Nimeni nu poate să creadă singur

Credința este un act personal: răspunsul liber al omului la inițiativa lui Dumnezeu care se revelează. Dar credința nu este un act izolat. Nimeni nu poate să creadă singur, după cum nimeni nu poate să trăiască singur. Nimeni nu și-a dăruit singur credința, după cum nimeni nu și-a dăruit singur viața. Credinciosul a primit credința de la alții și trebuie să o transmită altora. Iubirea noastră față de Isus și față de oameni ne împinge să vorbim și altora despre credința noastră. Fiecare credincios este, astfel, ca o verigă în marele lanț al celor credincioși. Eu nu pot crede fără a fi susținut de credința celorlalți și, prin credința mea, contribui la susținerea credinței celorlalți.

“Eu cred”: este credința Bisericii, mărturisită personal de fiecare credincios, mai ales la botez. “Noi credem”: este credința Bisericii, mărturisită de episcopii adunați în Conciliu sau, mai general, de adunarea liturgică a celor credincioși. “Eu cred”: este, de asemenea, Biserica, Mama noastră, care-i răspunde lui Dumnezeu prin credința ei și care ne învață să spunem: “Eu cred”, “Noi credem”.

Deschideți materialul recomandat

foto © Mazur/catholicnews.org.uk