La sfârşitul lumii
Isus ne-a spus că lumea în care trăim într-o zi se va sfârși, chiar dacă nu ne-a spus când se va sfârși.
În acea zi, el se va întoarce pe pământ în mod vizibil, așezat pe norii cerului. Imediat, Isus va rechema la viață trupurile tuturor oamenilor care au trăit pe pământ: aceea va fi învierea finală.
Apoi, Isus va proclama în mod public judecata particulară pe care fiecare om a primit-o în ziua morții (vezi aici): aceea va fi judecata universală. (În legătură cu aceasta, îți recomand să citești capitolul 25 din Evanghelia după sfântul Matei, versetele 31-46).

În acea zi, toți oamenii (cu sufletul și cu trupul lor înviat) îl vor vedea și vor recunoaște că Isus este Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om pentru a-i mântui.
- Aceia care în viață au crezut și l-au iubit pe Isus vor intra, și cu trupurile lor, în bucuria veșnică a paradisului, împreună cu toți sfinții.
- Aceia care, însă, l-au disprețuit și l-au respins vor merge, și cu trupurile lor, în focul veșnic al iadului, împreună cu diavolii.
Da, Isus Cristos se va întoarce în mod vizibil și glorios pe acest pământ, la sfârșitul lumii, pentru a-i învia și judeca pe toți oamenii, atât pe cei buni, cât și pe cei răi, și le va da lor răsplata sau pedeapsa veșnică.
La sfârșitul lumii, Isus se va întoarce în mod vizibil și glorios pe pământ, așezat pe norii cerului și înconjurat de îngerii săi: la un semn al său, toți oamenii vor învia și vor fi judecați de el în mod public.



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.