Despre patima, moartea, învierea şi înălţarea la Cer a lui Isus Cristos

Articolele IV, V şi VI ale Simbolului

65. Ce a pătimit Isus Cristos?

Isus Cristos a asudat sânge pe muntele Măslinilor, a fost biciuit, încoronat cu spini şi răstignit pe cruce, pe care a şi murit.

EXPLICAŢIE: Isus Cristos, voind să ne răscumpere din păcate şi să ne facă fericiţi, a ales să îndestuleze dreptatea Tatălui său ceresc prin moartea cea amară şi crâncenă. El a asudat sânge, rugându-se pe muntele Măslinilor aproape de Ierusalim. În grădina aceea a fost prins de farisei, apoi a fost dus la Caiafa, la Ana, la Pilat, guvernatorul Iudeii, unde a fost biciuit până la sânge; a fost încoronat cu spini groşi şi înţepători; i-au pus pe umeri o cruce foarte grea şi a fost silit s-o ducă până pe muntele Calvar, unde a fost răstignit împreună cu doi răufăcători. Astfel în chinurile cele mai grozave a murit pentru noi, pironit pe cruce.

66. A pătimit Isus Cristos ca Dumnezeu sau ca om?

Isus Cristos a pătimit numai ca om, căci ca Dumnezeu el nu putea pătimi.

67. Unde a fost răstignit Isus Cristos?

Isus Cristos a fost răstignit pe muntele Golgota, aproape de Ierusalim, în Vinerea Mare.

EXPLICAŢIE: Locul unde Isus a fost răstignit este un munte aproape de Ierusalim, numit Golgota sau Calvar. Pe acest munte se află o frumoasă biserică. Amintirea răstignirii lui Cristos o sărbătorim în Vinerea Mare, pentru că El a fost răstignit tocmai în ziua aceea.

68. A fost Cristos silit să moară?

Isus Cristos n-a fost silit să moară, dar a suferit şi a murit de bunăvoie.

EXPLICAŢIE: Să nu credeţi că pentru păcatele oamenilor Dumnezeu Tatăl a silit pe Isus să moară spre a ne răscumpăra. El putea să ne mântuiască numai cu o singură voinţă, dar şi-a ales această moarte grea spre a ne arăta ce rău mare e păcatul şi cât de mult ne iubeşte.

69. Pentru ce a pătimit Isus Cristos?

Isus Cristos a pătimit ca să ne răscumpere din păcate spre a ne face fericiţi în veci.

EXPLICAŢIE: Deja am văzut mai sus că Isus a pătimit ca să ne mântuiască. Pentru aceasta trebuia o satisfacţie nemărginită, care nu putea s-o facă decât Isus. Într-adevăr, Cristos ca om a putut suferi şi muri, iar ca Dumnezeu făcu ca patima şi moartea sa, precum şi orice faptă a sa să aibă valoare nemărginită. Astfel dreptatea lui Dumnezeu ofensat prin păcatele oamenilor a fost îndestulată prin vredniciile vieţii şi ale morţii lui Isus Cristos, care ne-a dobândit din nou dreptul la fericirea veşnică.

70. Ce s-a întâmplat după moartea lui Isus Cristos?

După moartea lui Isus Cristos, trupul lui a fost luat jos de pe cruce şi a fost îngropat, iar sufletul lui s-a coborât în limb, unde sufletele celor drepţi aşteptau timpul mântuirii.

EXPLICAŢIE: Când omul moare, trupul i se îngroapă, însă sufletul lui se prezintă la tribunalul lui Dumnezeu. După moartea lui Cristos, trupul lui a fost înmormântat într-un mormânt nou, săpat în piatră aproape de Calvar, de către Iosif din Arimateia, oraş din Iudea. Sufletul lui Isus însă se coborî în limb. Limbul este un loc unde sufletele celor drepţi din Testamentul Vechi aşteptau venirea Mântuitorului ca să le elibereze şi să le ducă la cer.

71. A rămas trupul lui Isus în mormânt?

Trupul lui Isus n-a rămas în mormânt, dar a treia zi a înviat din morţi cu mare slavă.

72. Când serbăm noi învierea lui Isus Cristos?

Noi serbăm Învierea lui Isus Cristos în ziua de Paşti.

EXPLICAŢIE: 1. Isus a murit în ziua de Vineri pe la ceasul trei după-amiază, în aceeaşi seară a fost îngropat.

Dumnezeirea lui a rămas atât cu trupul în mormânt cât şi cu sufletul în limb. A treia zi, adică Duminică pe la auroră, Cristos a înviat. Deoarece moartea nu-i decât despărţirea sufletului de la trup, învierea nu-i decât unirea din nou a sufletului cu trupul său. Această împreunare din nou a sufletului şi a trupului său Isus a făcuto însuşi El singur prin atotputernicia sa, fiind Dumnezeu.

2. Învierea lui Isus a fost măreaţă, adică trupul lui era măreţ, strălucitor şi nemuritor. Trupul lui Isus după înviere era spiritualizat, adică nu putea fi împiedicat de nimic. Aşa de exemplu, putea intra în casă fără să aibă nevoie ca uşa sau fereastra să fie deschisă; într-o clipă putea străbate cele mai mari depărtări. Tot aşa vor fi şi trupurile noastre după înviere, dacă vom fi drepţi.

3. Învierea lui Isus a fost mărturisită de însuşi soldaţii, care fuseseră de pază la mormânt; au mărturisit-o toţi cei ce l-au văzut înviat, precum au fost Apostolii, femeile cele evlavioase, care voiau să-i ungă trupul, dar nu l-au găsit în mormânt; ba chiar însuşi evreii, duşmanii lui, care dădură bani soldaţilor ca să mintă, adică să nu spună că Isus a înviat, dar că a fost furat! În sfârşit mărturia cea mai bună ne-au dat-o Apostolii şi atâtea mii de creştini, care mai bine au murit decât să tăgăduiască acest adevăr.

4. Învierea lui Isus o sărbătorim, la Paşti în mod solemn pentru că prin ea Dumnezeirea lui Isus a fost din nou dovedită, iar credinţa într-însa îşi are toată temelia.

Practică: Învierea lui Isus Cristos trebuie să ne întărească tot mai mult în credinţa că odată vom învia şi noi din morţi; dacă acum înviem din moartea păcatului vom fi şi noi măreţi. Cine păcătuieşte, răstigneşte din nou pe Bunul Isus, care atât ne-a iubit şi ne iubeşte. Fereşte-te de păcat, dacă vrei să nu fii şi tu călăul lui Cristos.

73. Ce s-a întâmplat patruzeci de zile după învierea lui Isus Cristos?

Patruzeci de zile după înviere, Isus Cristos s-a înălţat la cer şi acum şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl atotputernicul.

EXPLICAŢIE: După înviere, Isus a mai rămas cu Apostolii timp de patruzeci de zile pentru a-i întări mai mult în credinţă, aşa ca ei să poată spune cu drept: «Noi suntem martorii învierii Lui, noi L-am văzut şi am vorbit cu El, după ce a înviat». În ziua patruzeci după înviere s-a dus cu Apostolii pe muntele Măslinilor, şi după ce îi binecuvântă pentru cea din urmă dată, se ridică la cer în faţa Apostolilor. Zicem: şade de-a dreapta lui Dumnezeu.

Aceste cuvinte nu înseamnă că Dumnezeu Tatăl are mâini, ca şi noi, aşa ca lui Isus să-i dea dreapta, dar că Isus Cristos, Om-Dumnezeu, a primit de la Tatăl ceresc putere în cer şi pe pământ.

Notă istorică. Isus înălţându-se la Cer, a lăsat urma picioarelor sale întipărite pe vârful pietros al muntelui Măslinilor, unde se opri cu Apostolii spre a le spune ultimele cuvinte. De pe aceste urme se cunoaşte că Mântuitorul s-a înălţat cu faţa spre Europa. Turcii, cucerind aceste locuri, au săpat urma piciorului drept şi o păstrează şi azi într-o moscheie cu cea mai mare cinste, ţinând aprinse mai multe lămpişoare.

Practică: Să mulţumim Domnului pentru că ne-a lăsat atâtea dovezi despre învierea Sa spre a ne întări în credinţă. Şi să căutăm a ne aminti în toate faptele noastre că şi noi ne vom înălţă la cer, dacă acum vom duce o viaţă bună şi sfântă. De aceea înălţaţi adeseori mintea la tronul din cer al lui Isus, iar când poţi intră în biserică şi roagă-te Bunului Mântuitor, care îşi are încă sfântul altar, unde ne aşteaptă ziua şi noaptea în Preasfântul Sacrament al Euharistiei ca să ne dea harurile sale.

Ce s-a făcut cu Crucea lui Isus. După ce Romanii cucerind Ierusalimul, pe muntele Golgota au înălţat o statuie în cinstea zeiţei Venere, iar Crucea Mântuitorului rămase îngropată cu totul în acel loc, dându-se libertate creştinismului, Sf. Elena, mama împăratului Constantin, făcu să se distrugă acea statuie, şi tot ceea ce păgânii făcură în acele locuri sfinte. Săpând, au dat de mormântul Domnului, şi într-însul s-au găsit trei cruci. Pentru a cunoaşte, care era a Mântuitorului, episcopul Macariu atinse cu fiecare din ele pe o bolnavă de mai mulţi ani. Abia fu atinsă cu a treia şi bolnava se însănătoşi pe loc, şi astfel cunoscură care era adevărata Cruce a lui Isus.

Sf. Elena a trimis o bună bucată din Sf. Cruce fiului său Constantin, care o dărui Sf. Silvestru Papă şi se păstrează până azi în biserica Sf. Cruci din Roma. Cealaltă parte o puse în biserica din Ierusalim. Acest eveniment îmbucurător se serbează la 3 mai, cu numele de Aflarea Sf. Cruci.

Partea din Sf. Cruce, ce rămase la Ierusalim a fost dusă în Persia pe la 615 de regele Cosroa, după ce cucerise acest oraş. În 628 împăratul Eracliu, învingând pe Siroe, fiul lui Cosroa, îi puse întâi condiţiile de pace, înapoierea Sf. Cruci.

Aducând-o la Ierusalim, însuşi împăratul voi să o pună singur la locul ei de mai înainte. Îmbrăcat în haine regeşti, întovărăşit de ofiţerii săi, de episcopul Zaharia şi de o mulţime de popor, ducea Sfânta Cruce pe umerii săi. Ajungând la poarta dinspre Răsărit, ce duce la Calvar, o putere nevăzută îl împiedică şi nu mai putu face nici un pas. Toţi se înspăimântară şi se uimiră, însă episcopul îi zise: «Vezi, împărate nu cumva ducând Crucea cu această pompă regească, prea puţin imiţi sărăcia şi smerenia lui Isus Cristos». Împăratul depuse coroana şi se îmbrăcă cu o haină săracă, şi apoi liber şi cu uşurinţă făcu restul drumului până la Calvar, şi puse Sf. Cruce acolo de unde o luaseră Perşii.

Această amintire o sărbătorim la 14 septembrie, numind-o: Înălţarea Sf. Cruci.

(Istoria Bisericească)

Practică: Fereşte-te de a înjura Crucea pentru că a fost sfinţită cu sângele dumnezeiesc al lui Isus Cristos. Când treci pe lângă Biserică sau pe lângă Crucea binecuvântată a satului, scoateţi pălăria, amintindu-ţi că ea este steagul creştinului.
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *