Meniu

Nimeni nu poate să creadă singur

Credinţa este un act personal: răspunsul liber al omului la iniţiativa lui Dumnezeu care se revelează. Dar credinţa nu este un act izolat. Nimeni nu poate să creadă singur, după cum nimeni nu poate să trăiască singur. Nimeni nu şi-a dăruit singur credinţa, după cum nimeni nu şi-a dăruit singur viaţa. Credinciosul a primit credinţa de la alţii şi trebuie să o transmită altora. Iubirea noastră faţă de Isus şi faţă de oameni ne împinge să vorbim şi altora despre credinţa noastră. Fiecare credincios este, astfel, ca o verigă în marele lanţ al celor credincioşi. Eu nu pot crede fără a fi susţinut de credinţa celorlalţi şi, prin credinţa mea, contribui la susţinerea credinţei celorlalţi.

“Eu cred”: este credinţa Bisericii, mărturisită personal de fiecare credincios, mai ales la botez. “Noi credem”: este credinţa Bisericii, mărturisită de episcopii adunaţi în Conciliu sau, mai general, de adunarea liturgică a celor credincioşi. “Eu cred”: este, de asemenea, Biserica, Mama noastră, care-i răspunde lui Dumnezeu prin credinţa ei şi care ne învaţă să spunem: “Eu cred”, “Noi credem”.

Citiţi mai multe despre credinţă – ca act personal şi colectiv – în „Catehismul Bisericii Catolice”.

Deschideţi materialul recomandat

foto © Mazur/catholicnews.org.uk



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *