Introducere

I. Sunt creștin. Sfântul Concordiu trebuind să fie dus în închisoare pentru că nu voia să se lepede de legea creștină, a fost dus înaintea judecătorului roman, Torquat, care îl întrebă:

– Cine ești tu, și cum te cheamă?

– Cine sunt eu? Sunt creștin.

– Eu nu te întreb: ce ești, dar cine ești, adăugă judecătorul, și care-i numele tău.

– Numele meu!? Sunt creștin.

– Hai, nu mai face glume – reluă mâniat Torquat.

– Eu nu te întreb dacă ești creștin, sau nu; vreau să-ți știu numele.

– Deja ți l-am spus: Sunt creștin! numele meu vine de la Cristos, pentru că aparțin lui Cristos și numai lui vreau să-i slujesc trăind și murind. Pentru aceasta fu schingiuit în chipul cel mai crud, dar nu cedă, și muri repetând încă odată numele său cel plăcut: Sunt creștin.

(Meschler. Exemples)

II. Sfânta Agnesa. Sfânta Agnesa n-avea decât 13 ani când fusese acuzată, că era creștină, de către tânărul Procopiu, după care nu voi să se mărite și de aceea fu dusă înaintea prefectului păgân din Roma, care era tocmai tatăl lui Procopiu.

– Tu ești Agnesa?

– Da, D-le prefect.

– Și de ce refuzi să te măriți cu fiul meu?… Oare nu-i tânărul cel mai nobil, și mai nobil din Roma?…

– O, mult mai nobil, și mai puternic e Mirele meu!

– Și cine-i?

– Isus Cristos.

– Nenorocito! Și pronunți acest nume înaintea mea?… Te arăți creștină?…

– Pentru că sunt…

– Nenorocito: închină-te zeilor și ia pe Procopiu, sau vei fi condamnată la chinurile cele mai grozave.

– Mirele meu m-a însemnat în frunte, D-le prefect și nu-i voi fi necredincioasă, poate să mă coste și viața.

– Ehei, eu te voi însemna cu sigiliul rușinii, voi porunci să te tragă la locul desfrâului, și vei deveni nevrednică de El.

– O, să nu crezi că vei putea să-mi smulgi coroana: vei putea păta trupul meu, dar libertatea mea, voința mea, nu mi-o vei răpi; și nu vei face decât să-mi îndoiești triumful.

După ce fecioara fu schingiuită în chipul cel mai crud, îi fu tăiat capul. Pentru această mărturisire a credinței acum e fericită și cinstită de toți credincioșii.

(Viața Sf. Agnesa)

I. Necredinciosul rușinat. Un Domn, după ce vorbise mai mult timp de ateismul său la o adunare de doamne și de domnișoare, însă fără nici un folos, crezu bine să se răzbune, zicându-le: «N-aș fi crezut niciodată că într-o casă ca aceasta, unde eleganța își pretinde primatul, să fiu eu singur care să am onoare a nu crede în Dumnezeu».

– «Nu, domnule, răspunde cu curaj stăpâna casei, nu ești singur; caii mei, câinele meu și mâța mea au și ei această onoare. Însă sărmanele dobitoace n-au atâta curaj ca să se fălească…»

(Gibier. Obiecțiuni etc. p. 42)

II. Necredinciosul în fața morții. Marchizul Châtelet, prieten intim cu nelegiuitul Voltaire, și care în timpul vieții sale se fălea a fi necredincios, numind credința religioasă o superstiție și socotind de virtuți numai plăcerile și petrecerile, căzând bolnav de moarte, a vrut totuși că primească sfintele taine și să moară creștinește. Ceru sfat pentru aceasta de la Voltaire, care-l adusese le necredință. Voltaire îi răspunde: «Prietene, bagă de seamă la ceea ce-i mai sigur; crede, mărturisește-te și mori ca creștin!»

(Aneegam. Hist. Du monde)

III. Una din cauzele necredinței. Într-o adunare, unde se afla un preot, o tânără doamnă se fălea că ea nu crede.

– Scuzați doamnă, îi zise de la un timp preotul; ați citit operele lui Frayssinous?

– Nu, părinte.

– Dar studiile religioase ale P. Chaignon?

– Nici pe aceasta.

– Dar studiile filozofice ale lui Nicholas?

– Deloc.

Conversația urmează și preotul bagă de seamă că acea nenorocită nu cunoștea decât romanele de modă și articolele ziarelor profane.

– Doamnă, îi zise în sfârșit, vă asigur că nu sunteți deloc necredincioasă.

– Și atunci, părinte, ce sunt?

– …? O ignorantă! (o proastă, care pretinde a ști ceea ce n-a învățat)

I. Pentru ce studiez Catehismul. Vizitând cineva într-o zi pe generalul Lamoriciére, care învinse pe turci în Alnugeria, și găsindu-l că studia harta geografică pentru războiul din răsărit, dar pentru a o ține întinsă bine, pusese pe o margine Catehismul și pe cealaltă margine Imitațiunea lui Isus Cristos, vizitatorul mirat îl întrebă pentru ce mai citește asemenea cărți. Generalul însă îi răspunse: «Eu studiez aceste cărți căci nu vreau să stau, ca mulți alții, spânzurând între cer și pământ fără să știu ceva de menirea mea. Vreau să știu unde merg și ce cale trebuie să țin».

II. Numai Catehismul e adevărat. M. Troplong, președintele senatului și al Curții de casație din Paris, mort la 28 februarie 1869, aflându-se pe patul de moarte, zise parohului său, care îl pregătea să primească ultimele taine: «Am citit foarte mult, am studiat foarte mult și am învins foarte mult.

Când se apropie ceasul morții se cunoaște că numai un lucru e adevărat, și acesta e Catehismul».