Meniu

Încheietura 9: Biserica lui Isus

Lecţia a 8-a
BISERICA LUI ISUS
Încheietura a 9-a – CRED "ÎNTR-UNA,
SFÂNTĂ, CATOLICĂ ŞI APOSTOLICĂ BISERICĂ".

 

Noe, la porunca lui Dumnezeu, ca să se mântuiască de ameninţarea apelor, şi-a făcut o corabie.

Isus, ca să ne mântuiască de ameninţarea focului din iad şi de păcat, a făcut BISERICA SA!

Cum a întemeiat Isus Biserica Sa?

Mai înainte de a se înălţa la ceruri, lsus a pus pe Sfântul Petru şi pe urmaşul lui, căpetenie văzută peste acei care cred în Isus.

Astfel a întemeiat Biserica Sa.

Ce este Biserica?

Biserica este adunarea creştinilor conduşi de Papa de la Roma, urmaşul Sfântului Petru, şi de Episcopii supuşi Papei.

Şi lăcaşul sau casa unde se adună preotul cu creştinii ca să se închine lui Dumnezeu, se numeşte tot biserică.

Pentru ce a întemeiat Isus Biserica?

Isus a întemeiat Biserica, pentru ca prin ea oamenii să se mântuiască, aşa cum s-a mântuit Noe, prin corabie, de potop. Numai acela se mântui, care se ţine de BISERICA lui Isus.

Cine ţine locul lui Isus în conducerea Bisericii?

Locul lui Isus în conducerea Bisericii îl ţine Papa de la Roma, urmaşul Sfântului Petru.

De Papa ascultă Episcopii şi preoţii. Aceştia sunt urmaşii Apostolilor.­

Papa, Episcopii şi preoţii predică în locul şi numele lui Isus, iartă păcatele şi dau toate Sfintele Taine.

Isus este PĂSTORUL cel bun. El este CAPUL NEVĂZUT al Bisericii.

Isus i-a spus lui Petru: PAŞTE OILE MELE. Astfel, Isus l-a făcut pe Petru CAPUL VĂZUT al Bisericii.

Sfântul Petru a mers în Roma să predice învăţătura lui Isus. Acolo, Împăratul Nero l-a răstignit cu capul în jos. În locul lui a fost ales Sf. Linus, apoi Sf. Cletus, apoi Sf. Clemente. De îndată ce murea Capul văzut al Bisericii, se alegea un altul.

Urmaşul Sfântului Pe­tru se numeşte PAPA, adică părinte al tuturor.

Cum se numeşte Papa de azi?

Cine ascultă de Papa, ascultă de Isus şi de Biserică. Unde este Papa, acolo este Biserica lui Isus.

Să-l iubim pe Papa, să-l ascultăm şi să ne rugăm pentru el.

BISERICA ADEVĂRATĂ
este
BISERICA CATOLICĂ

Mai sunt şi alte Biserici. Ele nu sunt întemeiate de Isus şi nu sunt adevărate.

Cum este Biserica adevărată?

Biserica adevărată este:

  • UNA, adică are un singur CAP VĂZUT şi o singură învăţătură.
  • SFÂNTĂ, adică are întemeietor sfânt, învăţătură sfântă, are putere să-i facă pe oameni sfinţi şi are mulţi sfinţi până astăzi.
  • CATOLICĂ, adică este pentru toate popoarele şi pentru toate vremurile. De aceea Biserica adevărată trimite predici la toate popoarele.
  • APOSTOLICĂ, adică ea transmite învăţătura de la Apo­stoli, iar Episcopii ei sunt urmaşii Apostolilor.

Să-I mulţumim lui Isus că ne-am născut în Biserica adevărată, cea catolică.

ÎNTREBĂRI:

  • Cine este Capul nevăzut al Bisericii?
  • Cine este Capul văzut?
  • Unde a mers Sf. Petru?
  • Cum se numeşte urmaşul Sf. Petru?
  • Ce înseamnă cuvântul Papă?
  • Care este Biserica adevărată?
© Editura Viaţa Creştină, str. Moţilor, nr. 26, RO-400001-Cluj-Napoca, www.viata-crestina.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *