Meniu

Preasfânta Treime este pentru noi un mister

O legendă creştină povesteşte că, într-o zi, marele şi preaînţeleptul sfânt Augustin, în timp ce se plimba pe o plajă din apropierea casei sale, se chinuia să înţeleagă, cu mintea sa, viaţa intimă a lui Dumnezeu. Când iată, privirea i-a fost atrasă de un copilaş drăgălaş (dar era un înger!), care se străduia să ducă cu o cochilie apa din mare într-o gropiţă pe care o săpase în nisip.

Augustin, curios, s-a oprit şi l-a întrebat: "Ce vrei să faci, copilul meu?" A răspuns copilul: "Vreau să golesc marea şi să aduc toată apa în această groapă". "Imposibil – a răspuns Augustin surâzând – nu vezi cât de mare este marea şi cât este de mică groapa ta?"

Atunci, copilul s-a ridicat în picioare şi, fixându-l în ochi pe Augustin, i-a spus: "Şi tu cum pretinzi să înţelegi cu mica ta inteligenţă infinita măreţie a vieţii intime a lui Dumnezeu? Îţi ajunge să crezi în cuvântul său!" Apoi îngerul a dispărut.

Această istorioară ne învaţă că, în faţa lui Dumnezeu, inteligenţa noastră este ca gropiţa în faţa mării imense, şi, pentru aceasta, atâta timp cât vom fi pe acest pământ, viaţa intimă a lui Dumnezeu şi toate celelalte adevăruri divine rămân pentru noi un "mister" pe care-l putem cunoaşte numai cu credinţa, adică crezând în cuvântul său.

Numai atunci când vom fi cu el în paradis şi-l vom vedea faţă în faţă, numai atunci Dumnezeu va înceta să fie pentru noi un "mister", dar îl vom cunoaşte aşa cum este el: şi va fi pentru noi bucurie infinită!

Ce este misterul?

Misterul este un adevăr înalt, dar nu contrar judecăţii, pe care noi îl credem pentru că ni l-a spus Dumnezeu.


"…Imposibil, a răspuns Augustin surâzând: nu vezi cât de mare este marea şi cât este de mică groapa ta?"

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *