Meniu

Despre patima, moartea, învierea şi înălţarea la Cer a lui Isus Cristos

Articolele IV, V și VI ale Simbolului

65. Ce a pătimit Isus Cristos?

Isus Cristos a asudat sânge pe muntele Măslinilor, a fost biciuit, încoronat cu spini și răstignit pe cruce, pe care a și murit.

EXPLICAȚIE: Isus Cristos, voind să ne răscumpere din păcate și să ne facă fericiți, a ales să îndestuleze dreptatea Tatălui său ceresc prin moartea cea amară și crâncenă. El a asudat sânge, rugându-se pe muntele Măslinilor aproape de Ierusalim. În grădina aceea a fost prins de farisei, apoi a fost dus la Caiafa, la Ana, la Pilat, guvernatorul Iudeii, unde a fost biciuit până la sânge; a fost încoronat cu spini groși și înțepători; i-au pus pe umeri o cruce foarte grea și a fost silit s-o ducă până pe muntele Calvar, unde a fost răstignit împreună cu doi răufăcători. Astfel în chinurile cele mai grozave a murit pentru noi, pironit pe cruce.

66. A pătimit Isus Cristos ca Dumnezeu sau ca om?

Isus Cristos a pătimit numai ca om, căci ca Dumnezeu el nu putea pătimi.

67. Unde a fost răstignit Isus Cristos?

Isus Cristos a fost răstignit pe muntele Golgota, aproape de Ierusalim, în Vinerea Mare.

EXPLICAȚIE: Locul unde Isus a fost răstignit este un munte aproape de Ierusalim, numit Golgota sau Calvar. Pe acest munte se află o frumoasă biserică. Amintirea răstignirii lui Cristos o sărbătorim în Vinerea Mare, pentru că El a fost răstignit tocmai în ziua aceea.

68. A fost Cristos silit să moară?

Isus Cristos n-a fost silit să moară, dar a suferit și a murit de bunăvoie.

EXPLICAȚIE: Să nu credeți că pentru păcatele oamenilor Dumnezeu Tatăl a silit pe Isus să moară spre a ne răscumpăra. El putea să ne mântuiască numai cu o singură voință, dar și-a ales această moarte grea spre a ne arăta ce rău mare e păcatul și cât de mult ne iubește.

69. Pentru ce a pătimit Isus Cristos?

Isus Cristos a pătimit ca să ne răscumpere din păcate spre a ne face fericiți în veci.

EXPLICAȚIE: Deja am văzut mai sus că Isus a pătimit ca să ne mântuiască. Pentru aceasta trebuia o satisfacție nemărginită, care nu putea s-o facă decât Isus. Într-adevăr, Cristos ca om a putut suferi și muri, iar ca Dumnezeu făcu ca patima și moartea sa, precum și orice faptă a sa să aibă valoare nemărginită. Astfel dreptatea lui Dumnezeu ofensat prin păcatele oamenilor a fost îndestulată prin vredniciile vieții și ale morții lui Isus Cristos, care ne-a dobândit din nou dreptul la fericirea veșnică.

70. Ce s-a întâmplat după moartea lui Isus Cristos?

După moartea lui Isus Cristos, trupul lui a fost luat jos de pe cruce și a fost îngropat, iar sufletul lui s-a coborât în limb, unde sufletele celor drepți așteptau timpul mântuirii.

EXPLICAȚIE: Când omul moare, trupul i se îngroapă, însă sufletul lui se prezintă la tribunalul lui Dumnezeu. După moartea lui Cristos, trupul lui a fost înmormântat într-un mormânt nou, săpat în piatră aproape de Calvar, de către Iosif din Arimateia, oraș din Iudea. Sufletul lui Isus însă se coborî în limb. Limbul este un loc unde sufletele celor drepți din Testamentul Vechi așteptau venirea Mântuitorului ca să le elibereze și să le ducă la cer.

71. A rămas trupul lui Isus în mormânt?

Trupul lui Isus n-a rămas în mormânt, dar a treia zi a înviat din morți cu mare slavă.

72. Când serbăm noi învierea lui Isus Cristos?

Noi serbăm Învierea lui Isus Cristos în ziua de Paști.

EXPLICAȚIE: 1. Isus a murit în ziua de Vineri pe la ceasul trei după-amiază, în aceeași seară a fost îngropat.

Dumnezeirea lui a rămas atât cu trupul în mormânt cât și cu sufletul în limb. A treia zi, adică Duminică pe la auroră, Cristos a înviat. Deoarece moartea nu-i decât despărțirea sufletului de la trup, învierea nu-i decât unirea din nou a sufletului cu trupul său. Această împreunare din nou a sufletului și a trupului său Isus a făcuto însuși El singur prin atotputernicia sa, fiind Dumnezeu.

2. Învierea lui Isus a fost măreață, adică trupul lui era măreț, strălucitor și nemuritor. Trupul lui Isus după înviere era spiritualizat, adică nu putea fi împiedicat de nimic. Așa de exemplu, putea intra în casă fără să aibă nevoie ca ușa sau fereastra să fie deschisă; într-o clipă putea străbate cele mai mari depărtări. Tot așa vor fi și trupurile noastre după înviere, dacă vom fi drepți.

3. Învierea lui Isus a fost mărturisită de însuși soldații, care fuseseră de pază la mormânt; au mărturisit-o toți cei ce l-au văzut înviat, precum au fost Apostolii, femeile cele evlavioase, care voiau să-i ungă trupul, dar nu l-au găsit în mormânt; ba chiar însuși evreii, dușmanii lui, care dădură bani soldaților ca să mintă, adică să nu spună că Isus a înviat, dar că a fost furat! În sfârșit mărturia cea mai bună ne-au dat-o Apostolii și atâtea mii de creștini, care mai bine au murit decât să tăgăduiască acest adevăr.

4. Învierea lui Isus o sărbătorim, la Paști în mod solemn pentru că prin ea Dumnezeirea lui Isus a fost din nou dovedită, iar credința într-însa își are toată temelia.

Practică: Învierea lui Isus Cristos trebuie să ne întărească tot mai mult în credința că odată vom învia și noi din morți; dacă acum înviem din moartea păcatului vom fi și noi măreți. Cine păcătuiește, răstignește din nou pe Bunul Isus, care atât ne-a iubit și ne iubește. Ferește-te de păcat, dacă vrei să nu fii și tu călăul lui Cristos.

73. Ce s-a întâmplat patruzeci de zile după învierea lui Isus Cristos?

Patruzeci de zile după înviere, Isus Cristos s-a înălțat la cer și acum șade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl atotputernicul.

EXPLICAȚIE: După înviere, Isus a mai rămas cu Apostolii timp de patruzeci de zile pentru a-i întări mai mult în credință, așa ca ei să poată spune cu drept: «Noi suntem martorii învierii Lui, noi L-am văzut și am vorbit cu El, după ce a înviat». În ziua patruzeci după înviere s-a dus cu Apostolii pe muntele Măslinilor, și după ce îi binecuvântă pentru cea din urmă dată, se ridică la cer în fața Apostolilor. Zicem: șade de-a dreapta lui Dumnezeu.

Aceste cuvinte nu înseamnă că Dumnezeu Tatăl are mâini, ca și noi, așa ca lui Isus să-i dea dreapta, dar că Isus Cristos, Om-Dumnezeu, a primit de la Tatăl ceresc putere în cer și pe pământ.

Notă istorică. Isus înălțându-se la Cer, a lăsat urma picioarelor sale întipărite pe vârful pietros al muntelui Măslinilor, unde se opri cu Apostolii spre a le spune ultimele cuvinte. De pe aceste urme se cunoaște că Mântuitorul s-a înălțat cu fața spre Europa. Turcii, cucerind aceste locuri, au săpat urma piciorului drept și o păstrează și azi într-o moscheie cu cea mai mare cinste, ținând aprinse mai multe lămpișoare.

Practică: Să mulțumim Domnului pentru că ne-a lăsat atâtea dovezi despre învierea Sa spre a ne întări în credință. Și să căutăm a ne aminti în toate faptele noastre că și noi ne vom înălță la cer, dacă acum vom duce o viață bună și sfântă. De aceea înălțați adeseori mintea la tronul din cer al lui Isus, iar când poți intră în biserică și roagă-te Bunului Mântuitor, care își are încă sfântul altar, unde ne așteaptă ziua și noaptea în Preasfântul Sacrament al Euharistiei ca să ne dea harurile sale.

Ce s-a făcut cu Crucea lui Isus. După ce Romanii cucerind Ierusalimul, pe muntele Golgota au înălțat o statuie în cinstea zeiței Venere, iar Crucea Mântuitorului rămase îngropată cu totul în acel loc, dându-se libertate creștinismului, Sf. Elena, mama împăratului Constantin, făcu să se distrugă acea statuie, și tot ceea ce păgânii făcură în acele locuri sfinte. Săpând, au dat de mormântul Domnului, și într-însul s-au găsit trei cruci. Pentru a cunoaște, care era a Mântuitorului, episcopul Macariu atinse cu fiecare din ele pe o bolnavă de mai mulți ani. Abia fu atinsă cu a treia și bolnava se însănătoși pe loc, și astfel cunoscură care era adevărata Cruce a lui Isus.

Sf. Elena a trimis o bună bucată din Sf. Cruce fiului său Constantin, care o dărui Sf. Silvestru Papă și se păstrează până azi în biserica Sf. Cruci din Roma. Cealaltă parte o puse în biserica din Ierusalim. Acest eveniment îmbucurător se serbează la 3 mai, cu numele de Aflarea Sf. Cruci.

Partea din Sf. Cruce, ce rămase la Ierusalim a fost dusă în Persia pe la 615 de regele Cosroa, după ce cucerise acest oraș. În 628 împăratul Eracliu, învingând pe Siroe, fiul lui Cosroa, îi puse întâi condițiile de pace, înapoierea Sf. Cruci.

Aducând-o la Ierusalim, însuși împăratul voi să o pună singur la locul ei de mai înainte. Îmbrăcat în haine regești, întovărășit de ofițerii săi, de episcopul Zaharia și de o mulțime de popor, ducea Sfânta Cruce pe umerii săi. Ajungând la poarta dinspre Răsărit, ce duce la Calvar, o putere nevăzută îl împiedică și nu mai putu face nici un pas. Toți se înspăimântară și se uimiră, însă episcopul îi zise: «Vezi, împărate nu cumva ducând Crucea cu această pompă regească, prea puțin imiți sărăcia și smerenia lui Isus Cristos». Împăratul depuse coroana și se îmbrăcă cu o haină săracă, și apoi liber și cu ușurință făcu restul drumului până la Calvar, și puse Sf. Cruce acolo de unde o luaseră Perșii.

Această amintire o sărbătorim la 14 septembrie, numind-o: Înălțarea Sf. Cruci.

(Istoria Bisericească)

Practică: Ferește-te de a înjura Crucea pentru că a fost sfințită cu sângele dumnezeiesc al lui Isus Cristos. Când treci pe lângă Biserică sau pe lângă Crucea binecuvântată a satului, scoateți pălăria, amintindu-ți că ea este steagul creștinului.
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată.