Despre cei dintâi oameni şi despre păcatul strămoşesc

34. Cum se numeau cei dintâi oameni?

Cei dintâi oameni se numeau Adam și Eva.

35. Cum a făcut Dumnezeu pe Adam?

Dumnezeu a făcut trupul lui Adam din pământ, și i-a suflat un suflet nemuritor, și l-a pus în raiul pământesc sau Paradis.

36. Așadar din ce este compus omul?

Omul este compus din trup și din suflet nemuritor, care este făcut după asemănarea lui Dumnezeu.

EXPLICAȚIE: 1. Fiecare dintre noi are părinții săi, dar și părinții noștri au avut pe ai lor, adică bunicii noștri și așa mai departe până la cei dintâi oameni, care au fost Adam și Eva. Trupul lui Adam a fost făcut din lut, iar al Evei dintr-o coastă a lui Adam, pe când acesta dormea (Sf. Scriptură). Dar nu trebuie să ne închipuim că Dumnezeu a luat pământ, l-a frământat și apoi a făcut trupul omului; nu așa, ci Dumnezeu numai a voit, și Adam s-a făcut. De la Adam și Eva vin toți oamenii, de aceea se numesc strămoșii noștri.

2. Dumnezeu a făcut pe om din două părți, adică din trup și din suflet. Sufletul este care dă viață trupului, de aceea trupul se desface când sufletul îl părăsește. Că avem și un suflet ușor se dovedește din faptele lui, deși nu-l vedem. De pildă, nu vedem aerul, și totuși știm că este, pentru că fără el n-am putea trăi. Tot așa omul, dacă n-ar avea și un suflet, n-ar putea trăi, trupul lui ar fi ca un butuc, o stâncă, ba chiar și mai puțin pentru că, îndată ce-l părăsește sufletul, putrezește, se preface în praf. Noi nu vedem sufletul, dar simțim că avem o voință, care poate face contrariul de ceea ce vrea trupul; avem o minte, care gândește, studiază, face descoperiri uimitoare ceea ce n-a făcut niciodată vreun animal.

3. Acest suflet e și mai mult; ne face într-un fel asemenea lui Dumnezeu:

a) pentru că sufletul nostru, tocmai pentru că e spiritual, este liber, adică poate să facă ceea ce vrea;

b) pentru că sufletul nostru este nemuritor, adică nu moare niciodată;

4. Acest adevăr l-au ținut:

a) toate popoarele chiar și cei mai buni filozofi păgâni, deși aveau credințe false. Ceea ce dovedește că Dumnezeu a întipărit în noi acest sentiment al nemuririi;

b) ne face să ținem acest adevăr încă ideea că Dumnezeu e drept, că răsplătește binele și pedepsește răul;

c) dorința omului de a fi întotdeauna și pe deplin fericit. Această dorință ar fi zadarnică, dacă sufletul n-ar fi nemuritor, pentru că știm din experiență că pe pământ nu putem fi fericiți pe deplin. Deci cât de mult greșesc cei ce fac pe om asemenea cu un dobitoc sau nu admit că omul e făcut de Dumnezeu și după asemănarea Lui, susțin că omul vine de la maimuță sau a ieșit întâmplător din pământ.

37. Pentru care scop a făcut Dumnezeu pe om?

Dumnezeu a făcut pe om, pentru ca omul să-l cunoască, să-l iubească, să-i slujească, și așa să dobândească viața veșnică.

EXPLICAȚIE: Orice mecanic, făcând o mașină oarecare, o face totdeauna pentru un scop. Dumnezeu fiind însăși Înțelepciunea veșnică, dădu omului un scop, adică: să-L cunoască, să-L iubească, să-L servească, și ca răsplată pentru acestea, i-a făgăduit o fericire veșnică în Paradis.

38. Cum erau la început cei dintâi oameni?

Cei dintâi oameni erau la început buni: ei erau sfinți și drepți.

39. Erau ei și fericiți?

Da, ei erau foarte fericiți în Raiul pământesc și nu aveau să moară niciodată.

EXPLICAȚIE: 1. O mașină cu atât este mai bună cu cât meșterul (mecanicul) este mai priceput. Dumnezeu însă, fiind înțelepciunea veșnică, a făcut pe cei dintâi oameni foarte buni adică:

a) ei erau înzestrați cu harul suprafiresc și prin urmare plăcuți lui Dumnezeu, într-un cuvânt erau sfinți.

b) toate facilitățile lor erau plecate numai spre bine și nici nu știau ce-i răul, adică erau drepți.

2. Dumnezeu, după ce a făcut pe Adam și pe Eva i-a pus într-un loc de desfătare, de plăcere, unde nu le lipsea nimic din cele ce ar fi putut dori pe pământ, așa încât erau într-adevăr fericiți. Ba mai mult, ei n-ar fi murit niciodată dacă n-ar fi păcătuit, ar fi fost înălțați la cer chiar și cu trupul, fără să fi murit.

40. Au rămas Adam și Eva buni și fericiți în Rai?

Adam și Eva n-au rămas buni și fericiți: ei au păcătuit și au fost alungați din Rai sau Paradis.

41. Ce păcat au făcut Adam și Eva?

Adam și Eva au mâncat din pomul oprit, neascultând de porunca lui Dumnezeu.

EXPLICAȚIE: 1. Adam și Eva nu sau păstrat așa cum i-a făcut Dumnezeu, ci, nevoind să asculte de porunca lui, au păcătuit și au fost alungați din Raiul pământesc.

2. Păcatul lor a fost un păcat de mândrie și de neascultare. Pentru că, Dumnezeu, punându-i în Paradis, le-a dat voie să mănânce din toți pomii; numai din unul le era oprit. Diavolul, pizmuind pe om, într-o zi întrebă pe Eva pentru ce nu mâncau din roadele acelui pom. Eva răspunse: «Nu mâncăm, pentru că Dumnezeu ne-a oprit, amenințându-ne cu moartea, dacă vom mânca dintr-însul». Diavolul îi zise: «Mâncați dintr-însul fără teamă, căci nu numai că nu veți muri, ci veți fi asemenea cu Dumnezeu». Eva se uită din nou la pom, și văzându-l așa de frumos, mai cu seamă gândindu-se că vor fi asemenea lui Dumnezeu, îi veni o mare poftă; întinse mâna, luă un fruct și-l mâncă; apoi mai luă unul și-l dădu lui Adam, care mâncă de asemenea. Acest păcat a fost foarte mare:

a) pentru că n-au ascultat de porunca lui Dumnezeu, ci de sfatul diavolului;

b) pentru că nu și-au înfrânat mândria, ci au mâncat din acel pom pentru a fi asemenea cu Dumnezeu.

42. A stricat acest păcat numai lui Adam și Evei?

Acest păcat n-a stricat numai lui Adam și Evei, dar a trecut la toți oamenii.

43. Cum se numește acest păcat?

Acest păcat se numește păcatul strămoșesc, pentru că vine de la strămoșul nostru Adam.

EXPLICAȚIE: 1. Băgați bine de seamă că păcatul este un rău care merită o pedeapsă, ce trebuie s-o îndure cine l-a săvârșit. Dar de multe ori vina altora poate să facă daună și celor nevinovați. De pildă dacă un tată își pierde averea prin beție, fii lui, deși nevinovați, suferă. Tot așa s-a întâmplat cu păcatul strămoșilor noștri; ei au păcătuit și noi am moștenit păcatul lor. De aceea acest păcat se numește strămoșesc.

2. Acest păcat este o pată în sufletul celor ce se nasc, și stă în lipsa unor daruri supranaturale cu care trebuia să ne naștem, dacă Adam n-ar fi păcătuit.

Urmările rele, care au trecut la toți oamenii împreună cu păcatul strămoșesc sunt:

1) Pierderea harului sfințitor, a dreptului de a fi fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai împărăției cerești;

2) Neștiința, patimile, și pornirea spre rău;

3) Tot felul de suferințe, munci, dureri, boli și la urmă moartea.

44. Ce s-ar fi întâmplat cu oamenii, dacă Dumnezeu n-ar fi avut milă de dânșii?

Dacă Dumnezeu n-ar fi avut milă de oameni, nici un om nu s-ar fi putut mântui.

45. Cum a avut Dumnezeu milă de oameni?

Dumnezeu a avut milă de oameni, făgăduindu-le un Mântuitor.

EXPLICAȚIE: După păcatul strămoșilor noștri nimeni nu mai putea să intre, nu numai în Paradisul pământesc, ci mult mai puțin în cel ceresc.

De aceea Dumnezeu, ca un bun Părinte, i se făcu milă de noi și ne făgădui un Mântuitor, când zise șarpelui: «Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei, și ea îți va zdrobi capul» (Sf. Scriptură). Adică o femeie trebuie să nască pe un Mântuitor, care, răscumpărând neamul omenesc, să zdrobească capul șarpelui, adică al diavolului. Această femeie, care trebuie să nască pe Mântuitorul, este Prea Sf. Fecioară Maria. Numai Ea dintre toți oamenii a fost scutită de păcatul strămoșesc din întâia clipă a Zămislirii în vederea vredniciilor lui Isus Cristos. De aceea se cheamă Imaculată (Neprihănită).

Eu sunt Imaculata. După ce Papa Pius IX în 1854 declară dogmă de credință că Prea Sf. Fecioară Maria fusese zămislită fără de prihană strămoșească, Dumnezeu singur printr-o minune confirmă declarația Papei. Iată că patru ani mai târziu la Lourdes (Lurd) – orășel în Franța, la 11 februarie 1858 o copiliță strângea niște vreascuri pe lângă o luncă. Fetița se chema Bernadeta Soubirous (Subiru). Pe când voia să treacă râulețul, ce era acolo, i se arătă o tânără doamnă foarte frumoasă, îmbrăcată în alb, cu picioarele pe un trandafir sălbatic și în mână cu un rozariu.

În câtva timp s-a arătat copiliței de vreo 17 ori. La 25 martie Bernadeta o întrebă, cine era… ea ridicând mâinile și ochii spre cer, zâmbind, răspunse copiliței: – «Eu sunt Imaculata Concepțiune» (cea Zămislită fără de prihană). Și ca dovadă că nu mințea, făcu să izvorască în acel loc o apă minunată în care bolnavii află zilnic chiar și azi, sănătatea pierdută. Tot din voința Ei acolo s-a făcut o măreață Biserică, unde aleargă pelerinii din toată lumea; și mulți dobândesc împreună cu sănătatea trupului, și credința, ce o pierduseră, sau se clătină.