Meniu

Rugăciunile mele adresate lui Isus

Profesiunea de credință a sfântului Petru
O, Isuse, tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!
(Evanghelia după sfântul Matei 16,16).

Profesiunea de credință a sfântului Toma
Domnul meu și Dumnezeul meu!
(Evanghelia după sfântul Ioan 20,28).

Actul de iubire al lui Petru
Doamne, tu știi toate, tu știi că te iubesc!
(Evanghelia după sfântul Ioan 21,17).

O, Isuse, aprins de iubire
O, Isuse aprins de iubire,
de nu te-aș fi supărat niciodată!
O, dragul și bunul meu Isus,
cu harul tău sfânt,
nu vreau să te mai supăr,
nici să nu te mai dezgust,
ci să te iubesc mai presus de orice lucru.

Împărtășanie spirituală
O, Isuse, eu te cred de față, aici, în Preasfântul Sacrament al altarului. Te iubesc din toată inima și doresc să vii în sărmanul meu suflet, umilit și plin de căință. Știu că sunt nevrednic de o asemenea favoare, dar mă încred în bunătatea ta. Dragostea ta față de suflete te va aduce și în inima mea, pentru ca să rămâi în mine și eu în tine. Maică preasfântă, dă-mi inima ta neprihănită, pentru a-l găzdui pe oaspetele meu divin.
(scurtă pauză)
Te îmbrățișez, iubitul meu Mântuitor, și mă dăruiesc cu totul ție. Dă-mi numai dragostea ta și fă-mă statornic, pentru ca niciodată să nu te părăsesc, ci să împlinesc întotdeauna voința ta.

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *