ce moment teribil! Sufletul omului pentru întâia oară se află în fața lui Dumnezeu, care îi cere cea mai strictă socoteală, pe când însăși conștiința îl acuză, iar Îngerul păzitor și diavolul îi sunt martori! Această judecată se numește particulară, pentru că fiecare om va fi judecat în parte. De la această judecată sufletul omului începe imediat să fie fericit în cer, sau nefericit și torturat în iad.
2. Pe lângă această judecată se mai face și una universală, cum am văzut mai sus, pentru că aceasta o cere: a) Slava lui Dumnezeu, căci acum păcătoșii blestemă pe Dumnezeu și de multe ori sunt cei mai fericiți în cele pământești. Atunci aceștia vor fi rușinați, și Pronia (grija) dumnezeiască va fi îndreptățită pentru că a dat atât bine celor răi. b) O cere slava lui Isus Cristos, căci acum El este disprețuit, învățătura Lui nesocotită, Biserica și sacramentele Lui profanate; atunci El se va arăta Rege-judecător în fața lumii întregi, așa cum ni s-a arătat prin învățătura sa. c) O mai cere slava celor buni, căci acum ei sunt disprețuiți și luați în râs pentru că sunt buni și credincioși poruncilor și învățăturilor Dumnezeiești. Atunci ei vor fi lăudați și răsplătiți în fața celor răi, care vor rămâne rușinați și pedepsiți.
79. Unde se duce sufletul după judecata particulară?
După judecata particulară sufletul se duce în iad sau în Cer, sau în Purgator.
EXPLICAȚIE: Sufletul omului când se va prezenta la judecata particulară poate să se găsească în trei condiții: a) fără nici un păcat de moarte ori lesne iertător, sau chiar fără nici o pată; atunci primește ca răsplată Cerul; b) poate să se afle cu vreun păcat mare de moarte de care nu s-a căit și nici nu s-a spovedit în viață, atunci este osândit la chinurile veșnice în Iad; c) poate n-are decât păcate mici, lesne-iertătoare, sau mai are vreo pedeapsă pentru că n-a îndestulat dreptatea lui Dumnezeu pentru păcatele iertate prin spovadă; și atunci este condamnat să se curețe în Purgator mai înainte de a intra în Cer.
80. Ce este Cerul?
Cerul este un loc de fericire veșnică și desăvârșită?
81. Care sufletele merg în Cer?
În Cer merg sufletele acelora care mor în harul lui Dumnezeu și sunt iertate de toate păcatele și pedepsele.
EXPICAȚIE: Că există cerul nu poate fi nici o îndoială.
1. Dumnezeu a descoperit oamenilor atât în Vechiul Testament cât și în cel Nou, ca există un loc de fericire veșnică, numit Cer. Așa Isus Cristos vorbind despre amăgirea acelora, care strâng numai bunuri trecătoare, averi, fără să se gândească la suflet, zise: «Adunați-vă comori pentru Cer, unde nici rugina, nici moliile nu le strică…» (Mt. 6,20). Iar când vorbi despre judecata cea din urmă, zise: «Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor». (Mt. 13,43). În Sf. Scriptură sunt foarte multe dovezi că există Cerul, ca loc de fericire, dar nu le mai aduc, pentru că chiar și rațiunea (mintea omenească) ne poate dovedi acest adevăr. Cine nu știe că binele trebuie să fie răsplătit? Însă răsplata pe care omul o așteaptă pentru binele săvârșit, inima noastră o vrea să dureze pentru totdeauna; nu suntem mulțumiți cu o oricare răsplată, ci dorim ca să nu se mai sfârșească, adică să fie veșnică. O astfel de răsplată se dobândește numai în Cer.
2. Se învață că Cerul este un loc de fericire veșnică. Suntem fericiți când avem tot ce dorim, și nu ne lipsește nimica din ceea ce am putea dori. Știm prea bine că inima noastră nu țintește decât spre o asemenea fericire. Dar pe acest pământ nu putem s-o avem. Aici este frig, căldură, sunt boli, neajunsuri, nenorociri și fel de fel de chinuri care ne amărăsc viața. Prin urmare aici nu putem fi fericiți cum se cuvine. Însă Dumnezeu, care ne-a dat această dorință de fericire, o va îndestula, și anume în Cer. Acolo nu-i nici frig, nici căldură, nici nu sunt boli, nici nenorociri, nici plâns, acolo nu-i decât o bucurie deplină fără sfârșit, care consistă în a vedea și a avea pe Dumnezeu drept comoara și răsplata noastră.
3. În Cer merg sufletele acelora care mor în harul lui Dumnezeu… Adică precum la sfârșitul anului școlar primesc premiu numai elevii silitori, tot așa la sfârșitul vieții, celor buni li se dă premiu, împărăția cerului. Dar trebuie să fie în harul lui Dumnezeu, adică se cere ca sufletul să fie curat cu totul de orice păcat, chiar de cel mai mic, precum și de orice pedeapsă, cum ar fi dacă omul în această viață nu și-ar fi ispășit toată pedeapsa datorită păcatelor iertate prin spovadă.
I. Las pământul pentru a merge în Paradis. Sf. Alois Gonzaga, după ce zăcu trei luni, fu înștiințat de medic că peste puțin timp va muri. Fiind de față câțiva frați iezuiți, le zise: «Știți că n-am de trăit decât puține zile, să spunem Te Deum spre mulțumire pentru o așa binefacere». Apoi scrise mamei sale: «Dacă dragostea plânge cu cei ce plâng și se bucură cu cei ce se bucură, vei auzi cu bucurie că eu sunt aproape de acel termen, în care nu-i frică de a pierde pe Dumnezeu. Plecarea mea o consider de o mare favoare a cerului și te rog să nu fii nerecunoscătoare către bunătatea dumnezeiască, plângând pe cel ce lasă pământul și merge să te aștepte în patria celor vii».
II. Merg la veșnicie. În timpul lui Marcu Aureliu, făcându-se o mare prigonire în contra creștinilor, Valerian, soțul Sf. Cecilia a fost acuzat și el și condamnat la moarte. Călăul, văzându-l că așa de tânăr și nobil mergea la moarte, îl compătimea. Valerian îi zise: «Nu mă plânge, ci pizmuiește-mă. Eu merg la viața veșnică, la Cer».
82. Ce este Iadul?
Iadul este un foc nestins, unde sunt suferințe veșnice.
83. Care suflete merg în Iad?
În Iad merg sufletele acelora care mor cu vreun păcat de moarte.
EXPLICAȚIE: 1. E foarte ușor de dovedit că iadul există și că este un foc arzător, în care cei păcătoși suferă pentru păcatele lor. Însuși Isus Cristos ne-a asigurat despre aceasta, vorbind despre sentința ce o vor primi cei răi la judecată: «Duceți-vă de la mine, blestemaților în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui». Acest loc cu foc veșnic se numește Iad. Din cuvintele lui Isus se dovedește că iadul este veșnic, adică dacă ar trece atâtea mii de ani câte fire de iarbă, câte picături de apă sunt în toate mările și oceanele, precum și câte fire de nisip sunt în toată lumea, tot la începutul iadului ar fi. De asemenea Cristos a mai spus că cei răi vor locui în acea groaznică văpaie de foc cu dracii, care îi vor chinui. Dar durerea cea mai mare pentru cei osândiți este că nu pot vedea fața lui Dumnezeu pentru care au fost făcuți.
2. Chiar și rațiunea (mintea) omenească dovedește că trebuie să existe iadul ca loc de pedeapsă pentru cei răi. În toate timpurile și la toate popoarele au fost fel de fel de închisori pentru răufăcători. Mult mai mult se cerea din partea înțelepciunii lui Dumnezeu ca să pedepsească pe cei ce vor călca legile lui cu o pedeapsă nesfârșită, cel puțin cât privește durata ei, pentru a îndestula dreptatea Lui cea nemărginită.
3. Închisorile sunt pentru cei care nu ascultă de legile omenești; tot așa iadul este pentru cei ce calcă legile dumnezeiești. Cu iadul se pedepsesc, după cum ne învață catehismul, numai cei ce mor cu vreun păcat de moarte pe suflet, adică aceia care înainte de moarte n-au dobândit iertarea păcatelor printr-o bună spovadă, și au murit în vrăjmășie cu Dumnezeu. Chiar și numai un singur păcat de moarte este de ajuns pentru a fi condamnat la iad.
I. Iadul este… Contele Orloff, general rus, se află într-o seară de iarnă în anul 1812 împreună cu un prieten al său, general și acesta, dar necredincios. După ce băuseră nițel, își băteau joc de religie și mai ales de Iad: «Dar dacă Iadul ar exista într-adevăr?» zise generalul Orloff.
«Ei bine, răspunse celălalt, să ne dăm cuvântul, că cine din noi doi va muri mai întâi, se va întoarce să înștiințeze pe celălalt». Au rămas înțeleși așa. Puțin după aceea se ivi războiul cu Napoleon I. Prietenul lui Orloff fu trimis la front să condamne armata. Trecuseră trei săptămâni, de când plecase de la Moscova. Într-o dimineață Orloff vede că i se arată în odaie palid și înfiorător, și ridicând perdelele de la patul lui îi zise: «Prietene, Iadul este, și eu sunt acolo» și dispăru. Puțin mai târziu Orloff primi vestea că prietenul său fusese omorât de o bombă chiar în clipa când i s-a arătat lui.
(Mons. De Sëgur)
II. De ce Dumnezeu trimite la Iad. Așa a fost întrebat un tânăr, care mergea la Catehism, de un avocat necredincios. «Dumnezeu nu trimite la iad pe nimeni, răspunse tânărul, ci păcătosul se condamnă săvârșind răul precum tâlharul; furând, se condamnă la închisoare».
84. Ce este Purgatorul?
Purgatorul este un loc de suferințe vremelnice, adică ce au sfârșit.
85. Care suflete merg în Purgator?
În Purgator merg sufletele acelora, care mor cu păcate lesne-iertătoare, care n-au sfârșit pe pământ pedeapsa datorită păcatelor iertate.
86. Va mai fi Purgatorul după judecata de pe urmă?
După judecata de pe urmă nu va mai fi Purgatorul, ci numai Cerul și Iadul.
EXPLICAȚIE: Catehismul aici ne învață că pe lumea cealaltă este un loc de suferințe numit Purgator, adică loc de curățire, și că acele suferințe sunt numai pentru un anumit timp. Existența acestui loc de chinuri se dovedește din cărțile sfinte, precum și din învățătura Bisericii:
a) În Vechiul Testament se citește că Iuda Macabeu, după lupta cu dușmanii lui, a trimis la Ierusalim 12.000 drahme de argint ca să se aducă jertfă lui Dumnezeu pentru soldații cei morți pentru ca să dobândească, iertare de greșelile lor (2Mac. 12). b) Însuși Cristos a vorbit de unele păcate, ce nu se vor ierta «nici în lumea aceasta și nici în cea viitoare» (Matei 12,31). Prin urmare, din aceste cuvinte ale lui Isus, rezultă că unele păcate pot fi iertate pe lumea cealaltă. Acest loc, unde pot fi iertate păcatele cele mici, noi îl numim Purgator, ceea ce înseamnă loc de curățire. c) Sf. Biserică chiar de la început a avut credință în existența purgatorului, după cum se citește în cărțile vechi ale Sf. Părinți, în hotărârile și ceremoniile bisericești, precum și din inscripțiile descoperite pe mormintele celor dintâi creștini îngropați în catacombele Romei. d) Ba chiar și rațiunea (mintea omenească) trebuie să admită Purgatorul, pentru ispășirea păcatelor mici și a pedepselor neîndestulate pe lumea aceasta, căci nu se poate admite ca Bunătatea lui Dumnezeu să le pedepsească cu chinuri veșnice, în iad, la fel cu păcatele cele mari.
2. În purgator merg sufletele celor ce mor cu păcate mici, sau cu pedepse datorite păcatelor iertate neispășite. Acolo vor suferi până când se vor curăți de orice mică pată, iar apoi vor intra în Cer. După părerea Sf. Părinți și a Sf. Biserici, în purgator se află un foc chinuitor și curățitor, numai că sufletele nu sunt chinuite de diavoli ca în iad.
3. Purgatorul va fi numai până la sfârșitul lumii, pentru că, după zisa Mântuitorului, de la judecata cea din urmă nu va fi decât o fericire și un chin veșnic, adică cerul și iadul.
4. Din ceea ce a făcut în legea veche Iuda Macabeu și din credința obștească a Bisericii reiese că noi putem micșora pedepsele sufletelor din purgator prin rugăciuni, pomeni, fapte bune și mai ales prin Sf. Liturghie.
O pomană pentru Liturghie. Un mare scriitor și orator francez, P. Lacordaire într-o scrisoare povestește că în Polonia, murind un țăran a fost condamnat la purgator. Soția lui fiind săracă și voind să celebreze o sfântă Liturghie, ceru anume pentru aceasta, o pomană de la un bogat. Acesta deși necredincios, i-o dădu. Soția făcu să se zică Liturghia. Câteva zile după aceea mortul apăru bogatului și, mulțumindu-i pentru pomană, adăugă: «Liturghia celebrată m-a scăpat din purgator. Pentru pomana ce-ai făcuto, Domnul, prin mine, îți spune să te convertești», și dispăru. Bogatul ascultă și se întoarse la bine, iar după câteva luni muri creștinește.


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.